Acasă Analize Culmea birocrației: AFM cere certificat de la AFM pentru AFM

Culmea birocrației: AFM cere certificat de la AFM pentru AFM

de M G

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a început cu strângul Programele Rabla și Rabla Plus, cu o bâlbă în ceea ce privește debutul înscrierilor, dar și o birocrație ce frizează absurdul, delicat spus. De exemplu, persoanele juridice nu pot intra în programul derulat de AFM dacă nu au certificat de la AFM precum că și-au plătit taxele către AFM! Iar acest certificat trebuie să fie solicitat de la AFM de către potențialii beneficiari! Adică AFM cere o hârtie emisă de sine către sine, în condițiile în care există o lege abia intrată în vigoare care tocmai acest lucru vrea să înlăture, birocrația excesivă. Explicația specialiștilor AFM este năucitoare: legea invocată nu obligă la înlăturarea obligativității prezentării unui document emis de instituția care îl cere. Plus că, spun reprezentanții AFM, dacă beneficiarii ar fi scoși din circuitul hârtiilor, timpul de emitere a documentului s-ar prelungi!

Potențialii beneficiari ai Programelor Rabla și Rabla Plus, ca să poată primi subvenția pentru achiziția unui autovehicul nou, trebuie să întocmească un „dosar de acceptare”, ce cuprinde mai multe documente care să ateste că nu au datorii la diferite bugete ale statului. Lucru perfect normal, ca statul să nu dea bani celor care nu și-au plătit taxele și impozitele.

Nebunia începe când este vorba de persoanele juridice. Prin Ghidul de finanțare, aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului nr. 180/2022, se impune ca dosarul de finanțare să cuprindă și certificatele de cazier fiscal și de atestare fiscală emise de ANAF, certificatul de atestare fiscală emis de autoritățile locale și certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, emis chiar de către AFM.

Problema apare atunci când Administrația Fondului pentru Mediu, care administrează programele, impune modul de obține a acestor documente.

Mai mulți potențiali beneficiari au atras atenția că, potrivit Legii nr. 267/2021 pentru completarea OUG nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale, ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2022, nu mai trebuie să prezinte documente emise de alte instituții ale statului.

S-au înșelat! AFM vrea documentele, chiar dacă unul dintre ele este emis chiar de AFM!

„Prietenie” pe Facebook

Noua conducere a Administrației a încercat să fie mai deschisă către beneficiarii săi. Pe pagina sa de Facebook, AFM a postat o înregistrare cu experții săi, în frunte cu președintele, în care a încercat să lămurească toate nedumeririle legate de Programele Rabla și Rabla Plus. Inevitabil, s-a ajuns și la problema certificatelor fiscale și de atestare de la Fisc, autorități locale și AFM.

„Legea nr. 267/2021se referă la instituții publice care oferă servicii publice pentru activitățile care se desfășoară în mod obligatoriu de către persoane fizice și juridice. Dacă vorbim de programele Rabla și Rabla Plus, aceste programe sunt pentru acordarea finanțării, iar finanțarea este opțională. Prin urmare, o interpretare strict legală în raport de legea respectivă nu obligă la eliminarea certificatului de atestare din ghidul de finanțare”, susțin experții AFM.

Reprezentanții AFM au adus în discuție dificultatea de a obține astfel de documente de la primării de țară, în special, lucru de înțeles în condițiile actuale de digitalizare a activității acestora. Dar numai ale acestora.

„De aceea, certificatele de atestare fiscală sunt în continuare obligatorii, dar certificatele de la ANAF și de la AFM pot fi obținute în sistem digital și transmise prin mediul online”, au spus experții AFM, ca să mai îndulcească situația.

Logică tip AFM

Cea mai năucitoare și hilară situație se înregistrează în cazul agenților economici care nu trebuie să achite taxe către AFM. Și aceștia trebuie să prezinte deja celebrul certificat de atestare emis tot de AFM, din care să rezulte că nu au datorii către instituție!

Un expert al Administrației a precizat, pentru internauții „curioși”, că instituția s-a preocupat de această situație, dar toate variantele au arătat că etapa de evaluare s-ar fi prelungit „considerabil”.

„Având în vedere faptul că se depun declarații la Fondul pentru mediu și mulți solicitanți sunt plătitori la AFM, nu poți verifica dupa CIF (n.r. – cod de identificare fiscală, pentru firme) dacă au sau nu datorii. Așa ar fi fost ideal, dar din păcate nu este posibil. Trebuie depuse declarații pe care mulți nu le depun la termen. Oricum, acum certificatul se emite doar online, deci s-a simplificat procedura de obținere a acestuia”, a răspuns expertul AFM.

