Acasă EconomieBanci & Asigurari Electrica a încheiat trei contracte de ipotecă cu BRD

Electrica a încheiat trei contracte de ipotecă cu BRD

de A

foto transelectricaElectrica SA (EL) a încheiat trei contracte de ipotecă cu BRD – Groupe Societe Generale asupra sumelor de bani alocate în cont pentru garantare creditelor acordate filialelor de distribuţie, Electrica Distribuţie Transilvania Nord, Electrica Distribuţia Transilvania Sud şi Electrica Distribuţie Muntenia Nord.

“În data de 17 octombrie 2016, Electrica SA a încheiat cu BRD – Groupe Societe Generale trei contracte de ipotecă asupra sumelor de bani blocate în cont pentru garantarea creditelor acordate filialelor sale de distribuţie – Electrica Distribuţie Transilvania Nord, Electrica Distribuţie Transilvania Sud şi Electrica Distribuţie Muntenia Nord”, arată un comunicat al companiei, transmis miercuri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Cele trei contracte de ipotecă asupra sumelor de bani blocate în cont au o valoare echivalentă cu valoarea totală a creditelor acordate filialelor pentru finanţarea deficitului de numerar rezultat în principal din activitatea investiţională, adică 320 milioane lei.

Electrica, companie care deţine trei din cele opt distribuţii regionale de electricitate din România, a fost privatizată pe bursă în 2014. Statul mai deţine deţine, prin Ministerul Energiei, 48,8% din acţiunile companiei, fiind cel mai mare acţionar.

Electrica are o valoare de piaţă de 4,66 miliarde de lei, echivalent cu 1,03 miliarde euro.

Electrica are peste 3,6 milioane de clienţi şi aproximativ 10.000 de angajaţi.

din aceeasi categorie