Acasă Stiri InterneRegenerabila Forum pe “regenerabile”

Forum pe “regenerabile”

de GM

Confindustria România a organizat Forumul “Energia Regenerabilă – Noile Graniţe şi Oportunităţi în România”, eveniment la care au participat reprezentanţi ai peste 60 de societăţi italiene, care nu sunt încă prezente în România, pentru a analiza oportunităţile oferite în domeniul energiei regenerabile.

În cadrul evenimentului s-au discutat subiecte referitoare la rentabilitatea sectorului energiei regenerabile în România, la fondurile UE alocate acestui sector şi la integrarea centralelor eoliene în Sistemul Energetic Naţional. De asemenea, a fost analizată şi funcţionarea Pieţei de Certificate Verzi din România.

În cadrul Forumului s-a arătat că piaţa energiei regenerabile se află în plină creştere, după ce a devenit aplicabilă legea privind promovarea surselor regenerabile de energie (SRE) prin certificate verzi. Reamintim, un certificat verde se poate comercializa la preţuri între 27 şi 55 euro.

Conform vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Petru Lificiu, anul acesta, consumul final de energie este estimat la 48,5 TWh, iar numărul de certificate verzi (CV) ce vor fi eliberate – la 5,5 milioane. Cota anuală este estimată la 0,11 CV/MWh, de aproape 3 ori mai mare faţă de anul trecut, când au fost 0,037 CV/MWh.

Având în vedere legislaţia internaţională (în special cea europeană), care promovează utilizarea SRE, s-au dezvoltat şi tehnologiile de producere a energiei. De exemplu, costurile pentru instalarea unui MW fotovoltaic au scăzut la sub jumătate faţă de anul 2008. Legea 220/2008, prin care se instituie cote de energie din surse regenerabile şi numărul de certificate verzi pentru fiecare sursă în parte, ia în considerare această evoluţie tehnologică. Astfel, supracompensarea este definită de lege ca fiind situaţia în care o tehnologie de producere a E-SRE depăşeste cu mai mult de 10% rata internă de rentabilitate (IRR) de referinţă (“IRR”) pentru o anumită tehnologie.

ANRE va realiza prima analiză a supracompensării în anul 2012, iar potenţiala reducere de certificate verzi va afecta facilităţile de producţie E-SRE ce vor fi puse în funcţiune după 1 ianuarie 2013. Cel mai probabil, numărul de certificate verzi pentru energia fotovoltaică va scădea de la 6 la 4/MWh. De remarcat, rata internă de rentabilitate de referinţă pentru energia fotovoltaică este de 10,9%.

În aceeaşi conferinţă, Marian Cernat, director general adjunct al Transelectrica, a declarat că transportatorul de electricitate a semnat contracte de 10.000 MW capacităţi de producţie eoliene şi a acordat avize pentru alţi 10.000 MW.

”Până în aprilie 2012 sunt semnate contracte pentru 10.000 MW instalaţi şi pentru încă 10.000 MW avem acordate avize de racordare la sistem”, a afirmat Marian Cernat.

Reprezentantul Transelectrica a adăugat că, pentru dezvoltarea reţelei de transport, sunt necesare investiţii de 500 milioane lei.

“Pentru integrarea centralelor eoliene în sistem este necesară dezvoltarea reţelei de transport, iar suma de care avem nevoie se ridică la 500 milioane lei. Ca să putem prelua în sistem cât mai multe centrale am sugerat măsuri pentru creşterea rezervei în sistem, astfel încât să compenseze volatilitatea producţiei”, a precizat Cernat.

din aceeasi categorie