China va introduce, în luna martie, propriul său contract petrolier futures, în ideea de a oferi o alternativă la Brent şi WTI, contractele în dolari care în prezent sunt indicatori de referinţă pe piaţa petrolieră mondială, informează AFP.
În timp ce CSRC nu a oferit alte detalii, potrivit presei chineze noile contracte vor fi denominate în yuani şi vor fi deschise şi investitorilor străini. Astfel ar creşte şi utilizarea yuanului pe piaţa internaţională, în condiţiile în care Beijingul vrea să facă din yuan o monedă de referinţă mondială, în pofida restricţiilor draconice cu privire la convertibilitatea sa.
Noile contracte cotate la bursa de la Shanghai ar urma să concureze cu Brent-ul londonez şi West Texas Intermediate (WTI) de la New York, ambele denominate în dolari, care domină în prezent tranzacţiile mondiale cu ţiţei brut.
China a devansat anul trecut SUA devenind cel mai mare importator mondial de petrol brut, cu 420 milioane de tone, iar importurile sale de aur negru au crescut cu 20% în luna ianuarie 2018 până la un nivel record de 40,64 milioane tone.
Şi alte materii prime au fost vizate în ultimii ani de autorităţile chineze. În 2016, bursa chineză pentru metale preţioase, Shanghai Gold Exchange, a introdus un preţ zilnic de referinţă la aur, în yuani, tot în ideea de a influenţa evoluţia preţurilor mondiale.


