Constructorul de conducte petroliere şi de gaze Condmag Braşov (simbol bursier COMI), controlat de omul de afaceri Gheorghe Călburean, a ieșit din insolvență, după zece ani.
Compania, intrată în insolvenţă din vara anului 2015, este administrată de Gheorghe Călburean, proprietar al companiei Dafora Mediaş, companie ce deține 45,82% din acțiuni.
”Închiderea procedurii insolvenței. În conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piata şi cele ale art. 234 alin. (1) lit o) din Regulamentul ASF nr.5/2018 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piață, Vă informăm că prin Hotărârea nr. 427/03.06.2025 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr.2899/62/2015, având ca obiect procedura de insolvență a societății, s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei Condmag SA, continuarea activităţii economice şi reinserţia debitorului în activitatea comercială. Hotărârea este executorie și poate fi atacată cu apel în termen de 7 zile de la comunicare”, anunță compania, potrivit News.ro.
Compania precizează că informațiile au fost preluate de pe portalul instanțelor de judecată, hotărârea nefiind comunicată încă.
De asemenea, compania a ieșit în 2018 din faza falimentului, după ce, la termenul de pronunţare din data de 21 noiembrie 2017, Tribunalul Braşov a admis cererea formulată de creditoarea Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, având ca obiect deschiderea procedurii de faliment împotriva debitoarei Condmag.
Compania a intrat în insolvență în 2015 cu un tabel preliminar al datoriilor de 172,8 milioane lei față de aproape 200 de entități. Condmag a fost listată la bursă din 1996, însă la momentul intrării în insolvenţă acţiunile companiei au fost suspendate de la tranzacţionare.
Planul de reorganizare a activității a fost confirmat prin Decizia Civilă nr.290 din data de 9 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul 2899/62/2015 si votat de Adunarea Creditorilor din 24 mai 2017. Sentința de confirmare a Planului de reorganizare al Condmag SA a rămas definitivă. Prin hotărârea intermediară nr 662/2021 din 02.06.2021 pronunțat de Tribunalul Brașov în dosarul nr. 2899/62/2015 a fost aprobată modificarea Planului de reorganizare a Condmag SA aprobată de creditori prin hotărârea din 15.01.2021, necontestată.
Societatea a implementat măsuri de management specific pentru realizarea obiectivelor propuse şi în vederea satisfacerii exigențelor clienților. Structura de personal a fost adaptată la amploarea și numărul efectiv al lucrărilor. În această perioada compania a continuat activitatea de închiriere de utilaje.
”Societatea este în contact cu partenerii în vederea identificării de noi lucrări de profil. De asemenea societatea a continuat să vândă imobile care nu mai servesc activitatii curente. Acestea fiind prezentate, considerăm că societatea Condmag, deși a depus eforturi în vederea revigorării activității, ținând cont de condițiile socio-economice existente în această perioadă, funcționează în condiții de activitate restrânsă”, se menționează în raportul trimestrial al companiei.
Condmag are o capitalizare de 2,28 milioane lei.
Compania are ca obiect de activitate de construcții de conducte – conducte colectoare în câmpurile de gaze; magistrale de transport gaze; magistrale transport petrol / produse petroliere; conducte pentru alimentarea cu apă / canalizări; subtraversări si supratraversări susţinute pe cabluri, autoportante, etc.; reţele de distribuţie gaze (oţel şi PE), izolare de material tubular – Izolație cu benzi aplicate la rece sau la cald.
Condmag a raportat pierderi de 1 milion de lei în primul trimestru al anului, comparativ un rezultat negativ de 2,19 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului 2024. Veniturile au scăzut la jumătate, de la 52.283 lei (în trimestrul 1 2024) la 25.727 lei în primele trei luni din acest an.