Din ciclul ”Cap avem, minte ce ne mai trebuie!?”. Azi, tot despre sectorul energetic

Parcă toată Europa – și România, evident, ca parte a blocului comunitar, dar și ca ”tradiție”, ”se înghesuie” să ia decizii ”abramburistice”, pe ”principiul” vorbelor lui Caragiale, din ”Conu’ Leonida față cu reacțiunea”: ”Cap ai, minte ce-ți mai trebuie?”! Ultimele exemple sunt modificările la OUG 119/2022, care, în opinia noastră, îi obligă pe români ca, pe ”masa de Crăciun”, să pună declarații către furnizorii de energie, iar pe chiriași să plătească prețuri enorme la ”lumină”, supra-impozitarea regenerabililor, promovarea, din punctul nostru de vedere, doar a intereselor arendașilor de terenuri, în detrimentul prorietarilor, dar și al producătorilor de energie. Nu numai în România se iau decizii năstrușnice! Comisia Europeană propune plafonarea prețului gazului la 275 euro/MWh (circa 3.000 euro/1.000 metri cubi, adică 3 euro pentru un metru cub de gaz!), de parcă toți am fi Elon Musk și am avea banii acestuia! Ca metodă de ”retorsiune”, așa, ca să pedepsească autoritățile, propunem ca românii să trimită declarațiile cerute prin noua lege nu numai la furnizorii de energie, ci și la ANRE, Ministerul Energiei și Parlament! Să vedem ce vor zice ANRE, Ministerul Energiei și Parlamentul când se vor trezi cu aproximativ 9 milioane de declarații de cap! Poate așa le vine mintea la cap! Și dau legi în folosul oamenilor, nu după cum le ”trăznește”prin cap!

Criza energetică se manifestă din plin! Cum nu se poate ca o economie să funcționeze fără energie și cum Uniunea Europeană importă aproape 60% din necesarul energetic, europenii sunt dependenți de exportatori. Și cel mai mare exportator pentru Europa era Federația Rusă, care, în anul 2020, a asigurat 29% din petrolul necesar UE, 54% din cărbune și 43% din gaz (https://www.consilium.europa.eu/ro/infographics/where-does-the-eu-s-energy-come-from/).

Invazia Rusiei în Ucraina, urmată de sancțiunile europene asupra Moscovei au dus prețul gazului natural la cote inimaginabile. Un preț ”normal” al gazelor naturale este de circa 150 – 200 – 250 dolari pentru 1.000 metri cubi (aproximativ 15 – 20 – 25 euro/MWh). Au fost și prețuri mult mai mici! De exemplu, în anul 2008, România importa gaze din Federația Rusă la prețuri de 40 – 50 dolari/1000 mc, iar în 2020: la prețuri de 100 – 200 dolari/1000 mc. Trebuie să remarcăm, însă, că și 2008, și 2020 au fost ani de criză (economică, în 2008, și pandemică, în 2020). Odată criza energetică declanșată și adâncită de agresiunea Rusiei, au fost momente în care gazele naturale s-au tranzacționat și la prețuri de 250 euro/MWh, adică de cel puțin 10 ori mai mari decât un preț normal.

La această criză, Comisia Europeană a venit cu o soluție cel puțin ”sui-generis”! Plafonarea prețului gazelor la 275 euro/MWh! În acest an, cel mai mare preț, de 350 euro/MWh, a fost atuns la hub-ul TTF din Olanda (de referință pentru piața europeană) doar pentru o foarte scurtă perioadă de timp, la finele lunii august, și aceasta pentru că toate cele 27 de state membre se concurau între ele pentru a-şi umple depozitele de înmagazinare. În rest, prețul gazelor nu a prea depășit 200 euro/MWh.

Practic, Comisia Europeană pare că vrea să impună o scumpire a gazelor naturale! Înțelegem că Bruxellesului ”îi vine greu” să intervină în piață, să reglementeze prețurile, o politică mai degrabă de stânga decât de dreapta! Și atunci ”se preface” că impune un preț reglementat!

