Schimbările climatice, care provoacă veri secetoase, ierni extrem de geroase, inundaţii, tornade în cele mai puţin probabil locuri, au şi efete benefice: încălzirea globală pe care o provoacă conduce la apariţia de noi rute de transport!
Un vas comercial de mare tonaj e pe cale că încheie prima călătorie a unei nave de acest tip prin pasajul de nord-vest, demonstrând potenţialul oferit de această rută, care reduce durata şi costurile unei călătorii între Asia şi Europa, transmite Reuters, preluat de Agerpres.
Nava de 75.000 de tone deadweight Nordic Orion, construită în 2011, a părăsit portul canadian Vancouver la începutul lunii septembrie şi ar urma să ajungă în portul finlandez Pori în data de 7 octombrie, pe baza datelor AIS. Nava va livra cărbune siderurgic de la grupul minier canadian Teck Resources pentru producătorul finlandez de oţel Ruukki Metals.
„Prin utilizarea acestei rute, durata unei călătorii este cu aproape o săptămână mai scurtă decât prin utilizarea Canalului Panama, astfel încât costurile sunt mai mici”, a declarat vice-preşedintele Ruukki Metals, Sakari Kallo.
Compania daneză Nordic Bulk Carriers, care deţine vasul Nordic Orion, estimează că noua rută i-a permis să facă economii de aproape 80.000 de dolari cu combustibilul. „Pasajul de nord-vest este cu aproape 1.000 de mile maritime mai mic decât ruta tradiţională prin Canalul Panama, ceea ce conduce la economii de timp, combustibil şi emisii de dioxid de carbon”, a informat Nordic Bulk Carriers. În plus, graţie acestei rute, Nordic Orion a putut fi încărcat la capacitate maximă, adăugând un plus de 15.000 de tone de cărbune, care nu putea fi transportat dacă nava ar fi trecut prin Canalul Panama, unde adâncimea apelor limitează mărimea încărcăturii, a adăugat transportatorul.
Experţii estimează că noua rută ar putea conduce la scăderea costurilor cu combustibilul, dar expune, de asemenea, navele la blocurile de gheaţă blocate în calea lor. „Transportul maritim prin pasajul de nord-vest este o strategie riscantă, dar care oferă câştiguri mari”, a declarat Knut Espen Solberg, specialist la firma norvegiană de servicii de shipping DNV.
Până acum, condiţiile meteo nefavorabile au limitat utilizarea acestei rute doar la navele comerciale mici şi spărgătoare de gheaţă. Nordic Orion are o lungime de 225 de metri şi este o navă de tip panamax, adică are o capacitate de transport de circa 80.000 de tone.
Într-un raport publicat cu câteva zile în urmă, o serie de înalţi oficiali internaţionali din domeniul climatului au declarat că sunt mai siguri ca niciodată că umanitatea este principalul vinovat pentru încălzirea climatică.
Pe măsură ce calota glaciară continuă să se topească, unii experţi au estimat că, în 2030, transportul maritim via Oceanul Arctic ar putea fi responsabil pentru un sfert din traficul naval de marfă între Europa şi Asia. Cu toate acestea, analiştii sunt de părere că transportul unor volume mari de marfă prin Oceanul Arctic va fi posibil abia peste 10 ani.
De remarcat, cele mai mari nave spărgător de gheaţă le au ruşii şi chinezii.


