Acasă Stiri InterneGaze Discuţii pe OUG 114/2018 în Camera Deputaţilor

Discuţii pe OUG 114/2018 în Camera Deputaţilor

de M G

Iulian Iancu

Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor, cameră decizonală în ceea ce priveşte adoptarea ca lege a OUG 114/2018, a anunţat că, deşi actul normativ încă nu a ajuns la comisie, a demarat deja consultările cu actorii din piaţă. Proiectul de lege privind OUG 114/2018 urmează să intre săptămâna viitoare în dezbaterea comisiilor de specialitate din Camera Deputaților, în procedură de urgență, după o aprobare tacită în Senat.

„Colectez toate vulnerabilitățile pe care sectorul a început să le prezinte. Am vorbit deja cu furnizorii de energie și gaze – ei erau cei mai supărați, cu producătorii – supărați și ei (spun că nu e normal să plafonezi prețul) și cu reprezentanții ACUE (n.r. – Asociaţia Companiilor de Utilităţi din Energie), unde sunt câteva divergențe între membri – unora le convină să vină consumatorul captiv la ei și au zis OK, alții nu sunt fericiți. ACUE o să trimită o poziție comună la Comisie. Strâng toate aceste vulnerabilități (…) Am cerut informații și date de la operatori până luni, 4 martie, după care îmi propun să am o discuție cu operatorii, asociațiile, și cu ANRE, înainte de demararea dezbaterilor în comisie”, a anunţat Iulian Iancu la conferința realizată de CNR-CME “Industria energetică românească – trecut, prezent și viitor”.

Potrivit acestuia, cel mai delicat aspect este că s-a dorit o stopare a creșterii abrupte a prețului în sensul de a stabili un plafon, un grad de suportabilitate a preţurilor, iar, din comunicările operatorilor, reieşea că preţul ar fi trebuit să crească de la 1 ianuarie 2019.

Iulian Iancu a declarat şi că liberalizarea preţului la gazele naturale s-a făcut forţat, iar producătorii au minţit Guvernul în privința creșterii prețului.

Reamintim, prin acordul de împrumut cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană din anul 2009, Guvernul României s-a angajat să liberalizeze preţul gazelor naturale, ba chiar a adoptat HG 488/2015 privind stabilirea prețului de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru clienții casnici și producătorii de energie termică. La 1 iulie 2016, preţul pentru consumatorii casnici ar fi trebuit să urce la 66 lei/MWh. La acel moment, preţurile de import erau de circa 55 – 58 lei/MW. La finele lunii iunie 2016, Guvernul a hotărât suspendarea, în perioada 1 iulie 2016 – 31 martie 2017, a prevederilor HG 488/2015, iar preţul gazelor pentru populaţie a rămas fix, de 60 lei/MWh. În continuare, Executivul a decis ca, de la 1 aprilie 2017, prețul de achiziție al gazelor din producția internă destinate acoperirii consumului populației și necesarului de agent termic pentru consumatorii casnici să fie complet dereglementat, ANRE continuând să reglementeze prețul final al gazelor pentru consumatorii casnici până în anul 2021.

“S-a făcut liberalizare în mod forțat, neținându-se seama că nu există reguli de piață. În loc să se mențină prețul la gaze la 68 lei/MWh, acesta a crescut cu 21% într-o singură zi și, până la finele anului, creșterea a fost cu 50%. Prețul trebuia mențiunt și, timp de un an, să ducem la bun sfârșit reglementările legate de organizarea pieței. Producătorii au mințit Guvernul, susținând că creșterea pentru următorul an va fi cu maximum 2,6% la prețul la gaze. Când s-a produs liberalizarea au explodat prețurile și s-au produs dezechilibre. Dacă producătorii respectau cuvântul dat, nu se ajungea la decizia de astăzi. Dacă forțezi liberalizarea într-un mediu fără condiții de piață se ajunge la dezechilibre”, a punctat Iancu.

ANRE a elaborat metotologiile pentru OUG 114

Secretarul general al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Radu Bădiţă, a declarat că autoritatea a realizat metodologiile pentru aplicarea OUG 114, astfel încât să se păstreze o piață funcțională. “ANRE s-a conformat și a făcut ce prevede Ordonanța. Nu a fost ușor. Sper că am reușit să răspundem cererilor operatorilor. De un lucru sunt sigur: am reușit să întoarcem fața autorității către consumatorul casnic. Susținem piața, investițiile, sprijinim cu legislație secundară adecvată”, a precizat Radu Bădiţă.

De remarcat, dacă la OUG 114/2018 vor fi operate modificări în Parlament, implicit și ANRE trebuie să facă același lucru cu metodologiile recent aprobate sau în curs de aprobare.

din aceeasi categorie