Din păcate, orice limită pe care ”o aruncă în piață” are efecte ”perverse”! Așa s-a întâmplat cu prețul certificatelor CO2 (reamintim, termocentralele pe cărbune trebuie să achiziționeze un certificat de carbon pentru fiecare megawatt produs, iar cele pe gaze – 1 certificat CO2 la fiecare 2 MWh produși). ”Amenda” de 100 euro pentru fiecare certificat ”negru” neachiziționat a reprezentat, practic, o limită impusă de Comisia Europeană, iar tranzacțiile cu astfel de certificate CO2 tind spre acest prag maximal.

În consecință, așa cum a crescut prețul certificatelor ”negre” spre limita impusă de Bruxelles, cel mai probabil la fel se va întâmpla și cu prețul gazelor naturale: va tinde spre prețul maxim, de 275 euro/MWh.

Practic, într-un mod ”simplu, sigur și eficient”, Comisia Europeană ne scumpește gazele!

Nici autoritățile de la București nu sunt ”mai breze”!

Uniunea Europeană și-a propus reducerea cu minim 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră, până în anul 2030. În centrul acestei schimbări se regăsesc energiile regenerabile: 40% din consumul de energie trebuie să provină din surse regenerabile.

Evident, și România are planuri mari în acest sens. Potrivit Planului Național Integrat Energie Schimbări Climatice (PNIESC), ponderea globală a energiei regenerabile în consumul final brut de energie trebuie să ajungă la de 30,7% la nivelul anului 2030, cu posibilitatea de majorare la 34%. Ceea ce înseamnă investiții pentru 7.000 – 9.000 MW în surse regenerabile de energie în plus.

Cel puțin așa pare la prima vedere! Pentru că, la o vedere mai atentă, pare că România depune toate ”eforturile” ca să nu mai apară noi producători de energie din surse regenerabile!

Hidrocentrale e greu să mai apară! Recent, s-a anunțat reluarea negocierilor cu Bulgaria pentru construcția unei noi hidrocentrale pe Dunăre, Turnu Măgurele – Nicopole. Ariile protejate, siturile Natura2000 (adoptate prin hotărâri ale Guvernului), toate condiționalitățile de mediu apărute în ultimii ani fac, practic, imposibile nu numai apariția de noi hidrocentrale, dar și finalizarea celor începute!

Se discută despre construcția de ferme eoliene în largul Mării Negre. Din păcate, aceleași condiționalități de mediu fac, dacă nu imposibile, măcar foarte greu de realizat eoliene offshore! Și aceasta pentru că există situri Natura2000 inclusiv în Marea Neagră! Ca să nu mai vorbim că există și un canion, ”Viteaz”, care ”încurcă” planurile de dezvoltare energetică.

Ca și cum nu ar fi de ajuns legislația mai veche, nici legislația mai nouă nu pare să încurajeze investițiile în surse regenerabile! Nu mai departe de ieri a fost promulgată legea care modifică OUG 119/2022, privind plafonarea/compensarea facturilor la energie electrică și gaze naturale.

Astfel, s-a modificat radical modul de calcul al supraimpozitării pentru producătorii din energie. ”Dacă, până acum, în formula de calcul erau recunoscute şi cheltuielile cu achiziţia de energie necesară pentru onorarea contractelor atunci când sursa de energie nu este disponibilă (când nu bate vântul, când gradul de însorire este redus), în formula nouă, adoptată de Parlament, aceste cheltuieli nu mai sunt recunoscute. Mai mult decât atât, cheltuielile cu dezechilibrele vor fi recunoscute doar în procent de maximum 5% din valoarea energiei electrice vândute, în condiţiile în care standardul în industrie arată dezechilibre înregistrate de centralele eoliene de circa 40%, respectiv 25% în cazul centralelor solare”, se arăta, recent, într-un comunicat comun al Asociaţiei Română pentru Energie Eoliană (RWEA) şi al Organizaţiei Patronale a Producătorilor de Energie Regenerabilă din Romania (PATRES).

„Ce înseamnă noile prevederi aprobate de deputaţi în cazul producătorilor de ESRE (n.r. – energie din surse regenerabile)? Dacă se supraimpozitează veniturile, fără a se ţine cont de cheltuieli, aceştia vor intra automat pe pierderi. Vorbim de o formă mascată de NAŢIONALIZARE! Practic, se aruncă în aer capacităţi operaţionale din surse regenerabile (eolian şi solar) de circa 4400 de MW”, se mai arată în comunicat.

