Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a anunțat acordarea unui împrumut de 300 de milioane de lei (echivalentul a 57 de milioane de euro) companiei de distribuție a energiei electrice și gazelor Delgaz Grid SA, pentru modernizarea rețelei din nord-estul României, informează un comunicat de presă al instituției financiare internaționale.
Împrumutul BERD va finanța o parte din programul de cheltuieli de capital al companiei Delgaz Grid pentru perioada 2026-2030 în rețeaua de distribuție a energiei electrice, care vizează modernizarea și digitalizarea rețelei, inclusiv implementarea contoarelor inteligente. Aceste investiții ar urma să reducă întreruperile de energie electrică și pierderile din rețea, să îmbunătățească fiabilitatea și să permită integrarea unei capacități suplimentare de energie regenerabilă, susținând obiectivele de energie regenerabilă ale României pentru 2030.
Finanțarea de la BERD face parte dintr-o facilitate sindicalizată mai amplă de trei miliarde lei (echivalentul a 573 de milioane euro) alături de șase bănci comerciale. Participarea BERD la această facilitate sindicalizată consolidează parteneriatul său cu unul dintre principalii operatori de sisteme de distribuție din România și sprijină modernizarea continuă a infrastructurii energetice.
Delgaz Grid SA operează rețele de distribuție a energiei electrice și a gazelor naturale în nordul României, deservind aproximativ 1,6 milioane de clienți de energie electrică și peste 2 milioane de clienți de gaze naturale. Compania face parte din Grupul E.ON, unul dintre cei mai mari operatori de rețele energetice din Europa, deservind aproximativ 47 de milioane de clienți.
BERD este un investitor instituțional în România, a investit peste 12,5 miliarde euro în 594 de proiecte în România.


