Acasă Economie Exportul merge bine

Exportul merge bine

de GM

Probabil că unul dintre domeniile care au mers cel mai bine în acest an de criză îl reprezintă exportul. Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), exporturile FOB realizate în perioada 1.I-31.X 2010 au fost de 127,385 miliarde lei (30,361 miliarde euro). De remarcat, cel mai bun an al României a fost 2008, când s-au exportat bunuri şi servicii în valoare de 33,6 miliarde euro. Ceea ce înseamnă că, pentru a depăşi recordul din 2008, în lunile noiembrie şi decembrie România ar trebui să exporte mărfuri şi servicii în valoare de circa 1,65 miliarde euro lunar. Ceea ce n-ar trebui să fie o problemă, având în vedere că în noiembrie 2009 exporturile au fost de 2,74 miliarde euro, în decembrie 2009 – 2,32 miliarde euro, în noiembrie 2008 – 2,53 miliarde euro, iar în decembrie 2008 – 1,92 miliarde euro.

În luna octombrie 2010, conform estimărilor preliminare ale Institutului Naţional de Statistică, exporturile FOB au însumat 15 miliarde lei (3,5 miliarde euro), iar importurile CIF au însumat 18,19 miliarde lei (4,25 miliarde euro). Comparativ cu luna octombrie 2009, exporturile au crescut cu 27,9% la valori exprimate în lei (28% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 15,1% atât la valori exprimate în lei, cât şi la valori exprimate în euro. Faţă de luna septembrie 2010, exporturile din luna octombrie 2010 au crescut cu 0,5% la valori exprimate în lei (0,2% la valori exprimate în euro), iar importurile au scăzut cu 1,7% la valori exprimate în lei (2% la valori exprimate în euro). Deficitul comercial FOB-CIF în luna octombrie 2010 a fost de 3,14 miliarde lei (736,5 milioane euro), mai mic cu 893,2 milioane lei (210,9 milioane euro) decât în luna octombrie 2009.

Exporturile FOB realizate în perioada 1.I-31.X 2010 au fost de 127,38 miliarde lei (30,36 miliarde euro), iar importurile CIF au fost de 159,691 miliarde lei (38,07 miliarde euro). Comparativ cu perioada 1.I-31.X 2009, exporturile au crescut cu 25,5% la valori exprimate în lei (26,7% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 17,6% la valori exprimate în lei (18,7% la valori exprimate în euro).

Deficitul comercial FOB-CIF în perioada 1.I-31.X 2010 a fost de 32,3 miliardee lei (7,7 miliarde euro), cu 1,9 miliarde lei (380,4 milioane euro) mai mic decât în perioada 1.I-31.X 2009.

Diferenţa dintre dinamica calculată pe baza valorilor exprimate în lei şi cea calculată din valori exprimate în euro a fost determinată de variaţia cursului monedei naţionale faţă de euro în perioada analizată, faţă de perioada corespunzătoare din anul precedent.

din aceeasi categorie