Proverbul englezesc „sunt prea sărac ca să cumpăr lucruri ieftine” (cunoscut și ca „teoria bocancilor” a lui Sam Vimes) subliniază faptul că produsele de calitate inferioară, deși ieftine inițial, se strică repede și necesită reparații sau înlocuiri frecvente, costând mai mult pe termen lung. Investiția în produse de calitate superioară, dar mai scumpe, oferă durabilitate, economisind bani în timp. Pare că, de ani de zile – ca să nu spunem că aproape niciodată după 1990! – autoritățile române cumpără numai lucruri ieftine! Cel puțin în ceea ce privește tot ce ține de construcția de străzi, șosele, autostrăzi. Sigur că ne întrebăm de ce! Un lucru este clar: dacă nu s-ar cumpăra produse ieftine, n-ar mai fi nevoie ca, „după fiecare ploaie”, să se facă reparații la căile de rulare! Adică să se reasfalteze. Și orice reparație înseamnă „alți bani, altă distracție”! Poate că tocmai de aceea se cumpără lucruri ieftine!

Deși suntem în perioadă de criză mondială, de recesiune internă, continuă construcțiile în România, ceea ce este un lucru foarte bun! Proiectele de infrastructură rutieră se derulează în continuare și încă într-un ritm destul de bun. Peste tot se asfaltează câte ceva. Ca să nu mai spunem că, după iarna care a trecut, au rămas cratere peste cratere peste tot, care au trebuit asfaltate. Cel mai important „ingredient” al asfaltului este bitumul, care se obține din petrol. Deși avem petrol, avem rafinării, avem tot ce ne trebuie, în loc să majorăm capacitatea de producție internă, prin creșterea comenzilor pe piața locală, importăm bitum cu nemiluita! Mai mult, bitumul produs în România este mult mai bun decât cel importat. De aceea, pentru că se folosește bitum mai slab calitativ, cum trece iarna, cum apar „craterele” pe străzi. Sau o ploaie mai zdravănă spală nu numai praful, ci şi asfaltul – de-a dreptul, cu totul! -, astfel că iar ne trezim cu gropi! Care, evident, trebuie astupate. Cum se procedează la noi? Tot cu bitum de calitate mai slabă, importat.

Consumul de bitum în România este estimat la circa 600.000 – 700.000 tone anual.

Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), care a răspuns solicitărilor Focus Energetic, anul trecut România a importat 598.832 tone de bitum de petrol, pentru care a plătit 253,2 milioane euro (rezultând un preț mediu de 422 euro/tonă). Cea mai mare cantitate a fost importată din Grecia – circa 45% din importul de bitum (269.301 tone), pentru care s-au plătit 109,4 milioane euro (circa 406 euro/tonă). Al doilea exportator de bitum de petrol în România a fost Ungaria – aproximativ 22% din importuri (133.020 tone), pentru care s-a plătit 60,4 milioane euro (circa 454 euro/tonă). Pe locul trei este Turcia, cu 51.410 tone (20,8 milioane euro, aproximativ 404 euro/tonă). Celelalte țări din care s-a importat sunt Austria, Albania, Arabia Saudită, Bulgaria, Bahrein, Cipru, Cehia, Franța, Germania, Iran, Irak, Italia, Macedonia de Nord, Oman, Polonia, Slovenia, Slovacia și Serbia.

În anul 2024, importurile majore au venit tot din Grecia (214.000 de tone), Ungaria (146.000 de tone), Bulgaria (115.000 de tone), Turcia (92.000 de tone) și Polonia (38.000 de tone). Cantitatea totală importată a fost de 739.832 tone, pentru care s-a plătit ceva mai mult – 366 milioane euro (rezultând un preț mediu de 495 euro/tonă).

Este adevărat, anul 2024 a fost unul al alegerilor (europarlamentare, locale, generale și prezidențiale), drept pentru care s-au și depus eforturi ca să se finalizeze multe șosele. Și, atunci când crește cererea, evident, crește și prețul!

Avem producție internă de bitum, care ar putea fi majorată. Așa, și?

România are capacități de producție, dar, adevărat, nu suficient. Potrivit Institutului Național de Statistică, producția de bitum în anul 2024 a fost de 75.035 tone, iar în 2025 – 92.946 tone. În plus, pare că nici constructorii (majoritatea din Turcia, Austria, Italia) nu par interesați de bitumul românesc.

Trebuie remarcat și că niciun investitor „normal la cap” nu investește dacă nu are asigurată piața de desfacere. Este la fel pentru orice marfă. Astfel, dacă producătorii interni, precum rafinăria Vega, ar avea contracte de vânzare, poate ar lua în calcul inclusiv investiții în creșterea capacității de producție de bitum.

Mai ales că, numai în ultimii 2 ani, sumele plătite pentru importurile de bitum din petrol se apropie de 620 milioane de euro. Iar la Vega se poate produce nu doar bitumul clasic, ci și cel polimerizat. Este adevărat, ceva mai scump ca bitumul normal, importat.

Totuși, românii au văzut cu ochii lor ce înseamnă bitumul polimerizat: bulevardul Aviatorilor din București a fost asfaltat cu un astfel de bitum în anul 2010! De atunci, de 16 ani, n-a fost nevoie de nicio reparație! Nu s-a oprit circulația deloc ca să se remedieze ceva la unul dintre cele mai circulate drumuri din România! Nici măcar un elicopter NATO, aterizat de urgență, n-a reușit ”să-i vină de hac”! Reamintim, un elicopter Black Hawk, aparținând Armatei SUA, a aterizat forțat în vara anului 2021, în sensul giratoriu din Piața Charles de Gaulle. Asfaltul n-a pățit nimic!

De aceea spunem că ”suntem prea săraci ca să cumpărăm lucruri ieftine”: poate că bitumul produs în România este mai scump (dacă vorbim despre cel polimerizat), dar, pe termen mediu și lung, de fapt s-ar economisi enorm utilizând acest tip de bitum! Pentru că nu mai este nevoie de reparații atât de des!

Sigur, „gurile rele” ar putea spune: „avem producție internă de bitum, care poate fi majorată. Așa, și? Tocmai de aceea nu se folosește un astfel de bitum! Ce s-ar face primarii sau CNAIR fără reparații la drumuri, măcar anuale?!”