Acasă Economie Contractele de finanţare în cadrul Electric Up se vor semna zilele următoare

Contractele de finanţare în cadrul Electric Up se vor semna zilele următoare

de A

Lista proiectelor acceptate spre finanţare în prima sesiune a programului Electric Up a fost publicată pe site-ul Ministerului Energiei, iar contractele de finanţare ar putea fi semnate în următoarele zile, a anunţat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

„A fost finalizată etapa de reevaluare pentru primul ciclu de finanţare, etapă necesară după ce am suplimentat bugetul prin legea 12/2022. Am încredere că în următoarele zile, după ce se vor depune contestaţiile, se vor semna contractele de finanţare. Întreprinderile mici şi mijlocii şi domeniului HoReCa vor primi bani pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp şi 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul Energetic Naţional, precum şi a staţiilor de reîncărcare de minim 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, prin Programul de finanţare „Electric Up”. Este un program prin care ne-am propus să susţinem antreprenorii, pentru a avea consum optim de energie”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

El a atras atenţia că termenul de depunere a contestaţiei este de cinci zile lucrătoare, începând cu ziua următoare zilei de comunicare a deciziei autorităţii, conform art. 16 din Ghid, iar în urma etapei de contestaţii, lista aplicanţilor admişi, respectiv respinşi va fi modificată.

Conform unui comunicat al Ministerului Energiei, comunicarea cu toţi operatorii economici înscrişi în Program se va menţine prin intermediul platformei informatice, urmând etapa de depunere a contestaţiilor şi etapa de contractare, conform prevederilor Ghidului de finanţare.

Prin programul de finanţare Electric Up se acordă finanţare în sumă maximă de 100.000 euro pentru un beneficiar.

din aceeasi categorie