Premierul francez, Jean-Marc Ayrault, a confirmat că ponderea energiei nucleare în producţia de electricitate a ţării se va reduce de la 75%, în prezent, la 50%, în anul 2025, iar Guvernul său va dezvolta “o economie verde”, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.
Adresându-se deputaţilor aleşi în noua Adunare Naţională rezultată în urma legislativelor de luna aceasta, Ayrault a declarat că Guvernul său va lansa un “program masiv de economisire a energiei şi un plan ambiţios de dezvoltare a energiilor regenerabile”, iar “tranziţia ecologică şi energetică” pe care o va pune în practică va fi “creatoare de noi locuri de muncă”. “Gazul şi electricitatea, la fel ca şi apa, sunt bunuri comune şi nu pot fi lăsate în legea pieţei”, a adăugat el, precizând că “va fi pusă în practică o tarifare progresivă, cu un obiectiv dublu, social şi ecologic”.
Premierul francez s-a declarat un susţinător al protejării planetei, angajându-se în acest sens să pună bazele unei “economii verzi”, care se va baza pe “inovaţie tehnologică” şi va fi unul dintre elementele care vor sprijini revenirea economică a ţării.
Reamintim, imediat după catastrofa din Japonia, de la Fukushima, Germania a decis să-şi oprească cele mai vechi reactoare nucleare, în număr de opt, şi să renunţe, până în 2022, şi la celelalte nouă. De altfel, nemţii “s-au unit” cu ruşii şi au construit conducta Nord Stream, prin care gazele ruseşti vor alimenta noi termocentrale nemţeşti, ce vor înlocui centralele nucleare. Până la Jean-Marc Ayrault, francezii n-au vrut “să audă” de închiderea propriilor centrale atomice.


