Acasă Economie Conflictul din Orientul Mijlociu obligă statele să își regândească strategiile energetice

Conflictul din Orientul Mijlociu obligă statele să își regândească strategiile energetice

de A

Conflictul din Orientul Mijlociu obligă statele să își regândească strategiile energetice prin deschiderea de noi rute de aprovizionare și reorientarea spre resursele proprii, pentru a aborda a doua criză energetică din ultimii cinci ani, a anunțat Agenția Internațională pentru Energie (AIE), transmite AFP.

”Traversăm cea mai gravă criză de securitate energetică cu care s-a confruntat vreodată lumea și cred că aceasta va remodela strategiile de investiții la nivel global, la fel ca marile tulburări prin care a trecut sectorul energetic după șocurile petroliere din anii 1970. Observăm deja o intensificare a eforturilor țărilor producătoare și consumatoare de a diversifica rutele comerciale și sursele de energie, inclusiv prin construirea de noi conducte și alte infrastructuri de aprovizionare, precum și prin utilizarea sporită a resurselor naționale”, a declarat Fatih Birol, director executiv AIE, în raportul privind investițiile globale în energie elaborat de AIE și OCDE.

AIE estimează că investițiile globale în energie vor ajunge la 3.400 de miliarde de dolari în 2026, o ușoară creștere față de anul precedent, din care aproximativ 2.200 de miliarde de dolari vor fi alocate rețelelor electrice, stocării, combustibililor cu emisii reduse, energiei nucleare, energiei regenerabile, eficienței energetice și electrificării.

În plus, aproximativ 1.200 de miliarde de dolari urmează să fie investite în petrol, gaze naturale și cărbune, scrie Agerpres.

Cu toate acestea, AIE estimează că investițiile în petrol vor scădea pentru al treilea an consecutiv în 2026, coborând sub 500 de miliarde de dolari, în pofida creșterii prețurilor țițeiului. Acest lucru se explică prin incertitudinea privind durata acestor creșteri de prețuri, întârzierile în finalizarea proiectelor, constrângerile de aprovizionare și restrângerea pieței de platforme offshore, care limitează investițiile pe termen scurt în afara Orientului Mijlociu.

În schimb, investițiile în gaze naturale se așteaptă să ajungă la 330 de miliarde de dolari, cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani, susținute de un val de noi proiecte de export de gaze lichefiate, în special în Statele Unite și Qatar.

În același timp, țările importatoare de petrol se orientează către surse de energie disponibile în propriile granițe, în special surse regenerabile, energie nucleară și cărbune.

AIE estimează că investițiile în surse regenerabile ar trebui să ajungă la aproximativ 665 de miliarde de dolari în 2026, din care 365 de miliarde de dolari numai pentru energie fotovoltaică.

Investițiile în energia nucleară își continuă redresarea și se așteaptă să depășească 80 de miliarde de dolari anual, în timp ce investițiile în cărbune se preconizează că vor ajunge la 180 de miliarde de dolari, cel mai ridicat nivel din 2012.

China va fi responsabilă pentru aproape 70% din cheltuielile globale pentru aprovizionarea cu cărbune, iar unele țări asiatice ar putea încerca să extindă funcționarea centralelor electrice pe cărbune existente pentru a-și consolida securitatea energetică.

În cele din urmă, investițiile în furnizarea de energie electrică și infrastructură se așteaptă să ajungă la aproape 1.600 de miliarde de dolari în 2026, din care aproximativ 550 de miliarde de dolari sunt pentru rețelele electrice, în timp ce cele în stocarea în baterii se așteaptă să depășească 100 de miliarde de dolari.

Agenția Internațională pentru Energie este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Organizația a fost înființată ca răspuns la primul șoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.