Acasă EconomieBanci & Asigurari Incertitudini privind viitorul taxonomiei energiei

Incertitudini privind viitorul taxonomiei energiei

de L M

Decizia Comisiei Europene prin care energia nucleară și cea obținută din gaze naturale ar putea fi blocată prin votul cumulat al „ultras-ilor” ecologiști și al „libertarienilor” care susțin industria prin orice mijloace. Fiecare din părți cu interesele sale: primii vor „verde” cu orice preț, iar ultimii consideră că Actul delegat privind gazele și energia nucleară este prea restrictiv. Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Energie din Parlamentul European, consideră că cel mai bine ar fi Actul delegat să se mențină în forma avansată de Comisia Europeană, pentru că altul este puțin probabil să mai fie adoptat. Iar investițiile în energie nucleară și din gaze naturale, extrem de importante pentru România, nu s-ar mai putea realiza.

În această săptămână, se votează la Strasbourg obiecția unor colegi deputați împotriva Actului delegat al Comisiei Europene care consideră ca investiții admise de taxonomia ce clasifică activitățile economice în funcție de impactul de mediu cele în energia nucleară și în investiții privind gazul, a declarat pentru FOCUS ENERGETIC, Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European.

„Ambele forme de energie sunt extrem de importante pentru România. România intenționează să mai construiască 2 reactoare nucleare la Cernavodă, are proiectul cu reactarele modulare, în parteneriat cu SUA. Iar în ceea ce privește gazul, România începe exploatarea off shore în Marea Neagră. Cel puțin pentru tranziția până în 2050, gazul va rămâne o principală sursă de energie pentru România”, a precizat demnitarul.

Potrivit acestuia, Actul delegat complementar privind taxonomia în domeniul climei este unul foarte strict și cu standarde foarte înalte. „În acest moment, puține țări din Uniunea Europeană le poate îndeplini. Privind spre viitor, acest gen de investiții, care sunt permise conform actului privind taxonomia, pot să se dezvolte și în România”, a precizat Bușoi.

Șansele ca obiecțiile la Actul delegat să treacă sunt reale. Analiza demnitarului privind rezultatul votului de miercuri pleacă de la faptul că „există trei curente în Parlamentul European. Există un curent care consideră că nu ar trebui să existe niciun fel de semnal pozitiv pentru energia nucleară și pentru gaz atunci când vorbim de investiții pentru viitor favorabil mediului. Vorbim de ecologiști, de cei care sunt foarte radicali în ceea ce privește schimbările climatice”.

„Există un grup, sper eu, majoritar în PE, din care fac parte majoritatea europarlamentarilor români, un curent pe care și eu îl susțin și care spunem că este un compromis rezonabil, greu de atins ca standarde minimale, dar care dă un semnal pozitiv către bănci, către investitorii privați, către fondurile de investiții, chiar către bugetele naționale. Că, în anumite condiții stricte, acest gen de investiții sunt permise”, a punctat eurodeputatul.

„Mai este un grup de colegi europarlamentari opus celor radicali pentru schimbările climatice care consideră că acest Act delegat este mult prea strict și că investițiile în nuclear și în gaz sunt aproape imposibile conform standardelor din acest Act și că ar fi bine să fie respins pentru ca, imediat după, Comisia Europeană să vină, mai ales în contextul războiului din Ucraina și nevoii de a aduce gaz din afara Rusiei, din alte zone, cu ceva mult mai prietenos cu industria”, a precizat Cristian Bușoi.

„Eu cred că acest act delegat ar trebui să rămână. Sper ca cele două grupuri care, în acest moment, sunt pregătite să voteze împotrivă din motive total opuse să nu aibă câștig de cauză pentru că, în opinia mea, riscul ar fi acela de a nu se mai veni cu niciun act delegat privind energia nucleară și gazul și aceste investiții viitoare să nu mai fie considerate în legislația UE care și investiții care pot fi acceptate din punct de vedere al schimbărilor climatice și al obiectului Green Deal”, a mai spus înaltul oficial.

Pentru ca această obiecție să treacă este nevoie de jumătate plus unul din numărul total de europarlamentari, din cei 705.

„Prin urmare, cei care sunt împotriva Actului delegat trebuie să se mobilizeze. Rezultatul este incert. Mi-e grei să-l evaluez în acest moment. Este adevărat că în comisii a fost un vot pozitiv pentru Obiecție, dar sunt colegi care au votat în comisii pentru a se permite să se ajungă la dezbateri în plen. Nu neapărat vor mai vota și în plen pentru susținerea acestei obiecții împotriva Actului delegat. Oricum, în Comisia ENVI (n.r. – Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară) este o puternică majoritate radicală, pro schimbări climatice, anti combustibili fosili. În Comisia ECON (n.r. – Comisia pentru afaceri economice și monetare), situația este mai balansată, dar, în final, rezultatul a fost același, că se merge la vot în plen. Eu am avertizat că există riscul să facem jocul radicalilor ecologiști”, a completat eurodeputatul Cristian Bușoi.

din aceeasi categorie