EDP Renewables, al patrulea producător mondial de energie eoliană şi solară, a anuțat că va lua măsuri legale împotriva taxelor nou impuse pe piața de energie din România și Polonia, scrie Reuters.
EDP Renovaveis consideră că măsurile din ambele țări nu urmează principiul Uniunii Europene de a recupera doar veniturile realizate pe piață, se arată într-o declarație.
„EDP va depune toate acțiunile în justiție pentru a contribui la revenirea la un stat de drept echitabil care ar putea susține investițiile atât de necesare în surse regenerabile în aceste țări și în Uniunea Europeană”, a spus compania, fără a preciza ce măsuri ar lua sau în care instanță.
Ca și alte țări din Uniunea Europeană, România și Polonia au introdus recent măsuri de urgență pentru a recupera din veniturile companiilor de utilități care să ajute consumatorii care se confruntă cu creșterea prețurilor la energie.
Compania arată că măsurile nu iau în considerare acoperirea prețurilor și, prin urmare, ar impozita profiturile pe care companii precum EDP Renovaveis nu le-au realizat efectiv.
Producătorul a mai spus că noile taxe ar putea duce la „plăți nerezonabile” și costuri potențiale de aproximativ 300 de milioane de euro (320 de milioane de dolari).
EDP Renovaveis operează centrale electrice din surse regenerabile cu o capacitate de 697 MW în Polonia și 521 MW în România.