Pe „ocolite” e mai scurt

În concluzie, AFM va continua să ceară beneficiarilor să vină la AFM cu certificat emis de AFM, că legea „nu obligă” să facă altfel; adică două departamente din cadrul aceeași instituție să vorbească între ele ca să nu mai pună contribuabilii pe drumuri.

Mai mult, AFM transmite că nu poate să verifice singură dacă există datorii din partea solicitanților. Curios, pentru că agenții economici, dacă cer online aceste certificate, pun la dispoziția AFM numai acele date de identificare invocate de Administrație ca fiind insuficiente pentru acest scop. Răsare întrebarea: cum face AFM să dea un certificat corect la solicitarea unuia din exterior, dacă pentru structurile interne nu poate!

Iar circuitul hârtiilor „pe ocolite” este mai scurt, după părerea exterților AFM. Și în cazul unei solicitări online, angajații AFM trebuie să verifice dacă cei obligați de lege au depus declarațiile de impunere în ultimii 5 ani! Ceea ce, oricum, ar trebui să facă și dacă nu ar mai cere o solicitare expresă din partea beneficiarului de certificat, ci ar cere colegului din biroul alăturat!

Dacă totul este în ordine, AFM trimite un e-mail solicitantului că emite certificatul care poate fi descărcat de acesta din contul său deschis la AFM.

Și în acest mod complicat, se rezolvă o problemă simplă, pentru că AFM tot trebuie să verifice solicitanții!

PS: potrivit calendarului de finanțare postat pe site-ul său, pe 11 februarie 2022, AFM ar fi trebuit să pună în dezbatere publică proiectul Ghidului de finanțare pentru Programul Rabla pentru Electrocasnice, un alt program care a produs semne de întrebare în derulare. N-a publicat, încă, nimic!

din aceeasi categorie

2 comentarii

Lorand FULOP februarie 14, 2022 - 8:59 am

Daca imi permiteti… Pare interesant, dar va explic o situatie concreta. Se lanseaza o sesiune de depunere dosare. Buget 10 RON. Finantare maxima 1 RON.

Deobicei, se lasa un program deschis pana la epuizarea bugetului pana la 150%. Deci vor fi depuse 15 dosare de cate 1 RON.

In varianta in care Certificatul nu este cerut de AFM, Beneficiarul #14 e posibil sa nu stie daca are sau nu datorii, pentru ca nu si-a depus declaratiile, si certificatul nu e cerut. Deci declara, ca nu are datorii, depune dosarul, dar bazat pe reguli, nu poate fi aprobat, pentru ca are datorii. Pierde finantarea… Desigur, ar fi solutia sa dam posibilitatea sa plateasca datoriile inainte de contractare, insa atunci Beneficiarul #16, care nu avea datorii in momentul depunerii, si ar fi fost eligibil, dar e lasat pe dinafara… Nu e prea corect…

In varianta in care AFM cere acel certificat, Beneficiarul #14 isi da seama ca de fapt are datorii, declaratii de depus, si isi rezolva problemele, dupa acea depune dosarul si are sanse maxime pentru finantare.

Daca cineva se intreaba de ce nu se pot depune mai multe dosare, ca si Beneficiarul #16 sa poata sa depuna si la sfarsit se face o lista in ordinea depunerii cu cei eligibili: Ar fi extrem de greu sa evaluam 30 de dosare, si sa respingem 5 din cauza neeligibilitatii, si 10 pentru ca nu mai sunt fonduri… Plus capacitatea AFM-ului are limite. Bani nu prea sunt destui, deci aproape intotdeauna am avea de 3-4-5-10 ori mai multe dosare…

Certificatul se poate cere online, se elibereaza in maxim 5 zile, dar deobicei a doua zi. (Exemplu, cu Rabla lansat, 300-400 de certificate au fost eliberate zilnic).

Cu stima,

L M februarie 14, 2022 - 8:36 pm

Va multumim pentru precizari. Numai ca FOCUS ENERGETIC nu a pus nicio clipa problema oportunitatii certificatului emis de Adminitratia Fondului pentru Mediu, ci modul in care este el cerut si eliberat. Este normal ca cei care au datorii la Fondul pentru mediu sa nu primeasca finantare. Intai isi rezolva problemele si apoi pot opta pentru subventionare.
FOCUS ENERGETIC a vrut sa arate ca, si cu cerere separata din partea beneficiarilor, si fara aceasta, AFM tot verifica daca exista datorii sau nu. Procedura folosita in prezent pune beneficiarii pe drumuri pentru informatii pe care chiar AFM le detine si le furnizeaza. Exemplul pe care l-ati dat reprezinta o exceptie, o neregula generata chiar de catre beneficiar. Astfel, pentru cativa care nu si-au indeplinit indatoririle, toti ceilalti sunt obligati sa mai faca demersuri pentru inca o hartie.

Comments are closed.