Acasă EconomieIndustrie CET Govora, profit net de 30,6 milioane lei în primul semestru

CET Govora, profit net de 30,6 milioane lei în primul semestru

de A

Producătorul de energie termică și electrică CET Govora, aflat în insolvență, a înregistrat în primele șase luni ale acestui an un profit net de 30,6 milioane lei, de la o pierdere netă de 5 milioane lei în perioada similară a anului anterior, ca urmare a creșterii veniturilor din producția de bază cu peste 30% și a diminuării chelutielilor cu peste 20%.

De asemenea, rezultatul EBITDA (profitul înainte de dobândă, taxe, depreciere şi amortizări) a crescut de aproape patru ori în primul semestru față de primul semestru al anului 2016, respectiv de la 12 milioane lei la 46,3 milioane lei, în timp ce capitalurile proprii s-au majorat cu 30 milioane lei, arată un comunicat emis marți de administratorul judiciar al societății, Euro Insol SPRL.

„Măsurile de restructurare implementate de la preluarea mandatului de administrator judiciar al CET Govora au inclus renegocierea contractelor cu partenerii comerciali, restructurarea organigramei și a personalului, redefinirea și optimizarea fluxurilor și proceselor de producție, a procedurilor de achiziții și a politicii de recuperare a creanțelor, acestea având ca efect creșterea veniturilor, reducerea tuturor categoriilor de cheltuieli și a consumurilor și nu în ultimul rând creșterea gradului de recuperare a creanțelor”, a declarat Cristian Gavril, reprezentant Euro Insol, administratorul companiei.

De la deschiderea insolvenței și până la 30 iunie s-au achitat în integralitate datoriile comerciale și fiscale curente, care însumează aproximativ 430 milioane lei, în condițiile creșterii continue a soldului de disponibil de lichidități, care a ajuns la peste 120 milioane lei.

”Urmărim permanent prin deciziile luate să îmbunătățim performanțele finanicare ale societății și să asigurăm cadrul necesar implementării cu succes a unui plan de reorganizare”, a adăugat Cristian Gavril.

CET Govora este producător şi distribuitor de energie termică – apă caldă de consum şi încălzire centralizată – în oraşele Râmnicu Vâlcea, Baile Olăneşti şi Călimăneşti-Căciulata. Compania este deţinută de Consiliul Judeţean Vâlcea.

La 9 mai 2016, Tribunalul Vâlcea a deschis procedura insolvenței în cazul CET Govora ca urmare a deprecierii indicatorilor financiari-contabili, compania având atunci pierderi de 335 milioane lei, datorii de 438 milioane lei, capitaluri proprii negative de 96 milioane lei, disponibil bancar de 170.000 lei, iar fondul lunar de salarii depășea 10 milioane lei.

din aceeasi categorie