Acasă Economie Companiile au peste 1,5 miliarde euro pentru noi scheme dedicate energiei și eficienței energetice

Companiile au peste 1,5 miliarde euro pentru noi scheme dedicate energiei și eficienței energetice

de A

Companiile și autoritățile locale, vor avea la dispoziție peste 1,5 miliarde euro sub formă de granturi pentru investiții în domeniul energiei și eficienței energetice la începutul anului viitor, în condițiile în care, în România, mai mult de 70.000 MW de noi proiecte fotovoltaice se află în diferite faze de dezvoltare, având contracte de racordare deja semnate, arată datele REI, grup de companii specializat în atragerea de finanțări nerambursabile, prin fonduri europene și ajutoare de stat.

Peste 500 de proiecte ce totalizează mai mult de 1.500 MW energie regenerabilă și peste 2.000 MW de stocare prin baterii are în derulare echipa REI.

„Interesul pentru investiții în parcuri fotovoltaice sau pentru creșterea eficienței energetice în domeniul producției au explodat începând cu anul 2022, odată cu declanșarea crizei energetice venită ca urmare a invaziei Ucrainei de către Rusia. Din 2023, autoritățile au început să pregătească o serie de programe de finanțare menite să stimuleze investițiile în domeniul energiei verzi, iar în ultimii ani am asistat la o creștere fulminantă a aplicațiilor prin schemele de finanțare, dar și a proiectelor realizate în regie proprie. Estimările ne arată că la acest moment peste 70.000 MW de noi proiecte de energie solară au semnate contractele de racordare”, spune Roxana Mircea, managing partner REI.

Proiectele au fost depuse în perioada 2023-2025 sau se află în pregătire pentru 2026, prin diferite programe de finanțare, puse la dispoziție de autorități, și vizează, cu precădere, investiții în domeniul fotovoltaic – parcuri fotovoltaice sau investiții pentru consum propriu (de exemplu, hale de producție), dar și stocare prin baterii.

„2025 este al treilea an consecutiv când contractam aproximativ 100 proiecte pentru finanțarea investițiilor în energie regenerabilă prin fonduri nerambursabile. În ultimii patru ani am contractat peste 400 de proiecte, atât pentru instalarea de noi capacități de energie regenerabilă, cât și pentru baterii destinate stocării și alte peste 100 de proiecte sunt în pregătire pentru a fi depuse la începutul anului viitor, prin noi scheme de finanțare anunțate de autorități. Este un potențial uriaș de dezvoltare în acest sector”, a adăugat Roxana Mircea.

Peste 50% din energia produsă în Uniunea Europeană provine din surse regenerabile, arată cele mai recente date analizate de Eurostat. Astfel, în cel de-al doilea trimestru al acestui an, 54% din energia netă generată în UE a provenit din surse regenerabile, o creștere de peste 50% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Creșterea s-a datorat unei evoluții importante a energiei solare, ce a generat un total de peste 120.000 GWh. Luna iunie a acestui an a fost prima din istorie în care energia solară a fost principala sursă de electricitate generată în UE.

Danemarca (94,7%), Letonia (93,4%) și Austria (91,8%) sunt țările din UE cu cea mai mare pondere de regenerabile din totalul energiei generate.

România se află în prima parte a clasamentului, într-o creștere accentuată, ocupând poziția a 11-a, în fața unor țări ca Spania, Italia, Grecia, Polonia, Bulgaria sau Franța.

Statistica Eurostat mai arată că cel mai mare procent de energie generată de surse regenerabile vine din panourile fotovoltaice (36,8%), urmată de eolian (29,5%) și hidro (26%).

„Avem potențialul de a ajunge chiar printre primele cinci țări la nivel european în producția de energie verde din surse regenerabile. Țara noastră dispune deja de un bazin hidrografic impresionant, iar cu viitoarele investiții prognozate atât în energie solară (est. 70.000 MW) și eolian, orizontul 2030 poate aduce schimbări importante în clasament, iar România să fie un reper pentru Europa. Suntem încrezători că majoritatea proiectelor anunțate se vor materializa”, a adăugat Roxana Mircea.

Antreprenorii români și investitorii străini au la dispoziție, în perioada următoare, un număr de șase programe de finanțare, cu alocări totale de peste 1,5 miliarde euro, ce vizează sprijin pentru producție, transporturi, logistică, producție energie sau stații de încărcare.

Fondurile pot fi folosite pentru înlocuirea echipamentelor de producție, a parcului auto, producție de energie, baterii pentru stocarea energiei sau stații de încărcare pentru propriile vehicule electrice dar și pentru public.

„Antreprenorii cu activitate în sectorul de producție materiale de construcții, logistică sau de transporturi au la dispoziție, în perioada următoare, programe de finanțare ideale pentru stimularea investițiilor în aceste sectoare, în special în privința înlocuirii echipamentelor vechi, energofage, a flotelor existente și a parcului auto învechit, cu modele electrice. Este una dintre cele mai importante alocări de până acum pentru aceste sectoare, iar interesul antreprenorilor este foarte ridicat, mai ales că vizează o eficientizare a activității desfășurate, integrând achiziția de echipamente de producție eficiente energetic cu vehicule electrice, instalarea de panouri fotovoltaice, baterii și stații proprii de reîncărcare, ceea ce pe termen mediu și lung ar putea aduce economii considerabile fiecărui kilometru parcurs”, a completat Roxana Mircea.