„Şi cum să atragi noi investitori, cu astfel de măsuri distructive?! Chiar asta să vrea Guvernul României!? În demersurile noastre repetate către autorităţi, am transmis că orice formulă de supraimpozitare trebuie să ţină cont de caracterul volatil al producţiei din surse regenerabile, care, prin definiţie, nu poate produce aceeaşi cantitate în mod constant. Formulele de supraimpozitare trebuie să se aplice pe venitul net realizat în urmă deducerii cheltuielilor necesare pentru achiziţia de energie pentru profilare şi cheltuielile pentru dezechilibrele înregistrate. Altfel discutăm despre supraimpozitarea pierderii”, au mai spus reprezentanţii industriei.

Ministrul Agriculturii face mai ușoară viața arendașilor

În prezent, cel mai mare avânt îl au sursele fotovoltaice. Chiar se fac planuri pentru investiții în parcuri foarte mari, chiar și de 1.000 MW. Și aceasta pentru că astfel de investiții au ajuns mai ieftine decât altele din domeniul regenerabilelor (de exemplu, sunt mai ieftine decât investițiile într-o hidrocentrală), iar prognozele de producție sunt mai apropiate de realitate (se știe cât timp e ”soarele sus pe cer” și, în consecință, câtă energie se poate produce într-o zi, față de eolian, unde nu prea se știe când bate vântul; la propriu!). De menționat, pentru instalarea unui megawatt fotovoltaic este necesar aproximativ un hectar de teren. Ceea ce înseamnă că, pentru instalarea a 9.000 MW, sunt necesare aproximativ 9.000 ha. La aproape 15 milioane ha teren agricol, cât are România, practic, cele 9.000 ha sunt absolut insignifiante!

Și, cu toate acestea, apar tot soiul de acte normative care să împiedice investițiile în astfel de proiecte! În special din partea Ministerului Agriculturii. Și, întâmplător sau nu, cam toate actele normative care pun bariere investițiilor energetice sunt semnate de același ministru: Petre Daea.

Un exemplu în acest sens îl reprezintă scoaterea din circuitul agricol, temporar sau definitiv, a unor suprafețe de teren. O procedură în acest sens a fost aprobată prin Ordinul Ministerului Agriculturii nr. 83 din 23 februarie 2018, semnat de Petre Daea. Lăsând la o parte că, pentru utilizarea terenului în alte scopuri decât pentru agricultură este nevoie de o mulțime de documente (de la actul de proprietate, până la certificatul de urbanism, studiul pedologic și agrochimic, memoriul tehnic al lucrării etc.), Ordinul 83/2018 vine cu o prevedere extrem de greu de realizat în România: scoaterea din circuitul agricol a unor suprafețe de teren de peste 100 ha se poate face doar prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale!

Același Petre Daea, redevenit ministru al Agriculturii din iulie 2022, ”nu pierde vremea” și, în octombrie, emite un nou ordin, 299/2022, mai restrictiv decât primul! De exemplu, necesitatea adoptării unei Hotărâri de Guvern ”scade” la jumătate: de la 100 ha, la 50 ha. Astfel, orice investiție energetică (fie că e vorba despre un parc fotovoltaic, de o stație de transformare pentru Transelectrica sau baterii de stocare a energiei), a cărei suprafață depășește 50 ha, are nevoie de o Hotărâre de Guvern pentru scoaterea terenului din circuitul agricol!

Ca și cum nu ar fi de ajuns, apar noi bariere: memoriul tehnic al investiției nu mai este pur și simplu! El trebuie să conțină și necesitatea și oportunitatea realizării investiției! Și, în plus, este nevoie și de o adeverință ”emisă de primărie, din care să rezulte: datele de amplasare, categoria de folosință a terenului, precum și faptul că aceste suprafețe sunt utilizate în scopuri agricole, iar obiectivul de investiție pentru care se solicită aprobarea scoaterii definitive sau temporare din circuitul agricol servește activitatea agricolă”.

