Acasă Stiri InterneHidro Hidroenergeticienii vor să fie plătiţi după cât muncesc

Hidroenergeticienii vor să fie plătiţi după cât muncesc

de M G

hidro-pichetarePeste 150 de sindicalişti, membri ai Hidrosind, au pichetat joi, între orele 12:00-14:00, sediul Hidroelectrica, cerând negocierea contractului colectiv de muncă. Protestarii şi-au manifestat nemulţumirea faţă de conducerea Hidroelectrica, care nu „dă semne” că ar fi dispusă să încheie un contract colectiv de muncă pentru anul următor.

„Ne manifestăm nemulţumirea faţă de conducerea Hidroelectrica, conducerea duală, atât directorat, cât şi Consiliul de Supraveghere (CS), care nu dă semne că ar dori cu adevărat să încheiem un contract colectiv pentru anul următor. Concret, contractul colectiv de muncă pe care îl avem în prezent expiră la 31 decembrie 2016. Conform legii, am început negocierile cu 45 de zile înainte. Dânşii au prezentat o propunere foarte simplă, de prelungire a actualului CCM, pe 12 luni, fără nicio mărire salarială”, a declarat Nicolae Aurariu, preşedinte Hidrosind.

Acesta a precizat că, în pofida faptului ca Hidroelectrica a înregistrat un profit record, de 1,5 miliarde de lei, nivelul de trai al angajaţilor este mai scăzut în 2016 faţă de 2012.

„Nu cerem lucruri ce nu ni se cuvin! Hidroelectrica este compania cu cel mai mare profit din ţară. Credeţi că acest profit s-a făcut singur sau „din pixul” conducerii?! Nu! Noi am muncit mai mult şi mai bine! Este adevărat, ne-au ajutat şi condiţiile meteo, dar, dacă n-am fi fost noi, angajaţii, numai conducerea ce-ar fi făcut?! Suntem acum cu apoximativ 40% mai puţini angajaţi decât eram în 2012. Ceea ce înseamnă că am muncit mai mult şi mai bine! Dacă am participat atunci când companiei i-a mers prost (ni s-au redus salariile şi am rămas atât de puţini angajaţi), ni se pare normal să paticipăm şi atunci când companiei îi merge bine! Noi, după 3-4 ani de super profit înregistrat de Hidroelectrica, de achitare a datoriilor pe care le-am avut către diverşi creditori, de disponibilizări făcute (de la 5.200 de oameni, am ajuns la 3.300), de tăieri de salarii şi de alte drepturi, care s-au operat în 2012, 2013, chiar şi în 2014, deşi s-a mai pus ceva la loc în 2015-2016, nu am ajuns la nivelul de la care am plecat în 2012! Pe scurt, nivelul salarial, venitul mediu al omului, este mai mic în 2016 faţă de 2012, în condiţiile în care a plecat 40% din personal, iar profitul a crescut extraordinar!”, a declarat Nicolae Aurariu.

Preşedintele Hidrosind a mai precizat că mai mulţi angajaţi Hidroelectrica, cu funcţii de conducere, au beneficiat de salarii mărite, prime şi bonusuri. „În schimb, constatăm că, în ultimii ani, o serie de salariaţi, cu funcţii de conducere, au beneficiat de prime, bonusuri, de salarii cu depăşirea limitelor salariale prevăzute din CCM. Aproape toţi managerii, mai ales cei din Executiv, au beneficiat de depăşirea ale limitelor salariale prevăzute în CCM şi, pe lângă acestea, au încasat bonusuri pentru performanţă, dar uitându-se că performanţa n-au făcut-o doar dânşii, ci 3.000-4.000 de oameni din toată ţara, care nu au primit nimic. Au primit şi premii, în timp ce noi, „muritorii de rând” –  nimic! În aceste condiţii este normal să vrem să ne manifestăm nemulţumirea”, a mai spus liderul de sindicat.

Întrebat dacă urmează să se întâlnească cu cineva pentru a negocia termenii contractului colectiv de muncă, acesta a răspuns că doi dintre membrii directoratului erau la o conferinţă de presă.

„Doi dintre membrii directoratului nu sunt prezenţi aici acum, pentru că sunt la o conferinţa. Sperăm să se întoarcă sau să ne primească al 3-lea, sperăm, pentru că toate invitaţiile noastre destinate Consiliului de Supraveghere au rămas fără rezultat, directoratul ne tratează aşa cum ne tratează, sperăm ca măcar acum, dacă ne ignoră pe noi, liderii, care suntem pe lista de negocieri, să nu ignore măcar sutele de oameni”, a adăugat Nicolae Aurariu.

În final, hidroenergeticienii nu au mai fost primiţi deloc în sediul Hidroelectrica.

din aceeasi categorie