Acasă Economie Comisia adoptă noi norme privind stocarea gazelor

Comisia adoptă noi norme privind stocarea gazelor

de A

Comisia Europeană salută adoptarea rapidă a unor noi norme privind stocarea gazelor. Noua legislație privind stocarea, adoptată astăzi, va consolida securitatea aprovizionării cu gaze a UE în perspectiva iernii viitoare și a iernilor care urmează.

În fața amenințării întreruperii aprovizionării de către Rusia, Regulamentul UE privind stocarea gazelor impune ca rezervele de gaze ale Europei să fie refăcute înainte de iarnă, iar gestionarea acestora să fie protejată de interferențe externe. În special, noile norme vor impune statelor membre ale UE să umple instalațiile de stocare la un nivel de 80 % din capacitate până în luna noiembrie a acestui an – și de 90 % în anii următori.

Normele au fost adoptate în timp record datorită disponibilității Parlamentului și a Consiliului de a examina propunerea legislativă în regim de urgență, în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei. 

Salutând adoptarea în cadrul Consiliului pentru Energie de la Luxemburg, comisarul pentru energie, Kadri Simson, a declarat: „Aș dori să aduc un omagiu abordării pozitive și constructive pe care Parlamentul și Consiliul au avut-o cu privire la această propunere. Aceasta este o declarație importantă de unitate, hotărâre și viteză de acțiune a UE în fața intențiilor Kremlinului de a folosi exporturile de gaze drept arme. În prezent, este esențial să facem presiuni în ceea ce privește îndeplinirea noilor obiective de stocare și să ne intensificăm gradul de pregătire în cazul în care situația se deteriorează și mai mult.”

În temeiul noii legislații, cele 18 state membre care dispun de instalații subterane de stocare a gazelor au obligația de a atinge 80 % din capacitatea lor de stocare până la 1 noiembrie și sunt încurajate să tindă spre 85 %. În anii următori, obiectivul va fi de 90 % din capacitate. Statele membre care nu dispun de infrastructură de stocare trebuie să încheie acorduri bilaterale privind stocarea unor cantități suficiente pentru utilizarea proprie în țările vecine, într-un spirit de solidaritate. Instalațiile de stocare a gazelor vor fi considerate de acum infrastructuri critice și toți operatorii de înmagazinare din UE vor trebui să treacă printr-un nou proces de certificare pentru a reduce riscurile de interferențe externe.

La 23 martie, Comisia a prezentat o propunere legislativă privind obligațiile minime de stocare a gazelor, pentru a asigura securitatea aprovizionării la prețuri rezonabile pentru iarna următoare și ulterior. Noul regulament a fost un răspuns rapid la invadarea Ucrainei de către Rusia și la apelul liderilor UE din Declarația de la Versailles de a asigura niveluri suficiente de stocare a gazelor pentru iarnă prin operațiuni coordonate de realimentare.

La 24 și 25 martie 2022, Consiliul European a însărcinat Consiliul să examineze propunerile Comisiei, recunoscând că realimentarea stocării gazelor în întreaga Uniune ar trebui să înceapă cât mai curând posibil. La 5 aprilie, Parlamentul a votat în favoarea inițierii unei proceduri accelerate pentru adoptarea normelor.  

Aprobarea oficială de astăzi de către miniștrii energiei din UE urmează unui vot pozitiv al Parlamentului European săptămâna trecută. Noul regulament privind stocarea gazelor este acum adoptat în mod oficial și va intra în vigoare în ziua următoare datei publicării sale în Jurnalul Oficial al UE. 

 

din aceeasi categorie