Deficiențe tehnice și administrative, foarte multe curse anulate sau întârziate, despăgubiri plătite de aproximativ un milion de dolari, pierderi prea mari înregistrate în 2015, superficialitate în rezolvarea defectelor apărute la aeronave, creşterea artificială a numărului de ore suplimentare prestate de angajaţi şi a plăţii nejustificate a acestor ore. Acestea sunt problemele descoperite în urma controlului efectuat la nivelul Ministerului Transporturilor, și publicate luni pe site-ul MT.
La câteva zile după ce ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a anunţat că belgianul Christian Heinzmann rămâne director general al TAROM, dar nu va mai putea exercita funcţia de manager de resurse financiare şi umane după data de 22 martie, instituţia de stat a făcut public un raport critic asupra activităţii managerului privat. Ministrul Transporturilor îl acuză pe Heinzmann de lipsă de interes şi de responsabilitate, una dintre principalele deficienţe descoperite la compania aeriană fiind nerealizarea indicatorilor prevăzuţi în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat pentru anii 2014 şi 2015.
Potrivit raportului Corpului de Control al ministrului Transporturilor, principalele deficiențe constatate sunt: nerealizarea indicatorilor prevăzuți în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru anii 2014, 2015, în sensul înregistrării unor pierderi mai mari față de nivelul estimat, nerespectarea prevederilor Codului Muncii și ale Regulamentului Intern în ceea ce privește întocmirea pontajelor și evidența prezenței personalului Direcției Tehnice, nerespectarea procedurilor de angajare / recrutare, implementate la nivelul companiei și neangajarea de personal corespunzător numărului și specializării personalului plecat din companie (ca urmare a ieșirii la pensie și plecări voluntare).
Dacă nu se ţine cont de evoluţia favorabilă a preţului petrolului în anii menţionaţi, se constată că practic pierderile au crescut faţă de nivelul aprobat prin BVC. Astfel, dacă în 2014 compania avea aprobate în buget pierderi 116,8 milioane lei, iar cele înregistrate au fost de 110 milioane lei, în 2015 pierderile aprobate la buget au fost de doar 8,2 milioane lei, dar compania a avut un minus de 41,3 milioane lei.
Mai mult, în condiţiile menţinerii preţului petrolului luat în calcul la fundamentarea bugetului, pierderile din 2015 ar fi fost de 128,5 milioane lei.
O altă problemă a constitui-o cheltuielile neprevăzute, care au fost scăzute artificial.
Documentul mai arată că ugetul companiei nu a fost fundamentat pe baze reale în condițiile în care, deși se cunoștea că la sfârșitul anului 2015 o aeronavă deținută în leasing de TAROM va fi returnată proprietarului iar acest demers presupunea anumite costuri, acestea nu au fost prevăzute în buget decât la un nivel mai mic.
”Cu toate că se cunoştea faptul că la sfârşitul anului 2015 o aeronavă deţinută în leasing de TAROM va fi returnată proprietarului şi că implicit acest demers presupunea anumite costuri, acestea nu au fost prevăzute în buget decât la un nivel mai mic”, au constatat controlorii ministerului.
Pe lângă acestea au mai fost şi alte cheltuieli neprevăzute în bugetul pe 2015, fapt ce a dus la depăşirea bugetului aprobat cu suma de 68,5 milioane de lei.
De asemenea, au fost identificate o serie de probleme care conduc la desfășurarea cu dificultate a activității curente, printre care faptul că analizele periodice ale defectelor apărute la aeronavele companiei nu reflectă întotdeauna situația reală (o parte din întârzierile raportate ca având o cauză tehnică sunt de fapt provocate de probleme de natura organizatorică).
Alte nereguli au fost constatate în ceea ce priveşte întocmirea pontajelor şi evidenţa prezenţei personalului Direcţiei Tehnice, numărului de ore suplimentare prestate de angajaţi fiind crescut artificial, la fel şi plata nejustificată a acestor ore.
”Condicile de prezenţă nu reflectă situaţia reală a orelor lucrate (nu sunt semnate şi nu se menţionează nimic în cazul lipsei personalului, nu se menţionează orele de venire şi plecare). Foile colective de prezenţă (pontajele) pentru personalul care lucrează în ture evidenţiază orele suplimentare prin raportare la norma de timp aferentă programului normal de lucru de 8 ore, fapt ce conduce la acumularea unui număr mult mai mare de ore suplimentare”, se mai arată în raportul MT.
Raportul mai menţionează şi alte nereguli grave, legate de angajarea personalului, de salarizarea acestuia precum şi lipsa unei grile de salarizare unice, care au condus, potrivit raportului, la grave dezechilibre salariale si demotivări ale personalului cu vechime.
”Pe fondul acestor nemulțumiri, peste care s-a suprapus eşuarea negocierilor privind încheierea unui nou contract colectiv de muncă, încheiat abia în 2015, s-a creat o relatie tensionata între angajator şi sindicate, soldate cu anularea unora dintre cursele prevazute în Programul de Operare al companiei”, se precizează în raport.
Potrivit controlorilor, nu s-au luat nici măsurile necesare pentru încheierea în timp util a contractelor de furnizare şi reparare piese, iar o parte din întârzierile raportate de TAROM în 2015 ca având o cauză tehnică au fost de fapt provocate de probleme de natură organizatorică.
Altfel spus, compania a tratat superficial defectele apărute la aeronave. ”Din raţiuni economice, secţia de întreţinere de linie Airbus/ATR a funcţionat în anii 2014 şi 2015 fără un stoc minim necesar, aprovizionarea cu piese şi componente efectuându-se în regim de urgenţă, ceea ce a condus la achitarea unor preţuri mult mai mari faţă de normal. În acest sens nu s-a efectuat o analiză care să conducă la alegerea variantei celei mai economice”, potrivit raportului citat.
Autoritătea Aeronautică Civilă a făcut şi ea o anchetă, în urmă cu mai bine de două săptămâni, iar incidentul de miercuri de la Budapesta, când cabina de pasageri a unei aeronave s-a umplut de fum, iar avionul a aterizat de urgenţă, cu un singur motor, a avut o influenţă în decizia luată.
În urma controlului, Autoritatea a decis că Heinzmann, care exercita atât funcţia de director general, cât şi pe cea de director de resurse, nu mai poate exercita efectiv funcţia de manager de resurse financiare şi umane după data de 22 martie.
Şefului TAROM i s-a reproşat în repetate rânduri faptul că nu şi-a îndeplinit planul de management. Acesta prevedea revenirea pe profit a companiei de stat, dar şi reducerea personalului cu 10%, însă niciuna dintre ţinte nu a fost atinsă.


