Autoritățile statului nu stau! ”Se chinuie” să găsească soluții în așa fel încât populația să nu plătească facturi prea mari, dar nici bugetul statului să nu sărăcească! Unele calcule arată că, la nivelul prețurilor din luna mai 2022, de la buget ar trebui rambursată o diferență de circa 48 miliarde de lei între prețul plătit de furnizori pentru energia electrică și gazele naturale livrate și cel plătit de consumatori. Astăzi, prețurile sunt mult mai mari față de luna mai, iar în lunile de iarnă, până în martie 2023 (când se termină actuala schemă de compensare/plafonare), probabil că vor fi și mai mari! Ceea ce presupune că și efortul bugetar va crește. Și atunci se caută soluții ca și încasările statului să crească. Unele soluții sunt mai bune, altele mai puțin!
Cea mai nouă variantă de modificare a OUG 27/2022 privind plafonarea/compensarea (vezi – Proiect modificare oug 27 – varianta 25 aug) propune supra-impozitarea nu numai a producătorilor, ci și a furnizorilor și traderilor. Până acum se vorbea doar despre traderi, alături de producători. Acum apar și furnizorii, adică acele companii care livrează energie electrică și gaze naturale clienților finali.
”Venitul suplimentar pentru luna n se calculează ca diferență pozitivă dintre valoarea tranzacțiilor de vânzare încheiate în luna n la prețul de referință lunar și valoarea tranzacțiilor de cumpărare din luna respectivă calculată la prețul mediu ponderat”, se arată în proiectul de modificare a OUG 27/2022.
Totuși, guvernanții încă n-au ajuns la o concluzie, cel puțin în privința procentului cu care se va impozita venitul suplimentar! Așteaptă votul în Coaliție. ”Art. 15. – (1) Începând cu data de 1 septembrie 2022, pe perioada de aplicare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică, furnizorii și traderii de energie electrică, calculat conform metodologiilor prezentate în anexa nr. 6 si nr. 6.1 se impozitează cu …XXX…%”. Sigur, variante sunt multe, una mergând până la 100% din venitul realizat de producători peste costul de producție plus 10%.
Indiferent de prețurile din piață, populația va plăti doar 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru un consum până în 100 kWh și 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru un consum cuprins între 100 kWh şi 300 kWh inclusiv. Peste 300 kWh/lună, un client casnic va plăti prețul întreg din factură.
IMM-urile, companiile din domeniul industriei alimentare și instituțiile publice vor plăti 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul facturat, iar diferența de 15% se achită la prețul de contract. Tot 1 leu/kWh vor plăti și școlile, grădinițele, spitalele, prestatorii de servicii publice etc., indiferent de cantitatea consumată.
La gaze naturale, clienții casnici vor plăti 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, iar producătorii de energie termică și firmele – 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus (cu condiția ca firmele să nu fi consumat mai mult de 50.000 MWh în anul 2021).
În ceea ce privește gazele naturale, furnizorii și producătorii de energie termică trebuie să înmagazineze, până la 31 octombrie 2022, ” minimum 30% din cantitatea de gaze naturale necesară consumului clienţilor finali din portofoliul propriu/consumului propriu”.
Pentru plata redevențelor, există două variante de lucru: ”În perioada de aplicare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, redevenţa datorată de producătorii de gaze naturale pentru cantităţile de gaze naturale vândute conform alin. (1) şi (2) pentru acoperirea consumului CC şi PET (n.r. – clienți casnici și producători de energie termică, cărora producătorii de gaze trebuie să le vândă cu 150 lei/MWh, respectiv 250 lei/MWh) şi pentru acoperirea consumului tehnologic din sistemele de transport şi distribuţie a gazelor se va stabili în baza preţului prevăzut la alin. (1) şi (2) prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, emis în 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. VARIANTA 1: se elimina Art. 13 (n.r. – din OUG 27/2022). Prin eliminare, cantitatile de gaze naturale destinate asigurării consumurilor CC şi PET, prevăzute la art. 12, precum şi cantităţile de gaze naturale vândute în condiţiile art. 14 alin. (8) sunt supuse impozitarii prevazute de OG 7/2013 (respective 80% peste pretul de 85 lei/MWh). VARIANTA II : se mentine Art. 13. Prin mentinere, producatorii de gaze naturale care nu vor plati impozitul suplimentar (IVS) pentru cantitatile de gaze mentionate in art. 13, vor putea beneficia de sumele ramase disponibile ca urmare a neaplicarii prevederilor OG 7/2013, ceea ce le va permite sa-si finanteze programele de investitii”.
În ceea ce privește consumul propriu tehnologic al transportatorilor și distribuitorilor de energie electrică și gaze naturale, proiectul de modificare a OUG 27/2022 prevede: ”Pentru operatorii economici titulari de licenţă, prestatori ai serviciilor de transport şi distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale, costurile suplimentare finanţate din împrumuturi bancare, realizate în perioada de aplicabilitate a prezentei ordonanţe de urgenţă, destinate achiziţiei de energie electrică şi gaze naturale în vederea acoperirii consumului propriu tehnologic şi, respectiv, consumului tehnologic, faţă de costurile recunoscute de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei în tarife, se vor capitaliza pentru o perioadă de maximum 5 ani şi se recunosc în tarifele reglementate la o rată a rentabilităţii de 50% din rata reglementată de rentabilitate aplicată în perioada a IV-a de reglementare”.
De asemenea, ”costurile cu energia electrică şi gazele naturale achiziţionate după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă pentru consumul propriu tehnologic, respectiv consumul tehnologic vor fi incluse în tarifele reglementate, conform metodologiilor Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei. (…) Tarifele reglementate de transport şi distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale vor fi modificate corespunzător costurilor înregistrate până la data de 31 martie 2023 de operatorii de transport şi distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale, într-o perioadă de până la 5 ani, după data de 31 martie 2023”.
Cert este și că reprezentanții statului își iau măsuri de precauție: valorile şi tranşele de preț și cantități de energie electrică și gaze naturale ”vor putea fi modificate prin hotărâre a Guvernului, iniţiată în conformitate cu dispoziţiile art. 80 şi 180 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, în funcţie de evoluţiile înregistrate pe pieţele interne şi internaţionale de energie electrică şi gaze naturale şi de evoluţia geopolitică din vecinătatea României”.


