Acasă EconomieIndustrie Complexul Energetic Oltenia așteaptă dosarele pentru un post de conducere

Complexul Energetic Oltenia așteaptă dosarele pentru un post de conducere

de A

CE OlteniaCandidaţii pentru un post de membru în directoratul Complexului Energetic Oltenia (CEO) pot depune dosarele până la 24 iunie şi, ca să se poată înscrie, trebuie să aibă cel puţin şapte ani experienţă profesională şi minimum trei ani experienţă în managementul de top în cadrul unor companii de mari dimensiuni din România sau din străinătate, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul producătorului de energie.

Compania a demarat pe 26 mai procesul de selecție, fiind asistată de asocierea formată din Quest Advisors și Transearch International în procesul de selecţie a poziției de membru al directoratului.

Între cerințele de recrutare și selecție publicate pe site-ul CEO se găsește totodată faptul că cei interesați trebuie să fie absolvenți de studii superioare cu diploma de licenţă în domeniul tehnic, juridic, sau economic și să aibă totodată experienţă în elaborarea si implementarea de strategii de dezvoltare, optimizare si restructurare de companii sau divizii.

Anunțul menționează și câteva cerințe care constituie avantaje, între care un Masterat în Administrarea Afacerilor sau studii post universitare relevante, precum și ”experiență în managementul de redresare a companiilor” și ”experiență în companii aflate în etape de tranziție în ceea ce privește procesul de privatizare”.

În anunţ nu se precizează însă cât de vastă trebuie să fie această experienţă.

Un alt avantaj îl constituie buna cunoaştere a pieţelor de energie, a mecanismelor şi instrumentelor de tranzacţionare a energiei electrice din România şi Europa.

Complexul Energetic Oltenia are în jur de 15.000 salariaţi şi se află într-o situaţie financiară dificilă, după ce a înregistrat pierderi cumulate de circa 1,7 miliarde lei în ultimii doi ani. Societatea a început în martie un program de disponibilizări pe bază de voluntariat.

Ministerul Energiei deţine 77% din acţiunile producătorului de energie, iar Fondul Proprietatea are o participaţie de 21,5%.

Obiectul principal de activitate al CE Oltenia constă în producerea energiei electrice şi termice pe bază de lignit precum şi extracţia şi prepararea lignitului. Complexul Energetic Oltenia s-a înființat prin fuziunea mai multor companii: Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Complexul Energetic Turceni, Complexul Energetic Rovinari și Complexul Energetic Craiova.

din aceeasi categorie