Acasă MediuDezvoltare Durabila Fondul pentru mediu nu se poate folosi de 1,7 miliarde de lei

Fondul pentru mediu nu se poate folosi de 1,7 miliarde de lei

de GM

afmAdministraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va ajunge, anul acesta, să aibă în conturi peste 1,7 miliarde de lei de care nu se poate atinge. Suma este cu mult mai mare decât bugetul instituţiei pentru 2015, stabilit la puţin peste un miliard de lei. Măsura de blocare a utilizării fondurilor se perpetuează an de an, cel mai probabil pentru susţinerea deficitului bugetar. În rest, AFM, potrivit proiectului de buget 2015, va continua Programul “Rabla”, pistele pentru biciclişti şi realizarea de parcuri.

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor supune dezbaterii publice proiectul de buget 2015 pentru Administraţia Fondului pentru Mediu, buget stabilit 1,1038 miliarde de lei. Instituţia este foarte importantă în România pentru că derulează unele dintre cele mai căutate programe, precum “Rabla” sau “Casa verde”, dar şi încasează timbrul mediu, aşa cum se numeşte acum taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor.

De aceea, şi în acest an, principala sursă de venit a Fondului pentru mediu o reprezintă această taxă, estimată, pentru 2015, la 705 milioane de lei. Încă 300 milioane de lei vor proveni din alte taxe de mediu, cea mai importantă sumă, 80 milioane de lei, fiind furnizată de contribuţia de 3% din veniturile realizate din vânzarea de fier vechi. Veniturile din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră rămase neutilizate din rezerva pentru proiectele de tip implementare în comun pentru România din perioada 2008 – 2012 sunt preconizare a însuma 55 milioane de lei. AFM se mai bazează şi pe 11 milioane de lei, sumă rezultată din dobânzi bancare.

Credite bugetare şi de angajament

În ceea ce priveşte cheltuielile, valoarea totală a proiectelor finanţate prin Fondul pentru mediu se ridică la valoarea de 1,017 miliarde de lei, la care se adaugă cheltuielile de personal, de 21,51 milioane de lei pentru 225 de angajaţi, inclusiv demnitari, şi cele cu bunuri şi servicii, de 20,41 milioane de lei.

De exemplu, pentru Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţile din mediul urban, proiectul prevede 30 de milioane de lei din credite de angajament şi 100 de milioane de lei din credite bugetare, Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional are alocaţi 200 de milioane de lei din credite de angajament şi 200,022 milioane de lei din credite bugetare, iar Programul de realizare a pistelor pentru biciclişti 50,015 milioane de lei din creditele de angajament şi 25 de milioane de lei din cele bugetare.

De asemenea, pentru efectuarea de lucrări destinate prevenirii, înlăturării şi/sau diminuării efectelor produse de fenomenele meteorologice extreme, AFM are prinse în bugetul pe 2015 credite de angajament de 100 de milioane de lei şi credite bugetare de 20 de milioane de lei, iar pentru instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, sunt prevăzute credite de angajament în valoare de 50 de milioane de lei şi credite bugetare de 100 de milioane de lei.

Pentru managementul integrat al zonei costiere, sunt prevăzute în 2015 credite de angajament de 50 de milioane de lei şi credite bugetare de 10 milioane de lei.

Suma de 1,7 miliarde de lei intangibilă

Proiectul de aprobare a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 al Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu prevede ca “suma de 1,718 miliarde de lei, reprezentând excedent din anii precedenţi, nu poate fi utilizată pentru acoperirea cheltuielilor în condiţiile nerealizării integrale a veniturilor totale prevăzute a se încasa în anul 2015”. Astfel, 1,598 miliarde de lei sunt bani aferenţi Fondului pentru mediu, iar 120,732 milioane de lei este suma disponibilă din ani precedenţi aferentă bugetului Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Faţă de anul 2014, suma indisponibilă din bugetul AFM a crescut cu 620 milioane de lei, de la 1,298 miliarde de lei la 1,718 miliarde de lei (n.r. – o creştere cu 47,7% a sumei indisponibilizate). Situaţia se perpetuează an de an, cel mai probabil pentru a contribui la atingerea ţintei de deficit bugetar. Partea bună a lucrurilor este că Guvernul, oricare ar fi el, nu poate cheltui banii din Fondul pentru mediu, pentru că legea nu permite. În schimb, mai multe Guverne Boc şi Ponta au interzis folosirea acestor bani în proiecte pentru protecţia mediului.

din aceeasi categorie