Liderii europeni, care se vor întâlni la Bruxelles pe 20 şi 21 martie, vor căuta modalităţi prin care să diminueze dependenţa blocului european de gazul rusesc, în condiţiile în care pregătesc o serie de sancţiuni economice împotriva Moscovei, în contextul crizei din Ucraina.
“Consiliul European este îngrijorat cu privire la nivelul ridicat al dependenţei energetice europene, în special în ceea ce priveşte gazele naturale, şi solicită intensificarea eforturilor de reducere a acestei dependenţe, în special în cazul statelor membre care au cea mai mare nevoie de acest gaz“, conform proiectului concluziilor acestei întâlniri la vârf, informează EU Observer.
Importurile de gaz natural lichefiat (GNL) – inclusiv din SUA, unde «revoluţia» declanşată de exploatarea gazelor de şist a dus la reducerea preţului la gaze – ar putea fi o opţiune, alături de o îmbunătăţire a eficienţei energetice, de modernizarea infrastructurii, crearea de facilităţi pentru stocarea gazului natural şi obiectivul pe termen mai îndelungat privind creşterea producţiei locale de energie din surse regenerabile.
“Obiectivele realizării pieţei interne a energiei până în 2014 şi dezvoltarea interconexiunilor pentru a pune capăt izolării statelor membre faţă de reţelele europene de gaze şi electricitate până în 2015 rămâne o prioritate“, conform proiectului de concluzii.
O parte din reacţia UE faţă de invazia rusă din Ucraina îl reprezintă şi stoparea proiectului de gazoduct South Stream, proiect care ar fi accentuat dependenţa ţărilor din sud-estul Uniunii Europene de gazul din Rusia.
“Nu accelerăm negocierile privind gazoducte aşa cum este South Stream. Aceste negocieri vor fi întârziate“, a declarat, recent, comisarul european pentru Energie, Guenther Oettinger, pentru publicaţia germană Die Welt.
Dependenţa de gazul rusesc variază mult de la stat la stat în cadrul UE – astfel, Bulgaria este dependentă în proporţie de peste 90% de exporturile din Rusia, în timp ce România – care dispune de propriile rezerve naturale de gaz şi petrol, dar şi de o reţea de hidrocentrale şi de o centrală nucleară – importă doar 25% din necesarul său de gaze naturale din Rusia.
În ceea ce priveşte puterile europene, Germania importă aproximativ 35% din necesarul său de gaz din Rusia, în timp ce Franţa şi Marea Britanie sunt aproape indiferente la gazul rusesc – necesarul energetic al Franţei este asigurat în mare parte de centralele nucleare, iar britanicii importă gaz lichefiat şi doar aproximativ 1% din necesarul lor de gaze naturale este asigurat de Rusia.
Între timp, Polonia, care importă aproximativ 70% din necesarul de gaze naturale din Rusia, precum şi Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia – aşa-numitul grup Vişegrad – au solicitat Washington-ului să-şi ridice obstacolele legislative privind exportul de gaze de şist americane în Europa.
Premierul polonez Donald Tusk a abordat această problemă şi cu ocazia întâlnirii de miercuri, la Varşovia, cu cancelarul german Angela Merkel.
“Am discutat despre posibilitatea tehnică de a importa gaze din America, dacă vom putea face acest lucru în viitor şi am ajuns la concluzia că suntem de aceeaşi parte a baricadei“, a precizat Donald Tusk într-o conferinţă de presă comună cu cancelarul german.
Premierul polonez a reiterat, de asemenea, sugestia formulată de multă vreme de Polonia, conform căreia statele membre ale UE ar trebui să se consulte între ele înainte de a semna contracte de import de gaze din Rusia. Angela Merkel a fost mai puţin convinsă de această sugestie, invocând faptul că nu guvernele cumpără gaz din Rusia, ci companiile private care au nevoie de el.
Conform Asociaţiei companiilor de infrastructură pentru gazele naturale din UE, GIE, blocul european dispune de rezerve pentru cel puţin o lună dacă nu ar mai primi importurile din Rusia, care ajung în Europa prin gazoductele ce traversează Ucraina. La 10 martie, în UE existau stocuri de 37 de miliarde de metri cubi de gaze naturale şi, respectiv, 2,5 miliarde de metri cubi de gaze lichefiate. Consumul mediu european de gaz este de aproximativ 40 de miliarde de metri cubi.
Gazprom îşi vede de treabă
Chiar dacă la vârful conducerii europene se discută despre amânarea gazoductului rusesc, Gazprom îşi vede de treabă.
Companiile care dezvoltă proiectul conductei South Stream, destinat să transporte gaze naturale din Rusia evitând Ucraina, au semnat, la sfârşitul săptămânii, mai multe contracte pentru furnizarea de ţevi şi construcţia primei legături din acest gazoduct. Practic, grupul rus Gazprom continuă cu acest proiect în pofida unei deciziei a Uniunii Europene de a amâna negocierile din cauza situaţiei din Ucraina, transmite Reuters, preluat de Agerpres.
Gazprom a informat că a semnat un contract în valoare de două miliarde de euro cu compania italiană de servicii petroliere Saipem privind construirea primei conducte din gazoductul South Stream. Această primă conductă ar urma să fie gata până la sfârşitul lui 2015 şi ar urma să transporte aproximativ 15 miliarde metri cubi de metri cubi de gaze naturale pe an.
Purtătorul de cuvânt de la Gazprom, Sergei Kupriyanov, a precizat că licitaţia pentru selectarea companiei care va construi cea de a doua conductă este în derulare, dar nu a oferit un termen limită. Cu toate acestea, analiştii sunt de părere că favorită este tot firma Saipem, care a lucrat cu Gazprom şi la amplasarea conductelor Blue Stream (spre Turcia, prin Marea Neagră) şi Nord Stream (spre Germania, prin Marea Baltică).
De asemenea, Gazprom a anunţat că a semnat mai multe contracte, în valoare de 800 milioane de euro, pentru furnizarea de ţevi cu companiile japoneze Marubeni, Itochu, Sumitomo, precum şi cu firmele ruseşti OMK şi Severstal. Ţevile vor fi utilizate la construcţia porţiunii submarine a gazoductului South Stream.
Proiectul South Stream prevede construirea unei conducere cu o lungime de 2.400 de kilometri începând din Rusia via Marea Neagră în Bulgaria, Serbia, Ungaria, Slovenia şi nord-estul Italiei. Construcţia secţiunii submarine ar urma să coste aproximativ 17 miliarde de euro.
Acţionarii South Stream sunt Gazprom (Rusia), EDF (Franţa), Wintershall (Germania) şi Eni (Italia).