Și, pentru ca orice investiție să devină, practic, imposibilă, Ordinul 299/2022 prevede: ”La articolul 4, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins: (4^1) În cazul în care se solicită aprobarea scoaterii definitive din circuitul agricol pentru amplasarea obiectivelor de investiție prevăzute la art. 92 alin. (2) lit. j) din lege, documentația prevăzută la alin. (1) se completează cu proiectul tehnic privind amplasarea în cadrul fermelor a obiectivelor specifice producerii de energie electrică din surse regenerabile, utilizate exclusiv în scopul asigurării energiei pentru consumul propriu al exploatației”.

Practic, investițiile în energii regenerabile pot fi făcute doar pentru auto-consum! Altminteri spus, dacă se dorește construirea unui parc fotovoltaic de 50 MW, pentru care sunt necesare 50 ha, toată energia produsă va trebui utilizată în cadrul fermei agricole! Ce fermă ar fi aceea care consumă 50 MWh într-o oră?! Pentru că vor fi și momente în care parcul fotovoltaic va produce la capacitate maximă! Ar trebui să fie o fermă mai mare ca Dacia Pitești! Pentru că Dacia consumă circa 300.000 MWh pe an, adică aproximativ 30 MWh pe oră!

Din punctul nostru de vedere, toate aceste bariere puse în fața investițiilor în energie apar doar pentru ”a prezerva” profiturile celor ce investesc în agricultură! Pentru că suprafețele de teren care ar fi necesare investițiilor în proiecte energetice sunt absolut nesemnificative!

Astăzi, investitorii, fie în agricultură, fie în energie, nu cumpără, ci ”închiriază” terenurile pentru dezvoltarea proiectelor agricole sau energetice. Chiriile pe care le plătesc energeticienii pe pământ ajung și la 2.000 euro pe hectar pe an. În același timp, arendașii (cei ce ”închiriază” terenuri pentru a face agricultură) plătesc, în medie, 200 euro/ha/an. Evident că proprietarii de terenuri vor dori mai degrabă să închirieze terenurile pentru proiecte energetice! Ar câștiga de 10 ori mai mult! Și, chiar dacă nu le închiriază pentru proiecte energetice, oricum vor avea pretenții mai mari de la arendași! Ceea ce, evident, nu are cum să-i bucure pe arendași! Și, probabil, de aici ”râvna” cu care Ministerul Agriculturii pune piedici investițiilor în energie! Fără să țină cont că, printr-o astfel de legislație, face mai mult rău României decât bine! Pentru că, fără investiții în energie, România nu va deveni ”mai verde”, nu-și va atinge țintele asumate, nu va avea suficientă energie pentru a-și asigura consumul intern! Dar, ce mai contează! Arendașii să o ducă bine! Cel puțin, aceasta este părerea noastră!

Chiriașii ar trebui să plătească prețurile din contractele ”la lumină” și nu prețul plafonat

Pentru ca lucrurile ”să nu se liniștească” pe piața energetică, autoritățile mai vin cu o prevedere cel puțin la fel de aiuritoare: consumatorii casnici din România trebuie să depună o declarație pe proprie răspundere asupra locului de consum al energiei electrice, pentru a putea beneficia de plafonare/compensare. Iar chiriașii vor trebui să plătească prețurile mari, din contracte, fără a beneficia de plafonare.

Potrivit noii legi, 357/2022, care modifică OUG 119/2022 și care a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis, „în cazul clienților casnici, prețul final facturat prevăzut la alin. (1) lit. a) și b) (n.r. – 0,68 lei/kWh, 0,8 lei/kWh sau 1,3 lei/kWh), se aplică doar la locurile de consum de domiciliu/reședință ale clienților finali. Clientul casnic care are atât adresă de reședință, cât și adresă de domiciliu poate beneficia de prețul plafonat prevăzut la alin. (1) lit. a) și b) fie la adresa de domiciliu, fie la adresa de reședință, pe baza unei declarații pe proprie răspundere depusă la furnizor, privind faptul că nu beneficiază de preț plafonat pentru un alt loc de consum”.

