Acasă MediuDezvoltare Durabila Cosmetizarea vechilor programe de la Mediu

Cosmetizarea vechilor programe de la Mediu

de L M

romenvirotec fotoProgramele Rabla și „Casa Verde” vor avea o nouă ediție în acest an, a anunțat ministrul Mediului Cristiana Pașca Palmer, joi, la deschiderea celei de-a 23-a ediţii a Romenvirotec – expoziţia internaţională pentru tehnologii şi echipamente de protecţia mediului. De altfel, ministrul a atras atenția, din nou, că sectorul de mediu trebuie privit ca o oportunitate de dezvoltare şi ca resursă de creştere economică, nu ca o barieră.

„Ca şi ministru al Mediului, una dintre direcţii este urmărirea legăturii dintre mediu şi economie. Văd această expoziţie ca o foarte bună oportunitate de a aduce acest mesaj către publicul român şi operatorii economici că există o piaţă verde, iar România trebuie să profite de acest lucru. Ecologia economică ca ramură a economiei este inventată de către un român, Nicholas Georgescu Roegen. Este un român care a pus bazele acestei teorii foarte apreciate la nivel internaţional. În acest context, se pune foarte mult accent pe competitivitate. Ca stat european, şi România recunoaşte şi se angajează la această abordare. Tranziţia către economia circulară în care deşeul devine sursă de producţie. Din punct vedere economic, sectorul de servicii şi resurse verzi este sectorul cu cea mai accelerată creştere din ultimii ani’, a afirmat ministrul Mediului, informează Agerpres.

Paşca Palmer a menţionat totodată că, la nivel european, cifra de afaceri înregistrată de industriile ecologice a ajuns la 319 miliarde de euro, cu o rată a locurilor de muncă de 3,4 milioane de persoane, angajate în acest sector.

Rabla plus”

Programul Rabla din acest an va avea o nouă secţiune intitulată Rabla plus, destinată impulsionării achiziţiei de maşini electrice, susține ministrul Mediului. Potrivit acesteia, programul va continua în varianta clasică, „plus” o componentă care are ca scop stimularea de achiziţii de maşini electrice şi construirea unei infrastructuri electrice, cu un buget de 75 de milioane de lei. Estimez că ghidurile de finanţare ar putea fi gata până la finele lunii aprilie, iar cei care doresc să achiziţioneze o maşină prin program să o facă undeva de la începutul lunii mai. Unul dintre obiectivele mele ca ministru al Mediului este tranziţia către economia verde. De asemenea, dorim ca şi în sectorul auto să facem o tranziţie cât mai accelerată către maşinile electrice, a menţionat Paşca Palmer, la expoziţia Romenvirotec de la Romexpo, precizează Agerpres.

Potrivit bugetului de venituri și cheltuieli al Fondului pentru mediu, Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional va beneficia, în 2016, de un buget de 135 de milioane de lei, în scădere cu 32,5% faţă de ediţia anterioară, când s-a ridicat la 200 de milioane lei.

Casa verde” 2016

Programul „Casa verde” va fi revigorat în 2016, prin lansarea unei linii de finanţare de 150 de milioane de lei, dedicată conceptului Casa verde plus, a anunţat ministrul Mediului Cristiana Paşca Palmer.

„După cinci ani, reluăm Casa verde în 2016 şi, pe lângă sistemele de încălzire care utilizează energie regenerabilă, vom finanţa şi investiţii care utilizează materiale pentru izolaţie, cum ar fi cânepa, lâna sau piatra bazaltică, sisteme de acoperişuri, sisteme de eficientizare a consumului de resurse şi sisteme de iluminat ecologice. Beneficiarii acestui program vor fi persoanele fizice, asociaţiile de locatari, instituţiile publice, şcoli, spitale, universităţi. Acest program integrat, căruia eu îi spun Casa verde plus, va avea un buget total de 150 de milioane lei. Pentru sistemele înlocuirea sistemelor de încălzire vor fi alocate 95 de milioane lei, iar pentru aceste elemente noi, de acoperişuri, izolaţie, în jur de 45 de milioane, a afirmat Paşca Palmer.

În plus, sunt alocate în jur de 44 de milioane de lei pentru finanţarea şi finalizarea contractelor semnate în baza vechiului program Casa verde.

Cristiana Paşca Palmer a subliniat că relansarea programului Casa verde va stimula şi creşterea afacerilor în sectorul materialelor de construcţii ecologice.

Ghidurile dedicate noului program Casa verde plus vor fi definitivate la jumătatea lunii mai, potrivit ministrului Mediului.

Prin bugetul Fondului pentru mediu, s-au alocat pentru Programul Casa Verde 44,5 milioane lei pentru finanţarea contractelor în vigoare, iar 94,7 milioane lei pentru contracte noi şi se estimează că în jur de 15.500 de persoane fizice vor beneficia de finanţare.

din aceeasi categorie