E cert. România nu mai are voie să comercializeze drepturi de emisie de CO2 echivalent pentru că nu a respectat regulile jocului. Decizia Comitetului de Conformare al Protocolului de la Kyoto de a suspenda tranzacţiile are consecinţe financiare însemnate, pentru că firmele, dar şi statul, nu se mai pot folosi de resursele financiare rezultate din comercializarea acestor certificate. Totul – din cauza indolenţei autorităţilor statului. Nu este, însă, exclusă nici posibilitatea ca această decizie să reprezinte un avertisment disimulat, prin care României i se arată „calea dreaptă” în procesul pe care l-a deschis împotriva Comisiei Europene pentru cota de „aer curat”.
Comitetul de Conformare al Protocolului de la Kyoto a comunicat, în şedinţă publică, decizia finală referitoare la neconformităţile identificate la nivelul Inventarului Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (INEGES 2010), transmis în anul 2010 de România, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Mediului şi Pădurilor (MMP). Totodată, decizia finală confirmă suspendarea eligibilităţii României de a participa la mecanismele flexibile în baza articolelor 6, 12 şi 17 ale Protocolului de la Kyoto, până la rezolvarea neconformităţilor identificate. Potrivit acestor articole, statele părţi la Protocol pot dezvolta proiecte prin care se reduc emisiile de CO2, în alte ţări, reduceri care se contabilizează în inventarul statelor care susţin financiar aceste proiecte.
Comitetul de Conformare a ajuns la concluzia că România trebuie să asigure derularea şi dezvoltarea măsurilor menite să asigure îndeplinirea adecvată a tuturor activităţilor şi funcţiunilor specifice inventarului naţional şi sistemului naţional pentru estimarea emisiilor antropice de gaze cu efect de seră (GES).
Mintea cea de pe urmă
România ştia despre aceste nereguli de raportare, astfel că, după atenţionări din partea Comitetului de Conformare, a demarat mai multe acţiuni. Potrivit comunicatului Ministerului Mediului, „Comitetul apreciază angajamentul României de consolidare a sistemului naţional/îmbunătăţire a INEGES, angajament evidenţiat de informaţiile pe care România le-a prezentat în cele două întâmpinări scrise adresate Comitetului de Conformare, precum şi de îmbunătăţirile recente ale inventarului naţional, cuprinse în varianta revizuită a INEGES, care a fost trimisă Secretariatului UNFCCC în luna august 2011”.
În acest moment, România implementează deja măsurile menite să asigure îndeplinirea cerinţelor Comitetului, privind îmbunătăţirea constantă a sistemului naţional şi conformitatea inventarului naţional al emisiilor de GES cu liniile directoare ale UNFCCC, susţine Ministerul Mediului. Au fost demarate acţiunile prin care va creşte capacitatea instituţională a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a Ministerului Mediului şi Pădurilor, în acest domeniu, al schimbărilor climatice. Ministerul a iniţiat un set de studii destinate atât îmbunătăţirii activităţilor de culegere/elaborare a datelor, identificării/dezvoltării parametrilor şi factorilor de emisie necesari în realizarea inventarului, cât şi creşterii expertizei specifice a personalului din domeniu. Rezultatele acestor studii vor permite sistemului naţional de estimare a emisiilor de gaze cu efect de seră trecerea la un nivel tehnic superior de colectare, prelucrare şi raportare a datelor.
În baza rezultatelor acestor studii şi a măsurilor de consolidare a capacităţii instituţionale, România urmează să pregătească o nouă variantă revizuită a inventarului naţional, pe care să o transmită spre evaluare Secretariatului UNFCCC, urmând să solicite ulterior, în baza acestei evaluări, reinstalarea eligibilităţii în cel mai scurt timp, precizează comunicatul.
Capul unui şef pe masa premierului
Un lucru este cert după decizia Comitetului de Conformare: preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, instituţie direct răspunzătoare pentru elaborarea inventarului, şi-a anunţat demisia, aşa cum a promis, pentru că nu a rezolvat problema în timp util.
De altfel, premierul Emil Boc a anunţat că „vrea capul pe masă” al celui reponsabil cu neîndeplinirea acestei cerinţe. De la Ministerul Mediului nu se întrevede nicio reacţie. Acolo nu mai are cine-şi da demisia, poate doar ministrul, pentru că departamentul de specialitate este decimat.
În plus, întotdeauna a fost scoasă în faţă problema lipsei fondurilor necesare pentru elaborarea acestui inventar.
Oricum, această situaţie ar fi putut fi ocolită cu succes, dacă autorităţile ar fi arătat ceva mai mult interes. Legislaţia internaţională şi comunitară în domeniu este clară, problema era cunoscută de mult mai multă vreme, dar nu au fost luate măsuri ferme, astfel că s-a ajuns la această situaţie dramatică, tocmai din nepăsarea autorităţilor.
