Visual Fan (simbol bursier ALW), compania românească listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, care deține brandul Allview, anunță semnarea unui contract de referință pentru piața energetică, împreună cu Eurowind Energy, prin compania afiliată Teiuș Solar SRL, care presupune furnizarea unui sistem complet integrat de stocare a energiei electrice în baterii (BESS), cu o capacitate de stocare de minim 116,96 MWh – unul dintre cele mai mari proiecte de acest tip din România.
Noul contract a fost semnat cu societatea Teiuș Solar SRL, membră a grupului Eurowind Energy, având o valoare de peste 16,6 milioane de euro și o perioadă de implementare de 12 luni. Proiectul este sprijinit de Ministerul Energiei, prin fonduri nerambursabile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C6 – Energie, sub-măsura „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de stocare a energiei electrice (baterii)”.
”Această investiție marchează cel mai amplu proiect de stocare din portofoliul Visual Fan și consolidează poziția diviziei Renewable EPC by Allview ca un nume de referință pe piața soluțiilor integrate de energie regenerabilă din România. Printr-o abordare integrată și orientată spre livrarea de soluții complexe și scalabile, divizia Renewable EPC by Allview își consolidează poziția ca partener strategic în ecosistemul energetic din România, devenind un nume de referință în implementarea proiectelor Full EPC pentru parcuri fotovoltaice de mari dimensiuni, inclusiv cu capacități de stocare. Acest contract confirmă traiectoria la care ne-am angajat cu fermitate: aceea de a deveni un jucător relevant în domeniul energiei regenerabile. Am construit divizia Renewable EPC by Allview din dorința de a livra performanță la cel mai înalt nivel în proiecte energetice de anvergură, inclusiv cu sisteme de stocare. Dezvoltarea unei abordări unitare ne permite să coordonăm fiecare etapă a unui proiect – de la concept și proiectare, la implementare și integrare finală în sistemul energetic național. Teiuș BESS este mai mult decât un proiect – este o declarație de viziune, expertiză și maturitate operațională”, precizează compania.
Proiectele contractate în prima jumătate a acestui an contribuie decisiv la atingerea obiectivelor financiare planificate pentru perioada 2025–2026.
”Divizia Allview Energy s-a transformat într-un pilon central al businessului, atrăgând în prezent proiecte strategice în domeniul energiei verzi, ce presupun investiții semnificative, dezvoltare tehnologică avansată și livrare la cel mai înalt nivel de calitate. Allview nu mai este doar un brand de tehnologie, este un vector al transformării energetice în România. Cu fiecare proiect implementat, ne asumăm rolul de partener de încredere în construcția unui viitor sustenabil. Tranziția către energia verde nu este doar o oportunitate economică, ci o responsabilitate pe care o onorăm prin competență, seriozitate și determinare”, arată compania.


