Cristina Nicolescu preia din 1 august funcţia de director general al Allianz-Ţiriac Pensii Private, după ce, în ultimii nouă ani, a coordonat Divizia de Investiţii a Allianz – Ţiriac Asigurări.
„Sunt onorată să mă alătur unei echipe care, în cei zece ani de activitate, a demonstrat competenţă profesională şi a construit o reputaţie solidă. Cred cu tărie în viabilitatea sistemului de pensii administrate privat din România, convinsă fiind că încrederea în noi, va inspira încrederea celorlalţi”, spune Cristina Nicolescu.
Numirea noului CEO al Allianz-Ţiriac Pensii Private este supusă aprobării de către Autoritatea de Supraveghere Financiară şi, doar după obţinerea aprobării autorităţii şi îndeplinirea celorlalte formalităţi legale, aceasta îşi va putea exercita atribuţiile specifice poziţiei.