Miza inventarului
Miza acestui inventar este foarte mare. Pe termen foarte scurt, se traduce prin interdicţia României de a comercializa cele aproximativ 300 de milioane de tone de CO2, evaluate la aproximativ câteva sute de milioane de euro; oricum, luptele intestine din perioada guvernării PSD-PDL din 2009 a făcut ca tranzacţiile să nu se facă în timp util şi valoara drepturilor de emisie a scăzut de la peste 2 miliarde de euro la câteva sute de milioane. Pe de altă parte, nici firmele care deţin instalaţii ce cad sub incidenţa Protocolului de la Kyoto nu mai pot face afaceri cu CO2 în România, pentru că Registrul Naţional este blocat; le rămâne numai posibilitatea deschiderii unor conturi în străinătate, dar cu cheltuielile de rigoare.
Posibil avertisment
Pe termen mai lung, nu este exclus să fie şi un avertisment ocolit prin care României i se arată „calea dreaptă” în procesul pe care l-a deschis împotriva Comisiei Europene.
Totul pleacă de la faptul că România este parte a Protocolului de la Kyoto, prin care statele se agajează să-şi reducă emisiile de gaze cu efect de seră (n.r. – CO2 echivalent). România, la fel ca UE, a decis scăderea acestor emisii cu 8% comparativ cu anul 1989, cel mai poluant din istoria industriei naţionale. Îndeplinirea ţinei de reducere nu a ridicat probleme pentru ţara noastră, la fel ca pentru toate celelalte state din fostul bloc socialist, având în vedere reculul pregnant al industriei energofage din acea perioadă, la care se adaugă şi investiţiile de mediu făcute de deţinătorii de instalaţii care cad sub incidenţa Protocolului. De exemplu, România ajunsese să polueze mai puţin de jumătate faţă de anul de referinţă 1989, tocmai prin închiderea fabricilor. Protocolul de la Kyoto se referă la instalaţii mari de ardere, precum cele din termocentrale, petrochimie, fabrici de ciment, var, zahăr şi hârtie. Protocolul de la Kyoto se referă la state.
UE a mers mai departe cu responsabilizarea poluatorilor efectivi, adică instalaţiile. Astfel, a instituit un mecanism care impune acestora să deţină certificate de emisie (n.r. – un certificat reprezintă o tonă de CO2 echivalent) cât să poată acoperi poluarea produsă. În lipsa acestor certificate, companiile trebuie să le cumpere de pe piaţă sau să facă investiţii verzi recunoscute, pentru că, fără ele, instalaţiile nu pot funcţiona sau trebuie să plătească amenzi de 100 de euro pentru fiecare certificat lipsă. Există şi partea bună a lucrurilor – surplusul de certificate poate fi comercializat, iar firmele să beneficieze de fonduri.
Legislaţia comunitară, elaborată în baza Protocolului de la Kyoto, prevede întocmirea Planului Naţional de Alocare (PNA), prin care fiecare instalaţie primeşte gratuit un anumit număr de certificate de CO2, număr care ţine seama de o serie de factori, printre care istoricul de poluare şi investiţiile de mediu. Tocmai de aceea, industria naţională a ajuns să dispună de un surplus de certificate binevenit, transformat destul de repede, în surse de finanţare.
Posibile repercusiuni
Numai că, în cele din urmă, Comisia Europeană a decis reducerea PNA cu peste 20%. Reduceri chiar mai mari decât ale României s-au înregistrat şi în cazul altor state foste socialiste, dar fără impact asupra “coşului CO2″ al UE, cum este cazul României şi al Poloniei, cu puternice industrii în perioada socialistă. România a cotestat decizia CE la forurile juridice comunitare. Cum alte state au câştigat deja procesul, cum este cazul Poloniei, şi România are şanse de reuşită; între timp, procesul a fost suspendat pentru luarea unei decizii pentru toate statele cotestatare.
Se pare că CE a recurs la reducerea PNA din unele state membre pentru a-şi putea atinge ţintele de reducere angajate în cadrul Protocolului de la Kyoto, pentru că statele UE dezvoltate nu prea mai au de unde tăia poluarea; o reducere a emisiilor CO2 echivalent reprezintă, de fapt, reducererea producţiei.
României i s-a transmis pe diferite canale că ar fi bine să renunţe la acest proces, dar autorităţile naţionale nu au luat nicio decizie. S-a menţionat şi faptul că, dacă România ar câştiga procesul cu CE, ceea ce este previzibil, Comisia ar urma să ceară o nouă împărţire a certificatelor CO2, dar în funcţie de emisiile înregistrate, aşa cum rezultă din Inventarul Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră. Acest lucru ar fi în dezavantajul României, pentru că emisiile sale sunt mai scăzute şi „porţia” de alocări gratuite s-ar diminua; în concluzie, şi firmele ar primi mai puţine certificate.
Este posibil ca reacţia oficialilor ONU să se încadreze în acest context, mai ales că România nu prezintă niciun risc pentru îndeplinirea angajamentului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 8%.
