Adunarea Generală a Acționarilor companiei TAROM a decis, cu unanimitate de voturi, revocarea lui Christian Heinzmann (foto) și a lui Tiberiu Țiclea din calitatea de administratori ai transportatorului național aerian.
„În ședința din 6 mai a.c., Adunarea Generală a Acționarilor companiei TAROM a decis, cu unanimitate de voturi exprimate prin vot secret, revocarea lui Christian Edouard Heinzmann și a lui Tiberiu Țiclea din calitatea de administratori”, se arată într-un comunicat al TAROM.
Potrivit sursei citate, decizia a venit în urma informării primite de la Consiliul de Administrație al companiei TAROM, în baza faptelor ce țin de neîndeplinirea unor cerințe legale, a unor măsuri prevăzute în contractul de mandat sau în Planul de administrare al companiei.
„În cadrul aceleiași ședințe, Adunarea Generală a Acționarilor a luat act de Hotărârea Consiliului de Administrație TAROM nr. 7/2016, prin care domnii Christian Edouard Heinzmann și Tiberiu Țiclea au fost revocați din funcțiile de Director General — CEO, respectiv Director General Administrativ — CAO”, se menționează în comunicatul semnat de președintele Consiliului de Administrație TAROM, Radu Florescu.
Christian Heinzmann, belgianul care a ocupat poziţia de CEO privat la Tarom din 2012 şi care a fost revocat din funcţie în martie anul acesta în urma unei decizii a board-ului, a dat în judecată compania. Deşi a fost revocat ca CEO, el era încă membru în consiliul de administraţie şi aşteaptă să i se plătească suma de 60.000 de euro, stipulată într-o clauză a contractului legată de revocarea înaintea finalizării mandatului.


