Profiturile și comisioanele practicate de băncile din România sunt mai mari decât în alte state din Uniunea Europeană, iar concurența nu prea funcționează, spune Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. Acesta a prezentat în Parlament mai multe soluţii pentru a veni în sprijinul consumatorilor.
”La ora actuală, în România sunt multe bănci, prin urmare ne-am aştepta să fie o concurenţă intensă. În acelaşi timp, însă, observăm că în România, profiturile băncilor sunt mai mari decât în alte state ale Uniunii Europene, că avem comisioane mai mari decât celelalte state ale Uniunii, iar mobilitatea clienţilor este foarte scăzută.
Toate aceste aspecte indică faptul că nu funcţioneză concurenţa şi, ca urmare, am declanşat o investigaţie sectorială pentru a vedea care sunt cauzele”, a declarat pentru News.ro Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenței.
Investigația demarată în vara anului trecut se va finaliza în prima parte a anului următor, iar rezultate vor fi făcute publice ulterior, spune Chirițoiu.
”Săptămâna aceasta am fost la Comisia economică din Senat unde am explicat că Sectorul financiar-bancar este prioritar pentru noi şi că folosim toate pârghiile legale pe care le avem la dispoziţie pentru a depista comportamentele anticoncurenţiale.
De asemenea, am oferit soluţii pentru a veni în sprijinul consumatorilor, respectiv am făcut propuneri pentru completarea a două proiecte de legi importante ce se află în dezbatere în Parlament și care transpun două directive, privind conturile de plăți și cea referitoare la serviciile de plăți”, spune președintele autorității de concurență.
Întrebat ce propuneri a făcut, acesta a spus că, având în vedere că mobilitatea clienților este redusă, propunerile Consiliului Concurenței se referă la implementarea unui mecanism care să faciliteze transferul conturilor de la o bancă la alta.
”Am recomandat eliminarea analizei de solvabilitate pentru cazurile în care, în urma refinanțării unui credit, rata este mai mică. La ora actuală, s-a eliminat această analiză de solvabilitate doar la conversia creditelor. În același timp, vom sprijini ANPC în realizarea unui comparator de comisioane, având în vedere că avem experiența în implementarea cu success a comparatorului de prețuri pentru produse alimentare”, adaugă Chirițoiu.
El afirmă că, în condiţiile în care clienţii se vor putea transfera mai uşor de la o bancă la alta, va creşte concurenţa între banci, cu atât mai mult dacă consumatorii pot compara comisioanele.
”În acelaşi timp, dacă refinanţarea nu este blocată administrativ de reevaluarea garanţiilor şi a veniturilor, de asemenea, clienții se pot muta la o bancă care oferă dobânzi mai mici. Acest lucru va determina şi celelalte bănci să reducă dobânzile pentru a atrage clienţi”, menționează el.
În prezent, este în curs de aprobare legea care transpune Directiva Serviciilor de Plăți (PSD2), care va permite unor jucători non-bancari (firme fintech) să acceseze sistemele băncilor tradiționale pentru a putea face plăți în numele clienților, precum și pentru a le furniza situația conturilor.
”În mod cert, vom asista la intrarea în acest mecanism de plăți a unor operatori de telefonie mobilă, retailerii mari și cei online, cât și o serie întreagă de alți furnizori care vor vedea în această nouă reglementare o oportunitate de business. Pe de altă parte, această directivă reprezintă o provocare pentru bănci, iar noi vom supraveghea ca acestea să nu blocheze intrarea pe piață a noilor operatori”, punctează Chirițoiu.
Acesta speră ca propunerile Concurenței să fie agreate de reprezentanții Parlamentului și să aibă același succes cu cel realizat la eliminarea comisionului de rambursare anticipată.
”Să nu uităm că de această măsură au beneficiat peste 300.000 de clienți și a fost acceptată, până la urmă, și de FMI și de CE și nu a ridicat probleme în instanță”, adaugă Bogdan Chirițoiu.
O altă iniţiativă a autorității a fost cea care a vizat care a vizat plafonarea comisioanelor pe care băncile le încasează la procesarea tranzacțiilor cu cardul, finalizată prin introducerea unei astfel de prevederi în Legea pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar.
De asemenea, o altă măsură iniţiativă a fost cea care a vizat plafonarea comisioanelor pe care băncile le încasează la procesarea tranzacțiilor cu cardul la 0,2% din valoarea tranzacției pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cele de credit.
”Această prevedere a fost introdusă la solicitarea noastră în Legea pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar, înainte să fie aprobat Regulamentul European care stipulează plafonarea comisioanelor la tranzacţiile bancare. Inițiativa noastră s-a bazat pe concluziile investigaţiei sectoriale privind piaţa serviciilor de plăţi prin carduri care a evidenţiat faptul că nivelul acestor comisioane interbancare pe piaţa cardurilor din România este printre cele mai mari din Europa”, a punctat președintele autorității.
De asemenea, pe lângă investigaţia sectorială din domeniul bancar, Consiliul Concurenței are în derulare două investigaţii pe piaţa asigurărilor.
Una se referă la un posibil schimb de informaţii intre companiile membre UNSAR, iar cea de a doua, la o posibilă înţelegere pe piaţa asigurărilor de aviaţie.
”La aceasta din urmă am colaborat cu autoritatea de concurenţă de la Londra pentru că am efectuat inspecții inopinate şi la sediile unor companii din Marea Britanie”, spune el.
Întrebat dacă ia în considerare o eventuală sancționare a băncilor, Chirițoiu a spus că, așa cum asancționat ”băieții deștepți din energie, de la Loterie sau din Portul Constanța, vom interveni și în privința celor din sectorul financiar, dacă vom avea dovezi că au încălcat legea concurenței”.



