Reprezentanţii Complexul Energetic (CE) Oltenia (CEO), cel mai mare producător intern de energie electrică pe bază de cărbune, arată, într-un comunicat de presă, că lăudata cuplare a pieţelor de energie electrică dintre România, Ungaria, Cehia şi Slovacia nu a dus nici pe departe la creşterea exporturile de electricitate ale României pe această piaţă. Conform CEO, exporturile româneşti în Ungaria, în primele 6 luni ale anului, au fost de 25.044 MWh, în timp ce importurile din Ungaria au fost de 61 de ori mai mari, ajungând la 1.530.750 MWh. CE Oltenia acuză că energia regenerabilă, subvenţionată de către consumatorii români, ajunge în Ungaria la preţuri de 10-20 euro/MWh şi apoi este reimportată, uneori la preţuri duble, de către companii private, cu sedii în Romania şi Ungaria. Mai mult, reprezentanţii CEO cred că energia nici nu este, de fapt, tranzacţionată, ci doar circulă actele între companii.
Conform reprezentanţilor CE Oltenia, ANRE a remis, recent, un comunicat cu titlul “Exporturile de energie electrică ale României au crescut după cuplarea pieţelor“, făcând referire la Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU), care funcţionează în regim cuplat cu pieţele din Cehia, Slovacia şi Ungaria. “Comunicatul este intenţionat conceput pentru a induce în eroare opinia publică, Parlamentul României sau alte instituţii interesate de funcţionarea Sistemului Energetic Naţional“, arată reprezentanţii Directoratului CEO.
Conform acestora, creşterea cantităţii de energie exportată nu s-a realizat pe graniţa cu Ungaria, adică piaţa cu care este cuplată România, ci pe graniţele comune cu celelalte ţări (Serbia, Bulgaria, Ucraina) şi nu prin PZU.
“Analizând tranzacţiile din PZU în perioada 01.01.2015 – 30.06.2015, Complexul Energetic Oltenia pune la dispoziţia celor interesaţi adevăratele cifre, trecute sub tăcere de catre ANRE: energia exportată în Ungaria în perioada 01.01. – 30.06.2015 a fost de 25.044 MWh. Energia importată din Ungaria, în aceeaşi perioadă a ajuns la 1.530.750 MWh. Deci, din toată cantitatea de energie tranzacţionata pe PZU în primele 6 luni din an, prin folosirea ATC rezervat, rezultă că ponderea import/export este următoarea: import – 88,4%, export – 1,6%. Acest fapt se datorează în totalitate unor elemente de legislaţie secundară şi reglementări ANRE-DEN, care blochează producătorii români, ajungându-se ca, în situaţii de gol de sarcină, la un consum naţional de 4.700 – 4.900 MWh, să se importe din Ungaria între 500 şi 1.000 MWh, deşi preţul în România nu este mai mare decât în Ungaria“, se arată în comunicatul CE Oltenia.
Este adevarat că, la nivelul tuturor pieţelor, exportul de energie a crescut, pe sold, cu 0,6 TWh, aşa cum susţine ANRE. Acest lucru se datorează, însă, tranzacţiilor de energie de pe celelalte graniţe (Serbia, Bulgaria, Ucraina) şi de pe celelalte platforme (PCCB-LE), care ar fi existat oricum, completează Directoratul producătorului de energie electrică.
“Cuplarea PZU pe această platformă, care reprezintă aproape 40% din piaţă, a fost, însă, dezastruoasă pentru producătorii români. Dacă ANRE şi-ar fi făcut datoria de reglementator, cantitatea de energie exportată ar fi fost de zeci de ori mai mare“, acuză reprezentanţii CEO.
Se exportă energie verde, subvenţionată
“Dorim să atragem atenţia şi asupra contractelor de export ale companiilor din România. Se poate observa şi demonstra (deşi aceste contracte, spre deosebire de toate celelalte, sunt secrete pentru public), că majoritatea energiei care se exportă este energie regenerabilă, pentru că exporturile cresc brusc atunci când energia regenerabilă intră în sistem, şi scad instantaneu când această energie dispare“, se mai arată în comunicat.
Reprezentanţii CE Oltenia arată că, neavand acces la datele de contract, “aşa cum ar trebui să aibă oricine este interesat“, presupun “cu temei“ că energia pe care consumatorul român o subvenţionează prin certificatele verzi, cu costuri între 60 şi 170 euro/MWh, ajunge în Ungaria la preţuri derizorii, de 10-20 euro/MWh, fiind apoi reimportată în PZU la preţuri duble, pe anumite intervale orare.
“În urmă cu puţin timp, oficialii ANRE au anunţat cu mirare apariţia acestui fenomen şi felul în care ungurii speculează energia regenerabilă foarte ieftină din România. (Această energie este, de fapt, cu mult mai scumpă decât cea clasică, de cel puţin trei ori, având în vedere subvenţia şi costurile dezechilibrelor introduse). CE Oltenia semnalează de luni de zile acest fenomen, pentru că, de fapt, nu este vorba despre «companii ungureşti», ci despre companii private, cu sedii în Romania şi Ungaria, care îşi revând energia, uneori prin intermediari, exportand-o ieftin, cu câştig pentru firma exportatoare datorită subvenţiei, şi apoi reimportand-o din Ungaria la preţ dublu şi oferind-o spre consum în România, uzând de PZU“, se mai arată în comunicatul CEO.
“Credem că această energie nici nu este tranzacţionată, în fapt, circulând doar actele de compensare, la fel cum s-a mai întâmplat în trecut cu alte contracte de export (Rudnap Group). Cerem tuturor organelor competente, inclusiv comisiilor de specialitate din Parlamentul României, să investigheze această situaţie creată în mod absolut deliberat de către ANRE, situaţie care înseamnă, de fapt, pierderi de sute de milioane de euro pentru statul român, închideri de companii şi pierderi de mii de locuri de muncă“, încheie Directoratul CE Oltenia.


