India a devenit al 69-lea acţionar al BERD
iulie 11, 2018
India s-a alăturat Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi a devenit al 69-lea acţionar, ceea ce deschide calea pentru mai multe investiţii în comun cu companiile din India în regiunea de activitate a BERD, a informat miercuri instituţia financiară internaţională într-un comunicat de presă, transmite Reuters.
BERD cooperează deja cu mai multe firme din India precum Tata, SREI, Mahindra şi Jindal la o serie de proiecte comune, în valoare de aproape un miliard de euro.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a fost înfiinţată în 1991 pentru a investi în fostele state din blocul comunist şi a le ajuta să facă tranziţia la economia de piaţă. În ultimii ani, BERD a început să-şi reorienteze atenţia dinspre fostul bloc sovietic spre Africa de Nord şi Orientul Mijociu. În prezent BERD investeşte în peste 35 de ţări, printre care şi Mongolia, Turcia, Maroc, Egipt, Tunisia şi Iordania, precum şi în Grecia şi Cipru, ţări din zona euro afectate însă de criza datoriilor.
BERD este unul dintre cei mai mari investitori instituţionali din România, cu investiţii de 8 miliarde euro în peste 400 de proiecte.