
Ministrul egiptean al petrolului și resurselor minerale, Karim Badawi, a purtat discuții cu Steven Kobos, CEO al Excelerate Energy, companie de soluții GNL din SUA, pentru a explora închirierea unităților de stocare și regazificare plutitoare (FSRU), scrie Egypt Today. Discuțiile lor s-au concentrat pe consolidarea sectorului GNL din Egipt prin colaborare tehnică și parteneriate comerciale, potrivit unui comunicat al ministerului.
Pe lângă această inițiativă, o delegație guvernamentală se va deplasa în Germania la sfârșitul acestei luni pentru a finaliza un contract de închiriere pentru o altă unitate de regazificare.
Egiptul se pregătește, de asemenea, să semneze un acord cu Cipru, pentru a închiria o unitate de stocare și regazificare plutitoare care va fi amplasată în țară pentru a sprijini la satisfacerea cererii de energie de vârf în timpul verii.
Guvernul își extinde în continuare capacitatea de regazificare în Marea Roșie și Ain Sokhna.
În prezent, două nave de regazeificare sunt andocate în Marea Roșie și sunt planuri pentru a aduce o a treia unitate la Ain Sokhna până în iunie 2025.
În plus, o a patra unitate din Turcia se estimează să fie operațională în această vară, consolidând strategia de securitate energetică a Egiptului și sporind infrastructura GNL.


