Electrica SA a finalizat auditul extern privind evaluarea achiziţiei de certificate verzi derulată în primul semestru al acestui an de către Electrica Furnizare, iar raportul a fost transmis consiliului de administraţie al Electrica, spre analiză. Concluziile raportului vor fi cunoscute cât de curând.
„La acest moment nu pot fi date publicitaţii date din raport dar, în spiritul transparenţei caracteristice unei companii listate la bursă, după încheierea procesului de analiză, Electrica SA va comunica tuturor părţilor interesate concluziile, precum şi orice măsuri adoptate, cu respectarea legislaţiei în vigoare”, a anunţat vineri compania.
Electrica a anunţat la începutul lunii iulie că a identificat posibile conflicte de interese la filiala Electrica Furnizare, pe baza declaraţiilor depuse până la 1 iunie 2016, iar acum analizează posibilitatea eliminării acestor conflicte de interese.
În perioada aprilie-mai 2016, Electrica Furnizare a efectuat mai multe tranzacţii prin care a cumpărat 1,6 milioane de certificate verzi cu aproape 60 de milioane de euro, de la firme aparţinând grupului portughez EDP Renewables, potrivit informaţiilor publicate de Hotnews. Tranzacţiile făcute de Electrica au ieşit în evidenţă prin volumul foarte mare şi perioada lungă de livrare, până în 2019.
„Reafirmăm cu tărie faptul că Electrica nu va face niciun compromis în privinţa unor eventuale abateri etice, a fraudelor şi a oricărui aspect de neconformitate care ar aduce prejudicii de imagine şi comerciale, afectând prestigiul şi performanţa Grupului Electrica”, precizează compania.
Achiziţiile au fost făcute în contextul în care Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a propus reducerea cotei obligatorii de certificate verzi pentru 2017, până la 8,3%, faţă de 12,15% pentru 2016.
Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, declara în data de 23 iulie că echipa ministerului nu va tolera niciun fel de lipsă de integritate, iar în cazul în care la vreo sucursală Electrica există cel mai mic element că „este ceva necurat” va transmite instituţiilor abilitate să ia măsuri imediate
„Nu avem nicio toleranţă pentru niciun fel de lipsă de integritate, pentru niciun fel de lucruri necurate. Am discutat măsuri imediate cu domnul secretar de stat Cristian Buşu, care este şi membru în Consiliul de administraţie al Electrica, şi vom avea cât de curând, asta înseamnă zile, o evaluare preliminară. În momentul în care există cel mai mic element care să ne conducă la ideea că acolo este ceva necurat, vom transmite instituţiilor abilitate să ia măsuri imediate. Cum am spus de fiecare dată: zero toleranţă la orice fel de nereguli”, a precizat Grigorescu.
El a spus că nu doreşte, deocamdată, să se pronunţe şi să se transforme într-un judecător. „Aştept să vedem rezultatul, acesta este rolul investigaţiei, nu vreau să mă pronunţ eu şi nu vreau să mă transform eu într-un judecător… Dacă există ceva în neregulă, instituţiile statului pot să îşi facă datoria şi vom da tot concursul”, a mai spus ministrul Energiei.
Ministrul Energiei a declarat că nu doreşte să facă alte comentarii legate de această situaţie, susţinând că nu vrea să se transforme într-un judecător, şi a subliniat că preferă să aştepte rezultatul investigaţiei.
Reprezentanţii asociaţiilor din sectorul producţiei de energie din surse regenerabile au atras atenţia, în repetate rânduri, că piaţa de certificate verzi este în colaps pe fondul unei cote redusă anual, în prezent surplusul fiind de 8 milioane de certificate în piaţă.
Electrica deţine trei dintre cele opt distribuţii regionale de energie electrică şi este o companie listată la Bursa de Valori Bucureşti, iar acţionarii privaţi, între care fonduri de investiţii străine, deţin peste 50% din acţiuni. Ministerul Energiei este cel mai mare acţionar, cu o deţinere de 48,78%.


