PitechPlus începe anul al 11-lea de existență ca furnizor de soluții software, prin consolidarea liniei de activitate axată pe comerț electronic, și anunță sosirea agenției MindMagnet în cadrul grupului. Această fuziune va reuni astfel funcțiile de consultanță și management de proiect cu expertiza complementară a platformei pentru inovare în e-commerce, Magento. Împreună vor oferi soluții integrate pentru clienții existenți ai ambelor companii și își vor extinde portofoliul, prin achiziționarea de noi clienți.
„Puțini jucători sunt capabili să răspundă, astăzi, provocărilor globale legate de dezvoltarea de software și de soluții digitale. Noi vrem să fim unul dintre ei și să fim alături de clienții noștri în provocările lor digitale de mâine. Noi vedem o mare oportunitate în acest parteneriat și avem mari așteptări de creștere pentru MindMagnet. Pe termen scurt numărul angajaților va crește, la fel ca și complexitatea proiectelor livrate împreună. Ca obiectiv pe termen mediu, vom oferi pieței de e-commerce B2B, soluții bazate atât Magento, cât și Oro Commerce”, a declarat Bogdan Herea, director general al PitechPlus.
Expertiza MindMagnet privind soluțiile Magento și atenția acordată fiecărui detaliu al designului oricărui produs completează propriul departament de soluții digitale PitechPlus, oferind clienților cea mai bună soluție de e-commerce, adaptată pentru nevoile lor. MindMagnet va continua să se concentreze pe furnizarea celor mai bune soluții Magento și pe dezvoltarea aplicațiilor web personalizate, cu un accent puternic pe Progressive Web Apps (React, Angular) și design.
PitechPlus va folosi infrastructura deja există a MindMagnet, pentru a atrage și dezvolta noi clienți.
Numărul echipei nou formate în ambele birouri din Cluj-Napoca și Târgu-Mureș depășește acum 300 de angajați și va crește la peste 350 de specialiști, până la sfârșitul anului. MindMagnet va continua să funcționeze în cadrul PitechPlus sub același brand și cu aceleași valori și va continua să organizeze conferințele Meet Magento cu ajutorul unei echipe și mai puternice.
„Suntem extrem de încrezători în acest parteneriat și în valoarea mai mare pe care o oferă noua alianță. Puterea și resursele combinate ale companiilor noastre ne vor face cu siguranță mai competitivi la scară globală. Ne-am angajat să fim cei mai buni în zona noastră de expertiză, iar acest parteneriat ne va ajuta sa realizăm acest obiectiv. De asemenea, împărtășim valori comune, prin promovarea calității, creativității și oportunitate în rândul echipelor noastre și printre partenerii noștri de afaceri”, a declarat Vlad Stănescu, directorul general al MindMagnet.
Abordarea similară a celor două companii în domeniul educației IT a contribuit, de asemenea, la această fuziune și este de așteptat să conducă la o mai mare eficiență pentru sectorul educațional, datorită trainingurilor specializate și atelierelor de lucru. MindMagnet va ajuta la extinderea curriculei Academy + Plus, prin adăugarea unui training Magento. Împreună cu Academy + Plus, echipa va oferi acces la o educație mai bună pentru cei specializați în e-commerce, și va organiza, de asemenea, Meet Workshop Magento, începând cu luna martie.
MindMagnet este o agenție de dezvoltare web, înființată în anul 2005, în Cluj-Napoca, care oferă soluții tehnologice pentru piețele locale și globale. Având un background solid în dezvoltarea de soluții PHP și Magento și o echipă de specialiști Magento, MindMagnet este lider pe piața locală de e-commerce. De asemenea, agenția este organizatorul unei serii de evenimente locale Meet Magento, printre care și cea mai importantă conferință dedicată dezvoltatorilor de e-commerce și furnizorilor de servicii din România.
Fondată în 2006, PitechPlus oferă soluții software integrate pentru peste 40 de clienți din mai mult de 10 de țări și are o echipă de 300 de angajați în birourile sale de producție din Cluj-Napoca și Târgu-Mureș, având echipe de vânzări în Paris, Lyon, Lausanne, Berlin, Londra și Bruxelles. Începând cu 2014, compania se concentrează pe dezvoltarea de produse proprii și dezvoltă start-up-uri care vizează piețele internaționale: Younify – pentru plăți și managementul documentelor, Parking+Plus , care oferă servicii de parcare inteligentă și FastOrder, care vizează îmbunătățirea interacțiunii cu clienții în restaurante. PitechPlus înțelege importanța educației. Prin urmare, este susținător al primei școli gratuite de IT, Academy + Plus, care ajută la dezvoltarea de mai mult de 500 de studenți, începând cu 2014.


