Acasă Stiri Interne Factura la electricitate ar putea să scadă

Factura la electricitate ar putea să scadă

de M G

Factura la electricitate ar putea să scadă, pentru că ar trebui să se diminueze tariful de distribuţie. Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a decis ca, de la 1 ianuarie 2019, rata reglementată de rentabilitate (RRR) a distribuitorilor de energie electrică să fie de 5,66%, de la 7,7% în prezent. Tariful de distribuţie reprezintă circa 30% din preţul final al electricităţii. Totuşi, având în vedere că preţul energiei tot creşte pe bursă, este posibil ca factura plătită de consumatorii finali să nu scadă!

„Valoarea RRR aprobată care urmează a fi aplicată începând cu data de 1 ianuarie 2019 este de 5,66%, exprimată în termeni reali, înainte de impozitare. Menţionăm totodată că, pentru stimularea realizării de noi investiţii, ANRE are în vedere remunerarea suplimentară, cu un punct procentual peste valoarea precizată anterior, a investiţiilor realizate în capacităţile energetice în cea de-a patra perioadă de reglementare (2019-2023)”, se precizează în comunicatul ANRE.

Ordinul privind stabilirea ratei reglementate a rentabilităţii aplicate la aprobarea tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice prestat de operatorii de distribuţie concesionari începând cu data de 1 ianuarie 2019 a fost aprobat luni de ANRE.

Rata reglementată a rentabilităţii (RRR) reprezintă un parametru foarte important luat în considerare la stabilirea veniturilor reglementate ale operatorilor de distribuţie concesionari.

„Considerăm că valoarea RRR aprobată în vederea aplicării la calculul tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice începând cu 1 ianuarie 2019 va conduce la atingerea unui optim între menţinerea interesului realizării investiţiilor necesare asigurării calităţii serviciului de distribuţie a energiei electrice şi asigurarea unui nivel rezonabil al profiturilor operatorilor de distribuţie concesionari, conform prevederilor cadrului de reglementare stabilit de Legea energiei electrice şi gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare”, se mai arată în comunicat.

din aceeasi categorie