Dumitru CHISĂLIȚĂ

România are, astăzi, un sistem care a învăţat să câştige bani din scumpirea energiei pe spatele populaţiei, în condiţiile în care este o ţară cu hidroenergie ieftină, energie nucleară stabilă, gaze interne şi regenerabile în expansiune. Anumite forme de ineficienţă au devenit profitabile pentru „băieţii deştepţi”. Atunci când un sistem începe să câştige bani din propriile blocaje, reforma devine nu doar dificilă, ci contrară intereselor celor care controlează jocul, susţine, într-o analiză, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligenţă (AEI), Dumitru Chisăliţă.

„România nu are doar cea mai scumpă energie electrică raportată la puterea de cumpărare; are un sistem care a învăţat să câştige bani din scumpirea energiei pe spatele populaţiei. România trăieşte astăzi unul dintre cele mai absurde paradoxuri economice din Europa. O ţară cu hidroenergie ieftină, energie nucleară stabilă, gaze interne şi regenerabile în expansiune a ajuns să aibă una dintre cele mai apăsătoare facturi la energie raportate la puterea de cumpărare. Explicaţia oficială este repetată obsesiv: „criza energetică”, „războiul”, „pieţele europene”, „volatilitatea”. Toate sunt reale. Dar toate sunt şi insuficiente explicaţii şi doar propagandă de „prostit” populaţia”, este de părere specialistul.

În opinia lui Chisăliţă, deşi şi alte state au trecut prin aceeaşi criză, acestea nu au transformat energia într-o sursă permanentă de tensiune economică şi socială, în timp ce „România însă a făcut exact asta”.

„Problema nu mai este strict costul producerii energiei. Problema este costul sistemului energetic în sine, un mecanism care adaugă risc, ineficienţă, distorsiuni şi cost administrativ la fiecare verigă dintre producător şi consumator. Dacă România ar funcţiona ca o piaţă energetică normală – concurenţială, predictibilă şi coerent reglementată – factura finală ar fi cu 25-45% mai mică. Nu puţin mai mică, ci radical mai mică. Dacă luăm drept reper un sistem energetic european funcţional – cu reguli stabile, costuri eficiente şi concurenţă reală – comparaţia devine incomodă (…) aproape fiecare verigă a sistemului energetic românesc costă mai mult decât ar trebui să coste într-o economie funcţională. Nu pentru că România ar avea resurse proaste. Ci pentru că şi-a construit un sistem scump”, menţionează şeful AEI.

Acesta a explicat faptul că, din fiecare 100 de lei la factură, între 25 şi 45 de lei reprezintă costul disfuncţiei, iar, în anii de criză, aproape jumătate din factură a devenit cost sistemic suplimentar.

„Acesta este marele adevăr pe care discursul public îl evită: românii nu plătesc doar energia. Plătesc instabilitatea sistemului. România produce relativ ieftin şi vinde relativ scump. Aici apare cea mai mare contradicţie economică. România are: hidroenergie cu cost redus; nuclear printre cele mai ieftine surse stabile; gaze interne; regenerabile cu cost marginal aproape zero după amortizare. Teoretic, toate acestea ar trebui să facă din România una dintre cele mai competitive pieţe energetice din regiune. În practică, însă, consumatorul final plăteşte volatilitate regională, mecanismul marginal european, lipsa contractelor stabile, lichiditate redusă, risc regulatoriu, concentrare de piaţă”, notează Dumitru Chisăliţă.

Potrivit acestuia, România nu mai are nici piaţă liberă autentică, nici sistem reglementat coerent, în condiţiile în care, după anul 2022, piaţa energetică românească a intrat într-un ciclu aproape permanent de plafonări, compensări, suprataxări, contribuţii speciale, intervenţii administrative şi modificări legislative succesive.

„Adevărata problemă nu este că statul a intervenit. Problema este că a intervenit permanent, imprevizibil şi contradictoriu. România nu mai are nici piaţă liberă autentică, nici sistem reglementat coerent. Are un hibrid care socializează costurile şi privatizează volatilitatea. Din cei 45% în plus plătit de consumator, cât este incompetenţă şi cât este rentă? Aceasta este întrebarea pe care aproape nimeni nu vrea să o pună public (…) Răspunsul incomod este că ambele componente sunt importante. Dar nu în proporţii egale. Cu alte cuvinte, România nu plăteşte doar costul energiei. Plăteşte şi costul unui ecosistem care a învăţat să câştige bani din instabilitate”, subliniază expertul.

Preşedintele AEI consideră, totodată, că adevărata problemă a facturii mari la energie este că anumite blocaje au devenit convenabile, iar „poate cea mai toxică zonă este cea a blocajelor cronice” – proiecte întârziate, investiţii amânate, capacităţi insuficiente, interconectări limitate şi birocraţie excesivă.

„Aici este adevărata dramă a pieţei energetice româneşti, nu doar că sistemul este ineficient, ci că anumite forme de ineficienţă au devenit profitabile pentru „băieţii deştepţi”. Iar atunci când un sistem începe să câştige bani din propriile blocaje, reforma devine nu doar dificilă, ci contrară intereselor celor care controlează jocul”, avertizează specialistul.