Acasă EconomieIndustrie Complexul Energetic Hunedoara tot nu intră în insolvență

Complexul Energetic Hunedoara tot nu intră în insolvență

de L M

Toate încercările de demarare a procedurii insolvenție la Complexul Energetic Hunedoara (CEH) au fost sortite eșecului. Justiția nu a găsit motivele legale care să ducă la declanșarea acestei proceduri, chiar dacă datoriile companiei sunt astronomice, numai pentru certificatele de emisie de gaze cu efect de seră datorând penalități de peste o jumătate de miliard de euro. Curtea de Apel Alba Iulia a respins și această tentativă de intrare în insolvență a companiei.

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a respins marţi cererea de deschidere a insolvenţei Complexului Energetic Hunedoara (CEH), după ce, în februarie 2017, Tribunalul Hunedoara a dispus aceeaşi decizie. Hotărârea instanţei este definitivă în ceea ce priveşte respingerea cererii de deschidere a procedurii generale a insolvenţei formulată de către debitoare, dar cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare pentru cererile de intervenţie formulate în cauză de trei sindicate, informează Agerpres.

„Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul declarat de Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA împotriva sentinţei civile nr.8/F/CC din 07 februarie 2017 pronunţată în dosarul nr. 5277/97/2016 al Tribunalului Hunedoara pe care o menţine în totalitate. Prin sentinţa atacată, Tribunalul Hunedoara respinsese în 07.02.2017 cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenţei formulată de către debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA şi a disjuns cererile creditorilor privind deschiderea insolvenţei C.E.H. în dosarul nr. 5075/97/2016 aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara, se arată într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, CA Alba Iulia a respins ca inadmisibile cererile de intervenţie în interes propriu formulate de către Sindicatul Muntele, Sindicatul Solidaritatea Hunedoara şi Sindicatul S.E. Paroşeni. Hotărârea CA Alba Iulia este definitivă în ceea ce priveşte respingerea cererii de deschidere a procedurii generale a insolvenţei formulată de către debitoare dar cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare pentru cererile de intervenţie formulate de sindicate”, precizează sursa citată.

În septembrie, CA Alba Iulia a admis cererea de repunere pe rol a cauzei privind cererea de deschidere a insolvenţei CEH. Judecarea şi soluţionarea dosarului prin care CEH cerea intrarea în insolvenţă a fost suspendată la instanţa din Alba Iulia în mai 2017, după ce Sindicatul Noroc Bun a formulat recurs la ÎCCJ, după ce nu i s-a aprobat cererea de intervenţie în această cauză. Instanţa supremă a anulat recursul sindicatului şi astfel dosarul s-a reîntors, în toamnă, pentru soluţionare la CA Alba Iulia.

În 7 februarie 2017, Tribunalul Hunedoara a respins cererea de intrare în insolvenţă înaintată instanţei de administraţia CEH şi mai mulţi creditori, fiind formulat apel la instanţa din Alba Iulia. Conducerea CEH a solicitat intrarea companiei în insolvenţă apreciind, în mai multe rânduri, că această procedură este singura soluţie pentru evitarea falimentului societăţii. Şi în 2016, CA Alba Iulia a respins cererea privind deschiderea procedurii insolvenţei CEH, după ce, într-o primă fază, la Tribunalul Hunedoara a fost admisă reintrarea în insolvenţă a Complexului.

Recent, Comisia Europeană a informat că producătorul de energie a primit din partea României un ajutor de stat incompatibil, în valoare de aproximativ 60 de milioane de euro, prin patru împrumuturi finanţate din fonduri publice, pe care acum statul trebuie să-l recupereze. În prezent, România trebuie să recupereze ajutorul ilegal şi dobânzile aferente, se arată într-un comunicat al Reprezentanţei CE în România.

CEH datorează în prezent 547 de milioane de euro diferitelor organisme de stat din România, inclusiv banii primiţi prin cele cinci împrumuturi care fac obiectul investigaţiei privind ajutoarele de stat. Întreprinderea, care are aproximativ 6.500 de angajaţi, a înregistrat pierderi din 2013 şi a intrat temporar în procedura oficială de insolvenţă în temeiul legislaţiei române, procedură suspendată în ianuarie 2016.

din aceeasi categorie