Acasă EconomieBanci & Asigurari EximBank deschide încă trei noi agenții

EximBank deschide încă trei noi agenții

de A

EximBank a inaugurat în ultima lună trei noi agenții – la Miercurea Ciuc, Deva și Alba Iulia, în urma procesului de extindere a rețelei comerciale derulat, banca dublându-și numărul de unități pe care le operează în întreaga țară față de anul 2012.

”Fiind o bancă de nișă, cu un portofoliu special de produse care ne permite construirea de mixuri financiare complexe pentru segmentul corporate, mizăm în continuare pe consilierea personalizată și pe contactul direct cu clienții noștri. Este motivul pentru care ne-am concentrat pe dezvoltarea în mod echilibrat a rețelei teritoriale, acest proces demarat în 2013 conducând la mai mult decât o dublare a numărului de unități: banca deține în prezent 25 de puncte de reprezentare (24 de agenții și o sucursală), față de 12 la finele lui 2012. Acoperim astfel cele mai importante centre economice din țară și facilităm accesul mediului de business la o gamă modernă și competitivă de produse care include finanțări, garanții, asigurări, precum și produse de trezorerie, cash management, factoring sau trade finance”, a spus președintele executiv al EximBank, Traian Halalai.

Toate cele trei noi unități funcționează la fel ca și celelalte deținute de bancă – fără servicii de back office, cu un număr de trei angajați care să recurgă la metode de vânzare directă, la sediul companiilor.

EximBank este o instituţie specializată în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc. Instrumentele sale financiare specifice sunt dedicate exclusiv segmentului corporate și pot fi accesate de orice tip de societate comercială.

EximBank a urcat în topul băncilor din 2017 până pe locul 15, cu active de 5,5 miliarde lei și o cotă de piață de 1,3%. Spre comparație, în 2013, EximBank se afla pe locul 20 în sistemul bancar, cu active de 3,9 miliarde lei.

 

 

din aceeasi categorie