Primăria Sectorului 3 a încasat, de la începutul anului până în prezent, prin Direcţia de Impozite şi Taxe Locale, aproape 17 milioane de lei, iar Primăria Sectorului 4 a colectat 7 milioane de lei. Graba cu care contribuabilii şi–au achitat dările către stat este datorată bonificaţiei de 10%, de care beneficiază dacă plătesc impozitele pentru casă, teren şi maşină, pentru tot anul, până la data de 31 martie. Reamintim că în 2009 bonificaţia a fost de doar 7%.
Din suma totală de 16.985.892,57 lei colectată de Primăria Sectorului 3, o parte importantă o reprezintă taxa pentru parcările de reşedinţă, respectiv 2.131.960 de lei. În acest sector au fost amenajate în anii trecuţi circa 100.000 de locuri de parcare, investiţie care acum dă roade.
La casieriile DITL s-au încasat 9.172.207 lei, în timp ce oficiile poştale din Capitală au colectat 2.767.322,50 lei, iar unităţile CEC aflate pe raza acestui sector – 1.941.672 lei. Plăţi electronice s-au ridicat la 195.959 lei, diferenţa de 2.908.732,07 lei fiind colectată prin Trezorerie.
În Sectorul 4, prin Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale au fost încasate de la persoane fizice următoarele sume: 4.393,47 lei reprezentând taxe şi impozite pe clădiri, 435,32 lei – taxe şi impozite pe teren şi 2.032,76 lei – impozitul pe mijloace de transport.
În cazul în care impozitele şi taxele locale aferente anului fiscal 2010 nu sunt plătite anticipat, acestea pot fi achitate în două tranşe egale, la termenele scadente, respectiv 31 martie şi 30 septembrie. Contribuabilii mai au o lună şi jumătate să plătească dările cu bonificaţia de 10%.



