Acasă Stiri ExterneEuropa Dispute CEZ – Albania

Dispute CEZ – Albania

de GM

Grupul ceh CEZ, de producere şi furnizare a energiei electrice, a pierdut licenţa necesară pentru a putea distribui energie electrică în Albania. Un oficial al guvernamental albanez consideră că disputa dintre companie şi Albania este una strict comercială, cauzată de CEZ şi nu ar trebui să afecteze relaţiile diplomatice dintre cele două state.

Consiliul de administraţie de la Autoritatea de reglementare a energiei electrice din Albania a decis, pe 21 ianuarie 2013, în unanimitate, să revoce licenţa acordată societăţii de distribuţie a energiei electrice CEZ Shperndarje sh.a, controlată în proporţie de 76% de CEZ, transmite Reuters, preluat de Agerpres. Consiliul consideră că societatea nu a respectat termenii contractului de privatizare şi nu a investit în reţeaua de distribuţie. Organismul de reglementare a mai informat că activitatea de distribuţie a energiei electrice va reveni sub controlul statului şi a numit un nou manager care să supervizeze compania până la soluţionarea disputei cu firma cehă.

Grupul CEZ a protestat faţă de decizia autorităţilor de la Tirana şi a precizat că va solicita un arbitraj internaţional. “O astfel de măsură violează legislaţia”, a susţinut CEZ.

Intervenţie diplomatică

După anunţarea deciziei autorităţilor de la Tirana, premierul ceh Petr Necas a declarat că revocarea licenţei “este un semnal foarte negative” pentru relaţiile cu Albania, care vrea să adere la UE.

Adjunctul premierului albanez Edmond Haxhinasto s-a întâlnit cu ambasadorul Cehiei în Albania şi a subliniat că relaţiile “foarte bune” dintre cele două ţări ar trebui separate de problemele cauzate de disputa comercială. Edmond Haxhinasto a afirmat că piaţa albaneză este capabilă să atragă investitori străini, iar disputa cu CEZ a fost cauzată de faptul că firma cehă nu şi-a respectat angajamentele.

Afacerea CEZ sporeşte întrebările privind angajamentul Albaniei de a se alătura Uniunii Europene, a afirmat Petr Necas.

Pierderile sunt vinovate

În luna decembrie a anului trecut, CEZ a scos la vânzare pachetul de 76% pe care îl deţine la CEZ Shperndarje, din cauza pierderilor înregistrate de această subsidiară. Autorităţile albaneze au promis că vor bloca vânzarea şi susţin că CEZ trebuie să plătească despăgubiri în valoare un miliard de dolari.

Grupul CEZ este prezent pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie Electrica Oltenia SA. Afacerile Grupului CEZ în România sunt reprezentate de 8 companii – CEZ Distribuţie, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development şi TMK Hydroenergy Power.

din aceeasi categorie