Circa 143.000 de români este estimat că au mers în acest an la ski în stațiunile austriece, în creştere cu 2% faţă de anul trecut. Turiştii români obişnuiesc să steala 4 şi la 5 stele şi cheltuiesc zilnic mai mult decât alte naţionalităţi, spun reprezentanţii Oficiului Naţional de Turism al Austriei în România.
”Anul trecut, aproximativ 140.000 de turişti români au vizitat Austria, iar pentru acest an estimăm o creştere de cel puţin 2%. Circa 32% din ei aleg să stea la hoteluri de 4 şi 5 stele”, a declarat Gabriele Lenger, director al Oficiului Naţional de Turism al Austriei în România, cu ocazia lansării oficiale a sezonului de schi în Alpi.
Potrivit acesteia, românii ocupă locul 12 în clasamentul pe naţionalităţi al turiştilor care aleg Austria ca destinaţie de vacanţă. Însă românii cheltuiesc în medie 125 de euro pe zi, peste media cheltuielilor celorlalţi turişti, care este de 95 de euro. Ceea ce înseamnă că, dacă românii au stat în medie în vacanţă în Austria timp de şapte zile, ei au cheltuit 875 de euro, iar în total pentru sezonul 2013/2014, românii au cheltuit peste 122,5 milioane de euro.
Media de vârstă a turiştilor români este de35 de ani, faţă de media celorlalţi străini, de 45 de ani. Turistul român vizitează, în mod special, Innsbruck, Ischgl, Zillertal şi Kitzbuhel.
În ceea ce priveşte preţurile, pentru şapte nopţi de cazare cu mic dejun, cu schi pass valabil şase zile pornesc de la 351 de euro/persoană, iar la hoteluri cu demi-pensiune, cu acelaşi schi pass pentru şase zile, preţurile pornesc de la 619 euro/persoană. Iar cu un schi pass poţi merge în cinci zone de schi diferite.
De cealaltă parte, anul trecut au vizitat România aproximativ 30.000 cetăţeni austrieci, însă au fost mai mult vizite de business.
Numai în acest sezon în staţiunile din regiunea Tirol se vor deschide trei noi unităţi
de cazare. Aktivhotel Tuxerhof din Zillertal se va deschide în decembrie 2014 şi
va oferi turiştilor 16 camere şi nouă apartamente. Tot în decembrie se va deschide
şi hotelul de patru stele Sports Residence, cu 21 de apartamente şi camere duble, SPA şi piscină pe acoperiş. La doar 20 de km de capitala regiunii, Innsbruck, s-a deschis în această vară For Friends Hotel, care oferă patru categorii diferite de camere, cu suprafeţe pornind de la 35 mp, la 118 mp. Tot în sezonul care vine se
va deschide şi Appartementhaus Berg Juwel, în staţiunea Auffach.
În plus, austriecii investesc continuu şi în transportul pe cablu. Cea mai mare investiţie din acest sezon este cea de 40 de milioane de euro din staţiunea Ischgl, care înlocuieşte vechea gondolă veche de 24 de ani cu una nouă şi modernă, capabilă să transporte 2.800 de persoane pe oră, în nouă minute din centrul staţiunii şi până în vârf. De altfel, la Ischgl există cea mai înaltă gondolă din lume, pe trei cabluri, aflată la o înălţime maximă de 2.624 metri. De asemenea, ca o curiozitate, în Austria sunt 14.000 angajaţi la companiile de transport pe cablu, iar toate aceste companii transportă 600 de milioane de oameni anual.
În total, potrivit statisticilor, din luna noiembrie 2013 şi până la finalul lunii aprilie 2014, Austria a fost vizitată de 16,9 milioane de turişti, înregistrând o creştere procentuală de 1% faţă de anul anterior. Cea mai populară destinaţie a fost Viena, iar veniturile totale generate din turism în aceastǎ perioadǎ au depăşit 11 miliarde de euro. Cei mai mulţi turişti străini au venit din Germania (5,5 milioane), urmaţi de cei din Olanda (950.000) şi de cei din Elveţia (560.000). În ceea ce priveşte turismul intern, s-a înregistrat un număr de 5,1 milioane de persoane care au ales propria ţară pentru această perioadă.
În regiunea Tirol din Austria sunt peste 100 de staţiuni pentru schi, 5.200 de kilometri de pârtii şi 4.000 de kilometri de pârtii de schi cross-country. Resorturile de schi se găsesc de la 2.000 de metri în sus, acestea fiind amplasate până la 3.000 de metri altitudine, în timp ce în România altitudinea maximă a Munţilor Carpaţi abia depăşeşte 2.500 de metri. În România există 151 de pârtii omologate a căror lungime totală este de 135 de kilometri. La Innsbruck, una dintre destinaţiile vedetă din Austria, sunt amenajate pârtii cu o lungime totală de 300 de kilometri, până la 3.000 de metri altitudine.
Ofertele turistice încep de la 350 euro/persoană pentru 7 nopţi cazare în Kitzbühel cu abonament AllStarCard pentru 6 zile de schi şi până la 484 euro/persoană în Ötztal pentru 5 nopţi cazare, 4 zile abonament de schi inclusiv KeyCard şi intrare în complexul termal Aqua Dome.
Innsbruck – când sporturile de iarnă întâlnesc spiritul sărbătorilor
Deşi este locul unde delicatesele austriece, feeria Crăciunului şi târgurile de sărbători sunt la ele acasă, Innsbruck este renumit în primul rând pentru ofertele variate pentru sporturile de iarnă şi alegerea preferată a turiştilor, inclusiv cei din România.
Încă de la deschiderea sezonului de iarnă, capitala cosmopolită a Alpilor este învăluită în aroma sărbătorilor, iar cele 9 staţiuni de schi şi zonele de apres ski îşi întâmpină vizitatorii cu aventuri de iarnă pe pârtiile olimpice sau în snowpark-ul din Nordkette.
Începând cu 369 euro/persoană găsiţi cazare de minim 4 nopţi la demipensiune, cartelă de schi OlympiaWorld pentru 9 domenii schiabile: Axamer Lizum, Patscherkofel, Muttereralm, Nordkette, Rangger Köpfl, Kühtai, Schlick 2000, gheţarul Stubai, Glungezer şi transportul cu autobuzul către acestea.
Basme de iarnă în Salzburg
Iarna în oraşul lui Mozart este o adevarată sărbatoare a iernii. Pieţele şi clădirile istorice devin gazdele renumitelor Târguri de Crăciun cu tradiţie de peste 500 de ani şi sunt inundate în miros de vin fiert şi castane prăjite ce străbat Domul din Salzburg şi Palatul Residenz. Pentru cei dornici de aventură, plimbările în zone ca Radstadt/ Altenmarkt/ Zauchensee oferă peisaje de neuitat, dar şi 120 de km de piste cross-country de schi.
Se spune că o parte din sufletul austriecilor se regăseşte în munţi, tocmai de aceea cărările alpine şi pârtiile de schi sunt locul unde turiştii şi localnicii se întâlnesc pentru a trăi experienţa autentică austriacă.


