Acasă Economie Conpet a realizat un profit net mai mic, de 22,56 milioane lei

Conpet a realizat un profit net mai mic, de 22,56 milioane lei

de A

Conpet a realizat în primul semestru un profit net de 22,56 milioane lei, în scădere cu 12,2% față de rezultatul raportat în perioada similară a anului trecut, arată datele transmis Bursei de Valori București (BVB).

Cifra de afaceri a urcat cu 1,7%, la 271,34 milioane lei, comparativ cu 266,93 milioane lei din prima partea a anului 2024.

Veniturile din exploatare au rămas în primele șase luni la aproximativ același nivel cu anul anterior, la 305,38 milioane lei.

În semestrul I 2025 au fost transportate 3,26 milioane tone de produse, cu 288.000 tone mai puțin (-8,1%) față de aceeași perioadă a anului 2024.

În semestrul I din acest an, compania a realizat investiții în valoare de 37.035.000 lei. Proiectele de investiții implementate în companie au vizat atât creșterea eficienței activității de transport, cât și operarea în siguranță a Sistemului Național de Transport.

Conpet are o capitalizare de 701,25 milioane lei și 1.350 de angajați.

Compania este operatorul Sistemului Național de Transport al țițeiului, gazolinei, condensatului și etanului, iar serviciul de transport este prestat în regim de monopol natural. Conpet prestează servicii de transport pentru clienții săi atât prin Sistemul Național de Transport, concesionat în baza Acordului Petrolier, cât și pe calea ferată, de la rampele de încărcare la rafinării, pentru zonele petroliere care nu sunt racordate la conductele magistrale de transport.

Conpet este o societate deținută public, listată la Bursa de Valori București, sub simbolul bursier COTE. Acționar majoritar este Ministerul Energiei, cu 58,71% din acțiuni.

din aceeasi categorie