Consiliul Concurenţei a anunțat că a efectuat inspecţii inopinate la sediul central al companiei Distrigaz Sud Reţele, filială a Engie România, şi la punctele de lucru ale acesteia din Sfântu Gheorghe, Braşov, Târgovişte, Blejoi (Prahova), Galaţi, Piteşti, Craiova. La rândul său, Distrigaz Sud Reţele susţine ferm, într-un comunicat de presă, că derulează toate activităţile cu deplina respectare a legislaţiei în vigoare.
”Inspecţiile s-au derulat în cadrul investigaţiei privind un posibil abuz de poziţie dominantă al Distrigaz Sud Reţele pe piaţa serviciilor de avizare tehnică a proiectelor, recepţie şi punere în funcţiune a instalaţiilor de utilizare a gazelor natural”, arată un comunicat al Consiliului Concurenței.
În acelaşi timp, investigaţia va analiza posibila impunere a unor tarife majorate/inechitabile, pentru prestarea serviciilor respective, consumatorilor care s-au racordat la sistemul de alimentare cu gaze naturale în localităţile şi zonele geografice pentru care compania deţine licenţă de distribuţie.
”Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilei practici anticoncurenţiale analizate”, spun oficialii Consiliului Concurenței.
Documentele ridicate în cadrul inspecţiilor se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice investigaţiei.
”Inspecţiile inopinate constituie o etapă preliminară a investigaţiei, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei”, arată autoritatea.
„Pe tot parcursul inspecţiei, Distrigaz Sud Reţele a cooperat cu reprezentanţii Consiliului Concurenţei şi le-a pus la dispoziţie toate informaţiile necesare derulării acesteia în bune condiţii, această cooperare fiind de altfel consemnată şi reţinută ca atare de către Consiliul Concurenţei în documentele inspecţiei”, se arată într-un comunicat al companiei de distribuţie a gazelor naturale.
Distrigaz Sud Rețele este un distribuitor de gaze naturale, filială a Engie România, și a fost înființată în anul 2008 în urma separării activității de distribuție de cea de comercializare.
Compania este cel mai important distribuitor de gaze naturale din sudul României și deservește 19 județe din sudul țării și municipiul București, gestionând o rețea de distribuție de aproximativ 19.000 kilometri.


