Zilele acestea se hotărăște Directoratul celui mai mare producător de energie electrică din țară: Hidroelectrica. Sigur, în baza OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Atâta doar că, în cadrul ”acordului politic” dintre PSD și PNL, Hidroelectrica ”a picat” la PSD. Ceea ce înseamnă că OUG 109/2011 va fi aplicată de PSD, cu profesioniștii din PSD. Nu-i bai! Același lucru se întâmplă și cu companiile ”coordonate” de PNL!
În cel mult două săptămâni, Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica ar urma să-i aleagă pe cei cinci membri ai Directoratului companiei. Potrivit anunțului de recrutare, din Directorat vor face parte directorul general (președinte al Directoratului), directorul financiar, directorul operațional, directorul de investiții și directorul administrativ și logistică.
Firma ce va asigura selecția candidaților este Arc Consulting din Cluj Napoca. În principiu, această firmă de recrutare ar trebui să vină cu o listă, pe care să apară cei mai buni candidați, aleși dintre cei ce s-au înscris la concurs. În mod ”tradițional”, în opinia noastră, pe listă vor apărea, în principal, doar cei ”agreați” de PSD!
Nu numai la noi, ci peste tot unde statul hotărăște se întamplă același lucru! Isabelle Kocher a fost îndepărtată de la conducerea Grupului Engie, la începutul anului 2020, după alegerile din Franța. Anul acesta, după alegerile generale, Guvernul italian a hotărât să-i schimbe pe unii dintre directorii companiilor la care statul este acţionar. Reuters anunța că Flavio Cattaneo a fost numit în funcția de director executiv al celei mai mari companii de utilități din țară, Enel, urmându-i la conducere lui Francesco Starace, care conducea Enel din 2014, dar care nu și-a găsit sprijin în cercul apropiat al premierului Giorgia Meloni. Guvernul a numit, de asemenea, un nou președinte al Grupului Enel: Paolo Scaroni, care este fost CEO atât al Enel (în perioada 2002 – 2005), cât și al Eni (2005 – 2014).
Peste tot pe unde statul poate decide într-o companie, guvernanții își impun oamenii. Dar doar acolo unde consideră că este necesar! De exemplu, același Guvern Meloni l-a păstrat pe Claudio Descalzi șef al celeilalte mari corporații italiene, Eni.
La noi, și când treburile merg bine, trebuie schimbat ceva! Probabil, ca ”să meargă prost”!
Surse din piața energetică dau ca sigură numirea lui Karoly Borbely în fruntea Directoratului Hidroelectrica, susținut de PSD. Nici n-ar fi cea mai proastă alegere! Până la urmă, a fost preşedintele comitetului de strategie şi IPO al companiei!
Alte nume vehiculate sunt Corina Popescu (fost secretar de stat în Ministerul Energiei și fost director general al Electrica și Transelectrica), Andrei Maioreanu (fost secretar de stat în Ministerul Energiei, fost angajat al Hidroelectrica și Hidroserv), Petronel Chiriac (fost director financiar al Hidroelectrica), Cosmin Nicula (vicepreședinte al Curții de Conturi), Mihai Darie (fost director financiar la Nuclearelectrica și Electrica). Cel mai puțin vehiculați sunt actualii membri ai Directoratului, Bogdan Badea (din 2017 director general al companiei, fost secretar de stat în Ministerul Energiei și Economiei) și Marian Bratu (director operațional, inginer energetician, de peste 30 de ani în Hidroelectrica). Nu se vorbește nici despre alți angajați ai companiei, înscriși în competiție, precum Radu Constantin (șeful departamentului de Trading), Adrian Nica și Marian Diaconescu (de la Departamentului de control intern), șeful sucursalei Sebeș, Ovidiu Spătari, sau Marian Fetița (manager în cadrul compartimentului ”Contabilitate”).
Mai mult, se vorbește despre schimbarea întregului Directorat al Hidroelectrica. Ceea ce este absolut ciudat! Sigur, și numele apărute în spațiul public au merite incontestabile! Dar, parcă, au un atu în plus cei ce au făcut posibilă listarea companiei, iar suprasubscrierea să fie de aproape 5 ori. Aducerea acțiunilor Hidroelectrica la cota Bursei de Valori București este considerată cea mai importantă listare la BVB din ultimul deceniu și listarea anului în Europa! Rezultatele listării au fost posibile și pentru că ultimii ani au fost cei mai rodnici pentru companie: profitul pe anul 2021 a depășit 3 miliarde de lei, iar cel pe 2022 – 4 miliarde de lei. În 2023, în prima jumătate a anului, profitul deja a ajuns la 4 miliarde de lei! Cât pe întreg anul trecut! Și aceasta în condițiile în care, potrivit legislației în vigoare, companiile producătoare pot vinde energia la un preț de maxim 450 lei/MWh prin mecanismul de achiziție centralizată de energie electrică (MACEE).
De aceea ne gândim că, dacă ceva merge bine, e păcat. Să-l facem să meargă prost!



3 comentarii
Abia acum se va cedează furtul făcut de badea Pataliu vladoianu. Așteptăm schimbarea.
Cu deosebit interes așteptăm o noua conducere. Asa nu mai merge jumătate din Vâlcea și jumătate din Giurgiu. Angajați oamen incompetenți sinpe aia competenți ii lasă la coada
Peste tot unde e implicat statul român , e hoție și furtișaguri. Rușinos modul în care și Electrica Furnizare S.A. atentează la buzunarele clienților în mod repetat, aplicând legi OG și reglementări după bunul plac
Comments are closed.