Acasă Economie Eturia lansează promoția de vară

Eturia lansează promoția de vară

de A

Agenția de turism Eturia a anunțat că lansează o promoție de vară: vacanțe de grup cu însoțitor cu reduceri de până la 600 de euro de persoană,

“Eturia lansează astăzi o promoție dedicată Circuitelor cu Însoțitor de Grup, promoție care va dura 2 săptămâni. În această perioadă, vom rula peste 50 de grupuri cu reduceri speciale, reducerea putând ajunge până la 600 de euro, în funcție de complexitatea pachetului, de destinație și de durata acestuia. Pe lângă destinațiile deja cunoscute precum SUA, Peru și China, oferta campaniei speciale include și destinații inedite precum: Nicaragua, Namibia, Belize, Etiopia, Arabia Saudită, Algeria, Madagascar și Nepal. Această promoție nu aduce doar reduceri considerabile, ci și oportunitatea de a explora locații exotice și mai puțin cunoscute”,declară  Ana Maria Gherasim, director vânzări Eturia.

Bugetul mediu pentru un astfel de circuit variază semnificativ, în funcție de destinație, categoria hotelurilor, activitățile incluse și tipul de experiențe oferite. Circuitele pot începe de la aproximativ 2.000 de euro pentru destinații mai accesibile și pot ajunge la peste 10.000 de euro pentru itinerarii speciale, cum este cazul expediției în Antarctica (https://www.eturia.ro/vacante/oferte-speciale/promotie-grupuri-cu-insotitor). Aceste variații de preț reflectă diferențele în complexitatea itinerariului, nivelul de confort al cazării și diversitatea activităților incluse.

Românii optează pentru circuitele cu însoțitor de grup datorită multiplelor avantaje, în primul rând, aceste vacanțe asigură o planificare detaliată și eficientă, reducând stresul și complexitatea organizării individuale. Însoțitorii de grup oferă suport continuu și informații valoroase, asigurând astfel o călătorie fără griji, ceea ce contribuie la o siguranță sporită pentru turiști. Din punct de vedere financiar, circuitele de grup sunt mai accesibile, optimizând costurile în comparație cu călătoriile individuale. Pe lângă toate aceste beneficii, componenta de socializare este esențială: turiștii au ocazia să cunoască oameni noi și să creeze amintiri de neuitat împreună, ceea ce îmbogățește considerabil experiența de călătorie.

“Analizând cifrele din 2023, observăm că turiștii noștri au preferat destinații precum Japonia, China, Peru, Africa de Sud și Vietnam. Aceștia au explorat aceste locuri prin circuite de diverse durate, bucurându-se de atracții si experiențe unice. Cererea pentru circuitele cu însoțitor de grup a crescut semnificativ și în România în ultimul an. Comparativ cu 2023, am înregistrat o creștere de 30% pentru acest tip de pachete. Această tendință indică faptul că românii devin tot mai dornici să experimenteze și să se bucure de circuite complexe, similar cu occidentalii care apreciază acest tip de vacanțe de ani buni”, declară Ana Maria Gherasim.

Eturia a lansat primul circuit de grup cu însoțitor în 2009 și de atunci și până în prezent a ajuns la un volum de peste 100 de plecări de acest tip/an.

Eturia a devenit, în 2007, prima agenție de turism turoperatoare din România care oferă servicii personalizate pentru cei ce doresc să experimenteze o călătorie exotică autentică, oriunde în lume, la cele mai înalte standarde de turism. Pentru clienți, dincolo de cele peste 150 de destinații din portofoliul său, unde agenția colaborează strâns cu parteneri locali, experiența oferită de Eturia include consultanți specializați pe fiecare zonă a globului, capabili să recomande fiecărui client cele mai potrivite locuri, hoteluri și trasee, oferind totodată sfaturi de neprețuit.

Începând cu anul 2023, agenția pune la dispoziția clienților săi serviciile Eturia în proporție de 100% online, prin intermediul platformelor de rezervări www.sejureuropa.ro și www.sejurexotic.ro. Începând cu anul 2024, portofoliul a fost extins cu o nouă platformă dedicată circuitelor, disponibilă la https://circuite.eturia.ro . Agenția de turism Eturia numără peste 70 de angajați și a încheiat anul 2023 cu un rulaj de peste 28 de milioane de euro.

 

din aceeasi categorie