Schema – ajutor de stat – PRO-INFRA – Înlocuire echipamente de producție vechi de către fabrici are un buget total de 200 milioane euro. Valoarea finanțării este de maximum 15 milioane euro / beneficiar. Solicitanți eligibili pot fi: microîntreprinderi, IMM, întreprinderi mari.

Schema – ajutor de stat – Sprijinirea investițiilor destinate achiziției de vehicule cu emisii zero pentru transportul rutier și feroviar de mărfuri, maritim și pe căi navigabile interioare de pasageri și mărfuri are un buget total de 299 milioane euro. Bugetul mediu anual este de 149,5 milioane euro.

Sunt eligibile proiectele care se încadrează în una din următoarele submăsuri:

  • Submăsura 1 – achiziția vehiculelor rutiere grele de marfă, respectiv cu o greutate brută proiectată cu încărcătură minimă de 3,5 tone, alimentate de o baterie electrică care poate fi încărcată și reîncărcată numai prin conectarea la o sursă externă de energie electrică, pentru a se califica drept vehicule cu emisii zero;
  • Submăsura 2 – achiziția vehiculelor pentru transportul feroviar de mărfuri, pentru a se califica drept vehicule cu emisii zero;
  • Submăsura 3 – achiziția vehiculelor pentru transportul maritim sau pe căi navigabile interioare, de pasageri și mărfuri, pentru a se califica drept vehicule cu emisii zero.

Un buget total de 299 milioane euro (cu buget mediu anual de 149,5 milioane euro) are și schema – ajutor de stat – Înlocuirea utilajelor și echipamentelor neperformante din punctul de vedere al consumului de energie din sectorul transportului naval și aerian cu utilaje și echipamente cu emisii zero, precum și a vehiculelor ce asigură servicii anexe transportului feroviar și naval, pentru a se califica drept vehicule cu emisii zero.

  • Buget submăsura 1 – transport naval și aerian – 200 milioane euro
  • Buget submăsura 2 – servicii anexe transportului terestru (A) – operațiuni de manevră feroviară sau pe apă (B) – 99 milioane euro (navigație, pilotaj, activități de remorcare și acostare).

Schema – ajutor de stat – Promovarea infrastructurii pentru o mobilitate cu emisii zero în sprijinul întreprinderilor și comunităților (e-MOVE RO) are un buget total de 250 milioane euro.

  • Submăsura 1 – instalarea infrastructurii de reîncărcare atât pentru vehiculele aflate în flota întreprinderilor, cât și accesibilă publicului – alocare: 101 milioane euro;
  • Submăsura 2 – instalarea infrastructurii de reîncărcare atât pentru vehiculele aflate în flota întreprinderilor, cât și accesibilă publicului, inclusiv producția la fața locului de energie electrică din surse regenerabile și sistemele de stocare a energiei electrice din surse regenerabile – alocare: 149 milioane euro.

Schema – ajutor de stat – Dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pe autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale (e-Mobility RO)  are un buget total de 299 milioane euro. Beneficiari sunt: microîntreprinderi, IMM și companii mari.

Grantul este de maximum 30 milioane euro.

Scopul programului de finanțare vizează amplasarea stațiilor pe întreg teritoriul țării, în așa fel încât infrastructura de reîncărcare să deservească rețelei de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale principale aflate în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere sau la o distanță de cel mult 3 km pe șosea de cea mai apropiată ieșire a unui drum ce face parte din rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T).

Peste 650 milioane euro sunt disponibile pentru primării – investiții în producția de energie și baterii.

Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT) au la dispoziție peste 500 milioane euro pentru producția de energie din surse regenerabile coroborat și cu baterii de stocare, program dedicat UAT care nu au mai accesat fonduri pentru a-și produce energie pentru propriul consum. Standardul de cost pentru 1 MW fotovoltaic este de 1 milion euro, iar fotovoltaic plus stocare, 1,3 milioane euro.

Mai mult, alți 150 milioane euro sunt disponibili pentru UAT care au accesat fonduri pentru parcuri fotovoltaice și acum au oportunitatea de a instala baterii de stocare pentru a-și acoperi și costurile cu iluminatul public. Standardul de cost maximal pentru un MWh este de 400.000 euro.

REI Finance Advisors S.R.L., REI International Consulting S.R.L. și Touched Marketing S.R.L. parte a REI Grup, sunt companii specializate în elaborarea, implementarea și monitorizarea proiectelor de investiții atât prin fonduri europene nerambursabile (Programul Operațional Regional, Programul Operațional Infrastructură Mare, PNDR), cât și pe scheme de ajutor de stat.

Potrivit datelor din 2024, cu peste 3 milioane euro cifră de afaceri pe activitatea de consultanță la nivel de grup,  REI se situează în topul companiilor de profil din România, specializate în atragerea de finanțări prin fonduri europene și ajutoare de stat.

Echipa REI numără în prezent peste 70 de consultanți specializați, în 8 birouri la nivel național.

REI a reușit atragerea finanțării pentru peste 1.500 de clienți la nivel național, cu peste 1.000 de proiecte implementate și o rată de succes de 99%.

din aceeasi categorie