Potrivit noii scheme de plafonare a prețurilor, începând cu 1 ianuarie 2023, clienții cu un consum lunar mai mic de 100 kWh lunar plătesc un preț final de 0,68 lei/kWh, cu toate tarifele și taxele incluse, cei cu un consum cuprins între 101 și 255 kWh plătesc un preț final de 0,8 lei/kWh, cei cu un consum de până la 300 kWh plătesc 0,8 lei pentru primii 255 kWh și 1,3 lei/kWh pentru resul, iar cei cu un consum lunar de peste 300 kWh plătesc un preț plafonat la 1,3 lei/kWh pentru tot consumul.

Practic, un român care are două case, la una va plăti prețul plafonat, iar la cea de-a doua – prețul din contract. Potrivit comparatorului ANRE, ofertele de furnizare a enegiei electrice au prețuri între 2,35 lei/kWh și 11 lei/kWh.

Sigur, continuând prevederile care zăpăcesc și consumatorii, și furnizorii, legea 359/2022 prevede: ”(…) prețul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică este” (…) ”g) maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumatorii casnici și noncasnici care nu sunt prevăzuți la lit. a)—e)”. La lit. de la ”a” la ”e” sunt prevăzuți, practic, aproape toți consumatorii casnici și non-casnici din România, cu excepția celor foarte mari. Noua literă, ”g”, îi adaugă și pe marii consumatori printre beneficiarii plafonării prețurilor.

Astfel, ar părea că toți românii ar trebui să plătească cel mult 1,3 lei/kWh (sau 1.300 lei/MWh). Din păcate, unii consumatori casnici nu beneficiază de această prevedere! Cel puțin nu cei ce dețin mai multe locuințe (ceea ce înseamnă, potrivit exprimării din lege, mai multe ”locuri de consum”).

Având în vedere că legislația se referă la ”prețul final facturat plafonat”, care se aplică doar o dată, la o singură locuință (loc de consum), se deduce că la al doilea loc de consum (a doua locuință) clientul casnic nu mai beneficiază de preț plafonat! Pentru că și prevederea de la lit. ”g” se referă tot la preț plafonat! De care se beneficiază o singură dată! Ceea ce, practic, îi obligă pe chiriași să plătească cel mai mare preț la curent electric!

Autoritățile, cel mai probabil, au căutat o exprimare prin care să evite formularea de ”preț reglementat”. De aici și prevederea lit. ”g”, care cuprinde toți consumatorii casnici și non-casnici. Astfel, practic, prin tot ceea ce s-a dorit a fi cuprins în legislația privind plafonarea/compensarea s-a ajuns, de fapt, la reglementarea prețului final la maxim 1,3 lei/kWh sau 1.300 lei/MWh. De altfel, legislația prevede și că ”valoarea maximă a prețului mediu ponderat al energiei electrice la care ANRE calculează sumele de decontat de la bugetul de stat pentru furnizorii de energie electrică este de 1.300 lei/MWh (n.r. – 1,3 lei/kWh)”.

De fapt, autoritățile reglementează prețul la 1,3 lei/kWh, ca să nu deconteze prea mult de la bugetul de stat! Dar, ca să evite formula de ”preț reglementat”, au introdus tot soiul de exprimări, fără să se gândească la cum se interpretează!

Și așa ajung chiriașii să plătească cel mai mare pșreț din piață, care poate ajunge și la 11 lei/kWh!

Cea mai abramburistică prevedere legală: românii să depună declarație la furnizorii de energie

“Din păcate, legislația privind plafonarea și compensarea este neclară și poate produce efecte neplăcute asupra consumatorilor casnici. Legea prevede că de preț plafonat se beneficiază o singură dată, la un singur loc de consum. Noi, furnizorii, nu avem de unde să știm dacă un loc de consum este de reședință sau de domiciliu, ceea ce se poate interpreta că, pentru a beneficia de plafonare, toți clienții casnici trebuie să transmită furnizorului declarația menționată în lege. Astfel, peste 9 milioane de români ar trebui să transmită furnizorului această declarație pe propria răspundere”, a declarat, la o întâlnire cu presa, Laurențiu Urluescu, președinte al Asociației Furnizorilor de Energie (AFEER).

