“În Belgia, durata pentru dezvoltarea unui proiect eolian este de 3 ani în Flandra şi 4 ani în Valonia (n.r. – cele două regiuni istorice care compun Belgia), având în vedere că 2 ani sunt necesari pentru obţinerea tuturor avizelor necesare”, a declarat Mounhime Ben Ayata, Business Developer la Electrabel, membră a grupului GDF – Suez. Conform acestuia, o companie care dezvoltă un proiect de producere a energiei din surse regenerabile, precum vântul, trebuie să obţină numeroase aprobări, de la numeroase instituţii, printre care transportatorul belgian de energie pe linii de înaltă tensiune (n.r. – corespondentul Transelectrica din România), companiile de transport şi distributie de gaze, de petrol şi produse petroliere, de telefonie, de transporturi rutiere şi pe calea ferată. De asemenea, trebuie obţinute avize de la aviaţia civilă şi autoritatea pentru siguranţa traficului aerian, de la diferitele instituţii privind protecţia mediului, a florei şi faunei, de la municipalităţi, provincii, regiuni, vecini, amenajarea teritoriului, Comisia pentru monumente, Ministerul Apărării etc. Totuşi, poate cel mai bizar la prima vedere aviz ce trebuie obţinut este cel de la NATO! Reprezentantul Electrabel a spus că acest aviz este necesar deoarece NATO, pentru siguranţă, deţine propriile conducte de produse petroliere, ale căror trasee sunt, evident, secrete, iar o instalaţie eoliană ar putea aduce, în situaţii limită, prejudicii acestor conducte. Conform lui Mounhime Ben Ayata, documentaţiile necesare pentru obţinerea tuturor aprobărilor necesare reprezintă circa 10% din costurile unei investiţii într-un proiect eolian. De remarcat, conform reprezentanţilor Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană (RWEA), şi în ţara noastră este necesar avizul Serviciilor Secrete pentru dezvoltarea unui parc eolian.
Reprezentanţii Electrabel au declarat că o turbină eoliană trebuie să funcţioneze minim 2.000 de ore pe an pentru ca investiţia să poată fi profitabilă. În aceste condiţii, având în vedere că, o dată instalată, turbina nu consumă materie primă (mai exact, vântul nu se plăteşte, în timp ce termocentralele plătesc pentru cărbune, gaze sau păcură, hidrocentralele pentru apă, iar centralele nucleare pentru uraniu), costul unui megawatt eolian este de circa 8 euro (n.r. – faţă de circa 20 euro un MW hidroelectric sau peste 30 euro un MW produs în termocentrale performante). Pe de altă parte, conform reprezentanţilor Electrabel, în Belgia, IRR pentru un proiect eolian este de 8 – 10%, iar promovarea energiei regenerabile se face prin acordarea unui certficat verde (CV) pentru un MW produs din surse eoliene.
Rata internă de rentabilitate a unei investiţii (IRR – internal rate of return) reprezintă procentul ce determină valoarea actualizată netă a costurilor şi este egal cu valoarea actualizată netă a beneficiilor. Valoarea Actualizata Netă (NPV) reprezintă valoarea actuală a proiectului, respectiv valoarea actuală a diferenţei dintre venituri şi cheltuieli. Pentru actualizarea costurilor se utilizează un indice de actualizare (k). Pentru ca investiţia să fie profitabilă NPV trebuie să fie mai mare ca 0.
În România, IRR pentru eoliană este de 11,5%, iar numărul certificatelor verzi acordate până în anul 2017 este de 2 pentru fiecare megawatt (urmând ca, din 2018 până în 2025 să se acorde un certificat). Dacă IRR ajunge la 13%, se consideră supracompensare şi este posibil ca, din 2017, să se revizuiască numărul de CV-uri (chiar mai mic decât un CV/MW) sau perioada de acordare.
De remarcat, consumatorul final (populaţia şi companiile) vor acoperi prin facturile plătite şi certificatele verzi pe care furnizorii de energie sunt obligaţi să le cumpere şi investiţiile necesare în reţelele de electricitate. Conform RWEA, pentru fiecare procent de creştere a ponderii energiei eoliene în structura totală a producţiei de energie valoarea facturilor va creşte, în medie, cu 1,1%.
