Acasă Analize Economia consumă din ce în ce mai puţină „lumină”

Economia consumă din ce în ce mai puţină „lumină”

de M G

energie-stilp 3Economia României consumă din ce în ce mai puţină energie electrică. Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), în primele 6 luni ale acestui an în economie s-au consumat cu 1,5 miliarde kWh mai puţin decât în perioada ianuarie – iunie a anului trecut. Deşi multe companii au făcut investiţii importante în reducerea consumurilor, scăderea este, totuşi, mult prea mare ca să se limiteze la creşterea eficienţei energetice. Cum exporturile româneşti merg foarte bine, cel mai probabil asistăm la „o decuplare” a producţie pentru piaţa internă şi cea pentru piaţa externă: cea pentru extern merge foarte bine, cea pentru intern – „şchioapătă”.

În semestrul I 2015, resursele de energie primară au crescut cu 3,5%, iar cele de energie electrică cu 2,6%, faţă de semestrul I 2014, conform INS. Principalele resurse de energie primară în semestrul I 2015 au totalizat 15,92 milioane tone echivalent petrol (tep), în creştere cu 544.600 tep faţă de semestrul I 2014. Producţia internă a însumat 10,98 milioane tep, în creştere cu 179.400 tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 4,93 milioane tep.

Importurile de cărbune au crescut cu 43,3%, în timp ce producţia internă s-a majorat cu 3,4%, ceea ce reprezintă, totuşi, o anomalie, având în vedere că producţia în termocentrale (cele mai mari fiind pe cărbune) a scăzut cu aproape 10%.

Dacă importurile de produse petroliere au crescut cu 26,5%, cele de ţiţei s-au majorat cu 7,4%, în timp ce producţia a rămas aproximativ constantă (-0,7%). Aceeaşi scădere a producţiei s-a consemnat şi la gaze naturale (-0,7%); în schimb, importurile de gaze naturale „s-au prăbuşit” cu 78,4% (ceea ce arată că industria îngrăşămintelor nu mai funcţionează la aceeaşi parametrii, unele dintre combinate fiind închise; practic, nu mai funcţionează decât Azomureş; combinatele aparţinând Grupului Interagro nu funcţionează).

Pe de altă parte, importurile de electricitate au crescut cu 309,4%! Deşi, ca procent, este o cifră imensă, importul nu este, de fapt, semnificativ: +26.600 tep.

În semestrul I 2015, resursele de energie electrică au fost de 31,9 TWh, în creştere cu 815,4 milioane kWh (+2,6%) faţă de semestrul I 2014. Creşterea resursei de energie electrică s-a datorat, în principal, creşterii producţiei, cu 506,5 milioane kWh (+1,6%).

Producţia din termocentrale a fost de 12 TWh, în scădere cu 1,3 TWh (-9,8%). Producţia din hidrocentrale a fost de 10 TWh, în creştere cu 1 TWh (+11,4%), iar cea de la centrala nucleară de la Cernavodă a fost de 5,5 TWh, în scădere cu 34,7 milioane kWh (-0,6%).

Producţia din centralele electrice eoliene în semestrul I 2015 a fost de 3 TWh, în creştere cu 626,5 milioane kWh, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice a fost de 808,8 milioane kWh, în creştere cu 197,7 milioane kWh faţă de semestrul I 2014.

Consumul final de energie electrică în semestrul I 2015 a fost de 23,5 TWh, cu 4,9% mai mic faţă de semestrul I 2014; iluminatul public a înregistrat o creştere cu 28,7%, iar consumul populaţiei a crescut cu 4,3%. Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 3,3 TWh, în scădere cu 20,4 milioane kWh, respectiv cu 0,6%.

Producţia de electricitate a scăzut constant

Conform datelor prezentate de INS, producţia totală de energie electrică a scăzut aproape constant de la începutul anului. Astfel, dacă în ianuarie 2015 s-au produs 6 TWh, în februarie producţia a fost de 5,5 TWh, în martie – 5,7 TWh, în aprilie – 5 TWh, în mai – 5 TWh, iar în iunie – 4,65 TWh.

Termocentralele rămân cel mai mare producător de energie din ţară, în primul semestru din acest an livrând 12 TWh. Totuşi, dacă în ianuarie termocentralele au produs 2,7 TWh, în februarie au produs 2,17 TWh, în martie – 2,13 TWh, în aprilie – 1,82 TWh, în mai – 1,57 TWh, iar în iunie – 1,61 TWh.

În primele şase luni ale anului, hidrocentralele au produs 10 TWh, cea mai mare producţie fiind înregistrată în luna mai (1,94 TWh). În ianuarie, producţia în hidrocentrale a fost de 1,6 TWh, în februarie – 1,57 TWh, în martie – 1,77 TWh, în aprilie – 1,73 TWh, iar în iunie (când au început să se vadă efectele secetei) – 1,39 TWh.

În ceea ce priveşte consumul în economie, de la începutul anului acesta a scăzut aproape în fiecare lună. Astfel, dacă în ianuarie s-au consumat 3 TWh, în februarie consumul a ajuns la 3,13 TWh. Nu trebuie neglijat, însă, că februarie are numai 28 de zile, iar în ianuarie s-a început lucrul, după Anul Nou, abia pe data de 5 (unele firme prelungind „minivacanţa” până pe 12 ianuarie). În luna martie, consumul de energie în economie a fost de 3,05 TWh, în aprilie – 2,74 TWh, în mai – 2,68 TWh, iar în iunie – 2,66 TWh.

Exportul a fost cel care a salvat producătorii interni de energie. Astfel, în primele 6 luni ale anului s-au exportat 5 TWh, în creştere cu 2 TWh faţă de perioada similară din 2014. Totuşi, şi exportul a început să scadă: dacă, în luna ianuarie, a fost de aproape 1 TWh, în iunie a ajuns la 0,69 TWh. De altfel, şi procentual a scăzut, de la o creştere de aproape 100% în februarie, martie şi aprilie, a ajuns la o majorare de 83,3% în luna mai şi 69,1% în iunie.

din aceeasi categorie