“Mai mult decât atât, legea prevede ca plafonarea să fie aplicată începând cu luna ulterioară depunerii cererii, ceea ce înseamnă că ne putem aștepta la un val de cereri între momentul publicării legii în Monitorul Oficial și sfârșitul anului”, a mai precizat Urluescu.

Astfel, problema este că furnizorii nu au de unde să știe câte locuințe are un român! Sau, așa cum scrie în lege, câte ”locuri de consum”! Și nici nu are dreptul să verifice câte case are un român! Asta ne-ar mai lipsi! Furnizorii să devină ”milițieni” pe piața de energie! În consecință, furnizorii au două variante: fie consideră că toți clienții lor au o singură locuință (loc de consum), fie consideră că toți clienții au mai multe locuințe (locuri de consum).

Dacă furnizorii consideră că factura pe care o emit se referă la cea de-a doua locuință (pentru că, neavând o declarație, presupun că aceasta a fost transmisă de client către alt furnizor, pentru o altă locuință), atunci toate facturile vor fi emise la prețul din contract și nimeni nu mai beneficiază de preț plafonat!

Dacă furnizorii consideră că toți clienții lor au o singură locuință și emit facturile cu preț plafonat, atunci s-ar putea ”să nu se simtă bine”! Pentru că sunt destul de numeroși românii care au cel puțin două case: una în care locuiesc și una la țară sau una de vacanță sau una închiriată!

Astfel, dacă un furnizor emite factura cu preț plafonat pentru casa de vacanță sau locuița închiriată a unui consumator, dacă află autoritățile statului nu-i mai decontează și, evident, nu-și mai primește înapoi diferența de bani între prețul plafonat și cel din contract!

De exemplu, un furnizor emite factură cu preț plafonat unui client, unde s-a înregistrat un consum de 150 kWh pe lună. Diferența între prețul plafonat (de 0,8 lei/kWh) și cel din contract (de exemplu, de 3,8 lei/kWh) este de aproximativ 300 lei pe lună. Acești 300 lei ar trebui să-i fie rambursați furnizorului de către stat. La 50.000 de clienți, statul ar trebui să-i ramburseze furnizorului 15.000.000 lei pe lună, adică 180.000.000 lei pe an. Dar dacă toate facturile pentru cei 50.000 de clienți sunt, de fapt, pentru a doua locuință a fiecăruia dintre cei 50.000 de clienți? Statul, evident, nu rambursează nimic! Iar furnizorul pierde 180.000.000 lei într-un an! Și 50.000 de români care să dețină două locuințe nici măcar nu e o cifră mare!

Lucrurile se complică și mai mult dacă un român are o locuință la București (și are un furnizor, de exemplu Enel) și alta la Brașov (unde are furnizor Electrica). Evident, nici Enel, nici Electrica nu au cum să știe că românul are două locuințe! Și ambele companii încasează de la român prețul plafonat!

Cel mai ”frumos” este atunci când o familie are două case, iar contractele ”la lumină” sunt unul pe numele soțului, iar celălalt pe al soției!

În aceste condiții, chiar că furnizorii nu au cum să știe ce factură să emită cu preț plafonat!

De aceea, cel mai simplu pare a fi ca toți clienții casnici să transmită o declarație pe propria răspundere, care să cuprindă câte locuințe au și pentru care optează să primească facturi cu prețul plafonat.

Ceea ce ar fi ”minunat”! Furnizorii s-ar putea trezi, la sfârșit de an, cu aproximativ 9 milioane de declarații pe propria răspundere! Și asta pentru că noua lege prevede și că un consumator casnic beneficiază de preț plafonat doar din luna ulterioară depunerii declarației! Astfel, pentru ca un român să plătească preț plafonat din ianuarie 2023, trebuie să se grăbească cu declarația!

Uneori avem senzația că guvernanții ne iau în râs! De aceea propunem ca românii să trimită aceste declarații pe propria răspundere și la Parlament, și la Ministerul Energiei, și la ANRE! Să se trezească toate aceste instituții cu milioane de documente deodată! Să vadă cum e!

Pentru că, altminteri, vor continua să adopte legi după cum ”îi taie capul!” Și, din păcate, prea multă legislație internă este adoptată după principiul ”Cap ai, minte ce-ți mai trebuie”!