100% energie regenerabilă din 2050
Reamintim, Uniunea Europeană a aprobat un pachet legislativ denumit generic “20/20/20”: până în anul 2020, la nivel comunitar, trebuie reduse cu 20% emisiile de gaze cu efect de seră, eficienţa energetică trebuie să crească cu 20%, iar 20% din consumul de energie trebuie să fie din surse regenerabile.
„Oficialii europeni vorbesc despre posibilitatea ca 100% din consumul de electricitate în anul 2050 să provină din surse regenerabile”, a declarat Jacopo Moccia, consultant pe probleme de reglementări în cadrul Asociaţiei Europene pentru Energie Eoliană (EWEA), organizaţie formată din circa 600 de membri, din peste 60 de ţări. Stabilirea unui astfel de obiectiv ar însemna să nu mai fie construită nicio nouă centrală pe gaze sau cărbune în Uniunea Europeană, după 2020.
Jacopo Moccia a arătat că, atâta vreme cât UE s-a angajat deja să reducă emisiile de dioxid de carbon cu 80% până în anul 2050, acest lucru poate fi realizat doar dacă întreaga producţie de energie va fi din surse regenerabile. „Este un obiectiv curajos, dar poate fi atins. Când nu bate vântul, am putea folosi energie hidro sau biomasă. Sigur, reţelele trebuie foarte bine dezvoltate”, a adăugat reprezentantul EWEA.
În privinţa preţului final, Moccia a arătat că, după eliminarea subvenţiilor, energia verde va deveni cea mai ieftină. „Vântul nu costă nimic, nici soarele, în timp ce gazul se scumpeşte pe zi ce trece. Costurile de producţie a energiei din surse regenerabile sunt mult mai mici, iar electricitatea cea mai ieftină este preluată cu prioritate în sistem”, a explicat el.
De remarcat, în noua Strategie Energetică a României 2011 – 2035, printre direcţiile de acţiune se numără promovarea producerii energiei din surse regenerabile, astfel încât ponderea energiei electrice produse din aceste surse în totalul consumului brut de energie electrică să fie de 33% în anul 2010, 35% în anul 2015 şi 38% în anul 2020.
Capacităţi noi instalate pe Surse Regenerabile de Energie (conform PNAER) se estimează să ajungă, până în anul 2035, la 5.515 MW, ceea ce înseamnă un necesar de investiţii de circa 9 miliarde euro, din care circa 7 miliarde euro până în 2020. Conform Strategiei, 4.440 MW vor fi reprezentaţi de energia eoliană. Se preconizează că se vor instala 2.640 MW în perioada 2011 – 2015, 800 MW (2016 – 2020), 500 MW (2021 – 2025), 300 MW (2026 – 2030) şi 200 MW (2031 – 2035).
EWEA estimează că, în România anului 2020, sursele regenerabile vor însemna 42% din consum: 11% eoliene, 27% hidro şi 4% biomasă, iar ţara noastră va fi pe locul şapte în UE. Prima poziţie va fi ocupată de austrieci, cu o pondere de 70%, iar ultima din clasament va fi Ungaria, cu doar 11%.
Eoliene “made in Romania”
Acum, statele acordă subvenţii pentru că tehnologiile de producţie a energiei verzi sunt încă cele mai scumpe. Totuşi, reprezentanţii EWEA au arătat că preţul tehnologiei a depăşit punctul maxim şi a intrat pe panta descendentă, ca orice produs care începe să fie fabricat în masă.
România a făcut un salt spectaculos anul trecut, ajungând la 462 de MW de energie eoliană, de la doar 14 MW la finele lui 2009. „Ne-am aşteptat ca România să evolueze aşa, datorită potenţialului eolian uriaş şi faptului că autorităţile au susţinut acest sector”, a mai spus Jacopo Moccia. Perspectiva unui boom transformă România într-un candidat important pentru construcţia de noi fabrici de producţie a turbinelor eoliene.
„România devine un candidat puternic pentru investiţii în unităţi de producţie pentru echipamentele necesare parcurilor eoliene, în contextul în care regiunea Mării Negre se transformă într-o piaţă foarte mare pentru astfel de proiecte. Dacă se va face vreo investiţie serioasă într-o fabrică de echipamente, atunci ea va fi în România, Bulgaria sau în Turcia. Acolo face sens pentru că ar deservi pieţe emergente ca Turcia, România, Bulgaria sau Ucraina. Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, Vestas (n.r. – unul dintre liderii mondiali în tehnologia pentru parcuri eoliene) analizează posibilitatea unei astfel de investiţii în România”, a mai precizat Moccia.
