Acasă Economie Comuna Rîșca din Cluj își construiește un parc fotovoltaic pentru autoconsum

Comuna Rîșca din Cluj își construiește un parc fotovoltaic pentru autoconsum

de A

Comuna Rîșca își construiește un parc fotovoltaic pentru autoconsum. Acesta va reduce considerabil facturile cu energia electrică ale instituțiilor și serviciilor publice. Consiliul Județean Cluj anunță că a emis autorizația de construire în vederea edificării unei capacitați de producere a energiei din surse regenerabile pentru autoconsumul comunei Rîșca.

Parcul fotovoltaic va fi instalat pe teritoriul satului Dealu Mare, în partea de sud a localității, pe un teren în suprafață de 8.000 de mp. Acesta va avea o putere instalată de 200,60 kWp.

„Ținând cont de analiza situației energetice din teren, de necesitatea reducerii cheltuielilor publice cu energia electrică, dar și de cerințele tot mai evidente pentru tranziția către o economie verde și sustenabilă, considerăm mai mult decât oportună decizia administrației locale din Rîșca”, afirmă Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Primăria comunei Rîșca a luat decizia instalării unui parc fotovoltaic în vederea asigurării necesarului de energie electrică al instituțiilor publice precum și pentru furnizarea unor servicii publice esențiale, precum iluminatul stradal. Viitoarea capacitate de producere a energiei electrice regenerabile va asigura o parte însemnată din totalul consumurilor de energie electrică ale comunei.

din aceeasi categorie